We are in this together! Expoziția curatorială menită să ne aducă pe toți împreună și să ne vindece, powered by Regina Maria la Romanian Design Week 2021

We are in this together! Expoziția curatorială menită să ne aducă pe toți împreună și să ne vindece, powered by Regina Maria la Romanian Design Week 2021

După o perioadă în care pandemia a mărit distanțele din noi și dintre noi, Rețeaua de sănătate Regina Maria în parteneriat cu Romanian Design Week 2021 își propune să trateze „dureri” post-pandemice și ne ajută să găsim tratamentul în noi înșine – prin artă. Pentru că arta ne conectează și ne ajută să trecem prin tot ceea ce înseamnă viața, împreună.

Expoziția prezentată de Rețeaua de sănătate Regina Maria la RDW reunește 10 artiști români în aceeași misiune – o lume conectată, plină de expresivitate, ce se extinde dincolo de singular. Loreta Isac, Saddo, Mura, Mircea Popescu, Andreea Moise, Andra Badea, Bogdan Moraru, Cristina Frei, Răzvan Cornici și ABO sunt ilustratorii ce au dat viață expoziției – manifest, care poate fi vizitată până pe 13 iunie la Combinatul Fondului Plastic.

Artiștii din expoziție sunt cei cu care Regina Maria a colaborat intens în ultimii ani și care s-au lăsat inspirați de activitatea desfășurată zi de zi de Rețeaua de sănătate: grija față de pacienți și de comunitatea în care sunt prezenți.

Lucrăm de foarte mult timp cu ilustratori români. I-am integrat în comunicarea noastră, iar astăzi brandul Regina Maria este mai fresh și mai relevant pentru pacienții noștri și datorită lor. Înțelegem forța vindecătoare a artei, puterea ei de a ne conecta și de a da coerență emoțiilor, așa că am vrut să împărtășim acest lucru și, astfel, să le mulțumim celor 10 ilustratori printr-o expoziție Romanian Design Week.”, spune Greta Redeleanu, director de marketing Rețeaua de sănănate Regina Maria.

 

10 ilustratori români, pansament post-distanțare

Mircea Popescu
Lucrarea semnată de Mircea Popescu, “Ascultă-ți corpul”, este inspirată de campania cu același nume al Rețelei de sănătate Regina Maria. Folosind formele abstracte care alcătuiesc simfonia corpului, ilustrația sugerează undele și texturile create de mișcări și sunete aflate în permanent dialog cu sinele nostru. Această lucrare va fi realizată pe un perete exterior al policlinicii Regina Maria Enescu din București.

Saddo
“Laborator”-ul lui Saddo este viziunea hiperbolică a ilustratorului despre munca de laborator de la Regina Maria, unul dintre cele mai performante din țară. Personaje uriașe cercetează microuniversul din celule, într-o lume plină de forme detaliate și culori vibrante, așa cum ar arăta probabil realitatea laboratorului sub lentila unui microscop uriaș. Ilustrațiile îmbracă în prezent pereții Laboratorului Central Regina Maria din București.

Răzvan Cornici
Prezența Rețelei Regina Maria în Timișoara este evidențiată prin ilustrațiile artistului Răzvan Cornici. Acestea surprind atmosfera, timișorenii și locurile memorabile ale orașului. Elaborate printr-o tehnică specială, ilustrațiile sunt obiecte din hârtie ce înlocuiesc ilustrația convențională din grafica utilizată pe toate suporturile de comunicare.

Mura
Mura a ilustrat pentru calendarul Regina Maria unul din cele 12 portrete de femei puternice care au schimbat istoria României: respectiv profilul Mariei Cuțarida-Crătunescu, prima femeie medic din țara noastră.

Andra Badea
“Vara” semnată de Andra Badea este o ilustrație ce face parte din seria de “cuteoshenii” ale autoarei, reprezentând o viziune simbolică a hipsterului corporatist (workaholic) care împleteste skill-urile de sales cu pasiunea pentru fotografie. Lucrarea face parte din unul din calendarele Regina Maria, obiecte realizate anual de rețeaua de sănătate, în colaborare cu artiști români.

Andreea Moise
Curentul pro viață sănătoasă este concentrat simbolic într-o ilustrație sugestivă semnată de Andreea Moise “Lebski”. Autoarea surprinde o scenă tipică de yoga acasă, ilustrația fiind comisionata pentru unul dintre calendarele Regina Maria.

Bogdan Moraru
Un upgrade al unuia dintre faimoasele portrete fotografiate ale Reginei Maria este viziunea contemporană a lui Bogdan Moraru pentru pagina din calendarul Regina Maria, care “găzduiește” portretele unora dintre cele mai puternice femei, care au schimbat istoria, printre care și pe cel al Reginei.

Loreta Isac 
Muza brandului Regina Maria, Loreta Isac, i-a conferit o personalitate distinctă prin ilustrațiile ei, utilizate în design-ul multor materiale de comunicare ale rețelei. Una dintre aceste ilustrații constă în trei reprezentări optimiste ale pacienților tineri conștienți de relația cu propriul corp, care vin cu încredere la Regina Maria. Ilustrațiile fac parte dintr-o serie de materiale de promovare a pachetelor medicale ale rețelei.

Cristina Frei
O pagină de Martie ilustrată suav, într-o cheie flower power, de către Cristina Frei, reprezentând stilizat una dintre cele trei grații vestitoare ale primăverii. Desenul a fost cadoul pe care Regina Maria l-a oferit partenerilor săi.

ABO
Artista a desenat, utilizând o tehnică specială - pictura cu vopsea aurie, o serie de regine din care face parte și lucrarea prezentă în expozitie. Stilul decorativ trimite la motivele populare românești, iar minimalismul desenelor se înscrie în minimalismul vizual specific brandului.

Ediția din acest an a celui mai mare festival creativ din România, care promovează designul, arhitectura și creativitatea, are loc până pe 13 iunie, iar lucrările Regina Maria pot fi văzute la Combinatul Fondului Plastic sub tema #Together.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Sectiune



Branded


Related