Poveștile diversității. Dincolo de frici, limite și stereotipii

Poveștile dau contur lumii și sens realității din jur. În copilărie, când le auzim prima dată, dar și mai târziu, pe parcursul celorlalte etape de devenire, poveștile creează perspectiva prin care privim lumea. Și Noii povestitori, proiectul Asociației Cu Alte Cuvinte (CUAC), a apărut chiar cu această menire: ca perspectiva noilor generații de copii din România să fie deschisă, să nu se mai blocheze în prejudecăți și frici.

Proiectul a fost lansat în 2017 cu scopul a crea cărți pentru copii care să reflecte în mod pozitiv și corect diversitatea din jurul nostru. În România, copiii romi întâlnesc puține personaje pozitive, ne-stereotipice cu care să se identifice, fie în literatură, în media sau în programele școlare. Asa a aparut Povestea Kendamei pierdute, o carte pentru copii care a cautat eroii in locuri despre care se vorbeste mai putin.

Nanata este a doua carte a proiectului si include într-o poveste cu mesaj universal, personaje rome și un univers familiar copiilor romi. Cartea, scrisă de Florin Bică și ilustrată de Anca Smărăndache, a fost lansată online în luna mai a anului curent și va fi publicată de Editura Cartea Copiilor. 500 de exemplare vor fi donate copiilor din rețeaua de grădinițe din zone defavorizate cu care lucrează Asociația OvidiuRo.

Nanata este rezultatul unei munci de echipă, în care inițiatoarele proiectului, autorii, o editoare și o cercetătoare și activistă romă au lucrat împreună, fiecare aducând viziunea, expertiza, universul său imaginar, și mai ales punând mult suflet.

Interviul care urmează este, de fapt, o conversație între cei care au contribuit la creearea acestei cărți.  Florin Bică (autorul cărții), Anca Smărăndache (ilustratoarea cărții), Magda Matache (cercetătoare și activistă romă), Cris Pîrvu și Gabriela Nenciu, de la asociația CUAC și Mihaela Groze (editura Cartea Copiilor) își adresează întrebări unii altora și explică de ce este esențial ca poveștile noi să își deschidă granițele și să iasă din cutia stereotipiilor. 

Cris Pîrvu către Gabriela Nenciu (asociația CUAC):
Gabi, tu locuiești în Boston de câțiva ani. Ce ai învățat din țara ta de adopție privind felul în care americanii spun povești despre diversitate?

În ultimii ani, cred că ne apropiem din ce în ce mai mult de o lume în care “toți copiii se pot regăsi în paginile unei cărți”. Probabil că aceasta se datorează, parțial, mișcării We Need Diverse Books. Acum 6 ani, un grup de scriitori a cerut mai multă vizibilitate pentru o literatură pentru copii care să oglindească diversitatea societății – fie ea culturală, etnică, de gen, LGBTQIA.

Au apărut de atunci o mulțime de astfel de cărți, și ele sunt cerute nu doar de părinți, dar și de educatori, care le citesc copiilor zilnic. Cred că suntem avizi de povești care multă vreme au rămas invizibile în spațiul cultural. Dau doar un exemplu – în 2016, a fost publicat Hidden Figures, un roman despre 4 femei de știință din comunitatea afro-americană care au contribuit la succesul multor  misiuni NASA în anii 60; 4 ani mai târziu, avem cel puțin 10 cărți ilustrate pentru copii, care povestesc despre aceste femei extraordinare.

Îmi doresc deci ca și în România, poveștile diversității să trezească același interes și aceeași pasiune. Și îmi doresc să intre în școli, să fie citite împreună, să fie discutate cu copiii.

Gabriela Nenciu către Magda Matache (cercetătoare și activistă romă):
De ce e important sa avem cărți de povești cu personaje rome și în România?

As începe cu un răspuns simplu, dar fundamental: nu numai că este important să avem cărți de povești cu personaje rome, dar mai ales este just ca toți copiii României să se regăsească în cărțile de povești, în benzile desenate sau în desenele animate ale copilariei. Nu întâmplător respectul pentru diversitate este o valoare democratică esențială; produce foarte multe beneficii.

Într-o societate în care copiii romi sunt expuși la discriminare si stigmatizare încă de pe pragul gradinitei, cărți precum Nanata și Povestea Kendamei pierdute și persojane precum Nanata, Amza sau Maria au puterea să contrabalanseze un pic prejudecata și mediul neprimitor. În egală măsură, astfel de cărți și de personaje pot sa și îi ajute pe copiii romi să crească cu o imagine pozitivă și obiectivă vizavi de comunitatea lor și de oamenii care arată ca ei sau care vorbesc aceeași limbă ca ei.

Rasismul afectează și copiii romi în mod dramatic. Nefiind expuși la diversitate, crescând în familii cu prejudecăți față de romi, învățânt în grădinițe și școli în care cadrele didactice tratează copiii romi diferit, copiii României au șanse mici să crească fără prejudecăți față de romi și față de alte minoritati. Respectul pentru ceilalți și respectul diversitate sunt  drepturi dar și virtuți, iar într-o lume din în ce în ce mai conectată la nivel global devin și calități. Iar expunerea la poveștile diversității ajută copiii să îmbrățișeze diversitatea și să adopte comportamente anti-rasiste de la vârste fragede. 

Magda Matache către Anca Smărăndache (ilustratoarea cărții)
Paleta de culori pe care ai ales-o pentru Nanata este vibrantă, luminoasă, expresivă. Cum ai ales-o? Ce poveste ai vrut să spună acest limbaj al culorilor?

Felul în care spui vizual o poveste, mesajul, emoțiile pe care vrei să le transmiți, toate acestea pot fi sugerate prin culoare. Un exemplu aş putea să-l dau în punctul culminant al poveştii - pe care nu vi-l spun pentru că îl veți descoperi singuri :) - am schimbat culoarea cerului pentru a intensifica o trăire. Am ales această gamă cromatică întrucât lumea copilăriei e plină de culoare și lumină, iar dacă pentru unii copii nu este chiar aşa, sper să simtă căldură  urmărind povestea.

 Stilul pictural cu accente decorative florale, reflectă spiritul jucăuș al copiilor și universul decorativ al personajelor de etnie romă. Deoarece acțiunea poveștii se desfășoară mai mult în natură, am ales ca gamă cromatică predominantă mult verde, care ar putea semnifica viaţa şi spiritul liber al tuturor copiilor. Dacă ar fi să definesc în 3, 4 cuvinte universul ilustraţiilor pe care le-am făcut pentru Nanata, acestea ar fi similare cu cele enumerate de tine: solar, expansiv, pictural şi sper expresiv. Mi-a plăcut întotdeauna să acord importanţă expresiilor personajelor. 

Întrebare de la Anca Smărăndache pentru Florin Bică (autorul cărții):
Care au fost pentru tine provocările în scrierea acestei povești cu personaje de etnie romă? A fost mai dificil să scrii o poveste pe o temă, o idee generală dată, chiar dacă alegerea subiectului era la liber?

Mi-a plăcut de la început scopul proiectului, de când Cristina și Gabriela mi-au propus să particip la realizarea lui. Dar, într-adevăr, după cum intuiești, probabil datorită faptului că și tu creezi conținut, a fost o provocare să găsesc ritmul și stilul dorite de CUAC, deoarece cartea aceasta nu este o simplă carte, ci una care servește mai multor țeluri: integrarea copilului rom ca erou în literatura română destinată copiilor, combaterea unor prejudecăți, realizarea unor activități didactice printre copiii de la grădiniță etc.

O cerință a fost și aceea de a scrie o poveste care, deși are personaje de etnie romă, să nu reflecte anumite stereotipii, un anumit mod în care publicul larg percepe minoritatea romă. În plus, pentru mine, care sunt redactor de carte pentru copii, a fost o provocare și faptul de a mă regăsi de data aceasta în papucii scriitorului al cărui text e redactat de alții, mai ales că feedbackul a venit din mai multe direcții – CUAC, Editura Cartea Copiilor, OvidiuRo. În fine, aș aminti la capitolul provocări și faptul că e vorba despre un text scurt, de picture book, iar a spune o poveste în cuvinte puține e mai dificil decât s-ar crede.

Întrebare de la Florin Bică pentru Mihaela Groze (editura Cartea Copiilor):
Ce așteptări ai privind receptarea cărții Nanata de către publicul cititor, ținând cont de faptul că este o carte cu personaje rome (pe piața cărții din România nu-s prea multe de felul acesta și pentru acest segment de vârstă), dar pe care, sperăm, ar putea să o citească și copiii români?

Nanata este o carte cu personaje rome, dar ceea ce transpare cu claritate este universalitatea poveștii, faptul că orice copil se poate regăsi în acel spațiu imaginar. Sper că va fi citită și recitită cu plăcere, pentru că ne duce într-o lume a copilăriei spontane și irezistibile, și nicidecum monotonă sau moralizatoare.  Într-adevăr, din punct de vedere economic este dificil ca o editură să se angajeze în asemenea proiecte, fără o susținere din exterior.

În țările civilizate, statul subvenționează industria de carte în general, și proiectele de încurajare a diversității, în special. În România situația este diferită, după cum știm, dar ne bucurăm de colaborarea cu asociația CUAC, care nu este la primul proiect de acest fel. Îi felicităm și îi încurajăm să continue!

Întrebare de la Mihaela Groze pentru Cris Pîrvu (asociația CUAC):
Ce anume te-a motivat pe tine, personal, și pe CUAC, ca asociație, să vă implicați în această cauză?

Cand am înființat asociația, în 2017, am plecat de la 2 observații simple: nu există nicio carte cu personaje rome în spațiul cultural românesc și prea puține cărți care să reflecte diversitatea societății în care trăim, fie că e vorba de etnie, disabilitate, identitate de gen etc VERSUS amploarea fenomenului “We need diverse books” din Statele Unite, care ne inspiră în acest sens.

Personal, ancorele mele vizavi de aceste proiecte sunt noțiunile de egalitate a șanselor, empatie, blândețe, deschidere, dorința de a trăi într-o țară care servește interesele și drepturile tuturor cetățenilor săi. Știu că aceste noțiuni sunt abstracte, generale, însă eu le pot găsi o aplicabilitate directă în munca pe care o fac zi de zi. De fapt, este mai mult decât un job; este un angajament, un proces continuu de învățare și o provocare, în sensul bun al cuvântului, toate astea mixate cu multă recunoștință.

Trăind mai mulți ani în diverse părți ale lumii, mi-am dat seama cât de condiționați suntem în acțiunile noastre, în judecățile de valoare pe care le emitem în permanență, fără să ne dăm seama. Cert este că îmi doresc să depășesc temerile și prejudecățile societății în care trăiesc, sau, în mod ideal, să trăiesc într-o societate care nu permite fricii și disconfortului să marginalizeze și să diabolizeze o parte a populației sale, inclusiv copii.