Documentarul a devenit interesant târziu pentru regizoarea daneză Lotte Mik-Meyer, când l-a descoperit ca formă de artă. Până atunci îl vedea ca pe un fel de educație publică, puțin plictisitor. Simțea că încearcă mereu să-i spună ceva, că mesajul trebuia sa fie foarte clar, de exemplu, că trebuie să-ți pară rău pentru oamenii săraci din Africa.
Când am început, eram foarte preocupată să înțeleg cum pot privi lumea fără să o tulbur.
În ultimii 5 sau 10 ani, a fost mult mai interesant pentru mine să conștientizez că pot influența secvențele ca artist și că e în regulă să o fac, nu trebuie doar să observ.
Lotte a realizat documentare din diferite zone ale realității, de la Return of a President la The Arab Initiative, și este profesor de film documentar și studii de televiziune. A fost invitată în România la Aristoteles Workshop, unde i-a îndrumat pe cei 12 cineaști participanți și le-a împărtășit din experiențele ei din zonele de conflict.
Inițial, spune Lotte, a ales documentarul ca formă de expresie pentru că i s-a părut un mediu de comunicare foarte puternic care poate influența societatea. Acum însă, îl percepe din ce în ce mai mult ca pe o formă de artă. Cum s-a produs această trecere, în rândurile ce urmează:
