![[Povesti de fotografi] Anamaria Tatu: A face fotografie mi se pare din start o intruziune. Un furat din suflet și o vânătoare](https://media.iqads.ro/2020/12/fotojet3-cover-850.jpg?v=202012181118)
Un fotograf e un martor tacut. Iar noi toti depunem public marturie ca suntem altcineva decat suntem. Daca ne-ar opri cineva pe strada pentru o fotografie, am zambi pe loc. Din reflex. Si daca martorii-fotografi s-ar multumi cu asta, n-ar mai ramane nimic de judecat. Lumea ar fi perfect artificiala. Ar fi intr-adevar o scena, iar noi am fi personajele nimanui.
Scenariul de mai sus e doar la 2 secunde distanta de noi. Dar Anamaria Tatu se asigura ca nu rateaza aceste 2 secunde si isi suprinde subiectele inainte ca ele sa aiba timp sa se ascunda frumos. Inainte sa joace teatru in fata aparatului foto. Iar pentru asta, isi foloseste toata puterea tehnologica: focalizarea, expunerea, culoarea. Si isi mai pune si un soundtrack in casti, pentru ritm.
Imprumuta stari si tipologii de oameni din cinematografie, de la regizori precum Roy Andersson si Bella Tarr. Imprumuta doar, pentru ca oamenii reali pe care ii fotografiaza intamplator pe strada sau la metrou, ii aseaza la loc, in universul ei emotional-abstract. In secventele pe care si le innoieste constant.
Anamaria este stabilita la Berlin de cativa ani. Povestim cu ea, in continuare, despre stilul si ritmul ei, despre ecologia imaginii si inspiratia din pandemie.
