Anunt valabil pana la data de 2026-08-28
Companie: Godmother
Specializare: Marketing, Art
Tip job: Hybrid (Office & Remote), Full Time
Nivel: Senior
Nu căutăm un executant.
Căutăm un Art Director care vede oportunități acolo unde alții văd doar un brief. Un om care poate transforma o idee într-o experiență, un spațiu, o instalație, un obiect, o campanie sau un moment pe care oamenii și-l amintesc.
La Godmother construim proiecte care ies din tipare. De la experiențe de brand și activări premium până la instalații, lansări, conținut, retail și formate care nu existau atunci când a venit brief-ul. De aceea avem nevoie de un Art Director cu gândire conceptuală solidă, cultură vizuală, atenție autentică la detalii și capacitatea de a duce o idee până la capăt.
Ne dorim un creativ matur și asumat. Un om care poate genera concepte, le poate argumenta în fața clientului și apoi le poate transforma în execuții impecabile. Și spunem „impecabile” cu intenție. Standardul nostru este ridicat, iar diferența dintre „bine” și „wow” contează.
Vei lucra într-un mediu dinamic, cu multe proiecte în paralel, deadline-uri strânse și provocări constante. Dar și cu libertatea de a propune, experimenta și construi lucruri pe care puțini au ocazia să le facă. Căutăm pe cineva organizat, rapid, hands-on și suficient de curios încât să se entuziasmeze atunci când primește un brief care nu are o soluție evidentă.
Ne place să lucrăm cu oameni care își asumă ideile, colaborează bine cu echipe multidisciplinare și înțeleg că excelența nu vine din talent singur, ci din atenția acordată fiecărui detaliu, de la primul sketch până la implementarea finală.
Dacă primul tău gând când primești un brief este „cum facem să nu semene cu nimic din ce există deja?”, atunci probabil ar trebui să ne cunoaștem.
Ce ne dorim de la tine:
- Experiență de minimum 6 ani într-un rol similar.
- Înțelegi rapid briefurile, ai capacitatea de a integra feedback-ul primit și de a menține alinierea cu direcția agreată în echipă și cu clientul.
- Ești atent la detalii și ai disciplină în execuție; modificările discutate sunt implementate complet și corect.
- Ai capacitatea de a sintetiza informația și de a transforma discuțiile în acțiuni clare.
- Poți gestiona simultan mai multe proiecte fără să pierzi din vedere cerințele, feedback-ul și prioritățile fiecăruia.
- Ai abilități solide de storytelling vizual și de prezentare a ideilor.
- Cunoști instrumentele de design relevante pentru rol.
Ce oferim:
- Proiecte curajoase și inovatoare pentru branduri premium.
- O echipă experimentată, colaborativă și orientată spre creștere.
- Program de lucru hibrid.
- Buget de dezvoltare profesională și acces la trainingurile companiei.
- Abonament medical Sanador.
- Abonament SanoPass.


Godmother




















