Carlijn Postma, Content Marketing Woman of the Year 2017, speaker la WeContent 2019

Carlijn Postma, Content Marketing Woman of the Year 2017, speaker la WeContent 2019

WeContent a anunțat că din line up-ul de speakeri de anul acesta va face parte și Carlijn Postma, fondatorul agenției The Post și președintele Platform Content. Carlijn este autoarea "Business Twitter for beginners”, “Content Marketing in 60 minutes" și "Binge Marketing", proaspăt lansat în septembrie 2019. Pentru activitatea ei, a fost numită Content Marketing Woman of the Year 2017 la premiile olandeze Grand Prix Content Marketing.

La WeContent, Carlijn va vorbi despre Binge Marketing și îi va învăța pe participanți cum să se inspire din strategiile folosite de giganții de la Hollywood pentru a-și promova brandul.

Carlijn Postma se alătură unui line up care incude câteva nume importante din industria internațională de content marketing: Jay Baer și Jon Wuebben din SUA, Marcus Tober din Germania, AJ Huisman din Olanda, Sonja Jefferson și Jon Burkhart din UK și Vali Pintilescu din România. Speakerii sunt aleși astfel încât să aibă experiență relevantă, dar și diversă. Speech-urile le oferă participanților o privire de ansamblu asupra diferitelor aspecte ale content marketingului.

Pe lângă conferința care va avea loc pe 7 noiembrie, cei interesați pot participa și la unul dintre cele trei masterclass-uri care au loc pe 8 noiembrie. Acestea au fost gândite astfel încât să le dea șansa participanților să lucreze în grupuri restrânse cu Jon Wuebben, Sonja Jefferson și Jon Burkhart și să aprofundeze subiecte precum crearea unei strategii de content marketing care te ajută să obții lead-uri, optimizarea eforturilor de marketing pentru rezultate mai bune și înțelegerea tendințelor din domeniu.

WeContent își propune să creeze nu doar cel mai important eveniment de profil din România, ci și o comunitate pentru specialiștii din domeniu care să-i ajute să se cunoască, să colaboreze, să facă schimb de bune practici și să contribuie la creșterea pieței locale de content marketing.

WeContent 2019 are loc pe 7-8 noiembrie la București, iar biletele pot fi achiziționate la preț redus până pe 22 octombrie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related