Cătălin Moise: Există mereu un impuls în oameni, cât de mic, de a vedea dincolo de această McCultură care s-a perfecționat în a livra hamburgeri spirituali

În vremuri în care consumerismul este încurajat cu obstinație de contentul online, se simte un suflu proaspăt când mai apare câte un creator de conținut așa cum este Cătălin Moise. Care nici nu face reclame continuu, nici nu povestește despre expriențele sale de viață, ci stârnește publicul prin discursurile pe care le scrie pe teme serioase. Și angajante, cel puțin pentru cei care caută să își petreacă timpul pe internet și altfel decât într-o enervare sau suspiciune perpetue. Cătălin spune că dificultatea este sexy în virtual, însă trebuie livrată printr-un discurs echilibrat, care să aprindă beculețe și curiozități, fără să devină obscur.

"Capitalismul, în misiunea lui de a transforma tot ce atinge în bani, aplatizează cultura, caută să elimine dificultatea ca să creeze produse consumabile la o scară cât mai largă. În ciuda acestei stări de fapt, cred că există mereu un impuls în oameni, cât de mic, de a vedea dincolo de această McCultură care s-a perfecționat în a livra hamburgeri spirituali".

Cătălin scria cronici de film la 14 ani pe Cinemagia, iar la 19 a primit o bursă la European College of Liberal Arts din Berlin, facultate devenită azi Bard College Berlin. Liberal arts i-a dat o educație universală fiindcă a studiat filozofie, artă, literatură, retorică, științe politice, economie, și l-a ajutat să înțeleagă faptul că toate lucrurile se leagă între ele, într-un mod sau altul. Filosofie care-i este de mare ajutor în construirea conținutului online.

Ce face Cătălin Moise pe canalul său de YouTube astfel încât videourile sale să se viralize rapid printre ”hamburgerii spirituali” și cum reușește să își țină publicul aproape cu discursuri despre Nietzsche, capitalism sau droguri, vedeți mai jos:

Din povestea ta

Vin din București, din comunitatea de pasionați de film adunați în jurul forumului Cinemagia între anii 2003 și 2006. Este un răspuns curios de specific pentru că a tot trebuit să răspund la întrebarea asta și mi-am dat seama că experiențele născute din comunitatea respectivă au pus cel mai serios bazele pentru toate lucrurile pe care le-am făcut apoi. Era un forum pe care oameni din toate păturile societății discutau aprins despre cinema ca și cum e cel mai important lucru din lume. Criticul Alex Leo Șerban era unul dintre oamenii cei mai activi acolo, erau și regizori români sub nume conspirative, și alți critici — pentru un scurt moment forumul respectiv coagula comunitatea iubitorilor de film din România și oferea un loc în care să se discute intens despre arta cinematografică.

Eu am început să scriu cronici de film pe forum, pe măsură ce învățam ce înseamnă critică de film. Ce m-a făcut să iau ceva mai în serios aceste eforturi a fost faptul că la sfârșitul lui 2005, Alex Leo Șerban a publicat un text scris de mine în Dilema Veche, despre filmele lui Jacques Tati. La sfârșitul textului el a adăugat ”Cătălin Moise este elev și are 14 ani.” Am primit enorm de mult sprijin atunci de la tot felul de oameni din comunitate care mă tot încurajau să scriu. Așa că de atunci și până acum am tot scris. Până la 19 ani am continuat să public critică de film, apoi mi-am dat seama că aș vrea mai degrabă să le fac decât să le critic.

Bursa de la Berlin

Când să pornesc eforturile de a face filme, am primit o bursă la o facultate din Berlin numită European College of Liberal Arts, devenită azi Bard College Berlin. Liberal arts e o tradiție de învățământ care există de la grecii antici. Ea presupune un fel de educație ”universală”. O variantă a acestei idei se găsește și în idealul omului renascentist, matematician, poet, arhitect, filozof, pictor, călăreț, toate în același timp. Așa că am studiat filozofie, literatură, pictură, film, retorică, economie, științe politice etc. Cei patru ani de studiu erau de fapt organizați astfel încât la sfârșit să fi învățat capacitatea de a învăța. Capacitatea de a învăța și în sensul dezvoltării gândirii critice proprii, abilitatea de a evalua tu personal cum ți se pare o anumită idee, după criteriile tale bine dezvoltate în timp. Adică fix opusul modului în care funcționează învățământul în România, cel puțin până la terminarea liceului.

Din nou acasă

M-am întors în România în 2014 și am descoperit că diploma mea mă califică să filmez și să montez nunți și tot felul de alte joburi curioase. După niște timp am deschis o firmă de producție video cu niște prieteni și am început să facem materiale video pentru corporații, reclame, videoclipuri și câteva scurtmetraje. În prezentul foarte prezent tot timpul pe care-l am îl investesc în canalul YouTube, dar după ce se mai calmează un pic perioada asta de început, anul viitor aș vrea să încep să iau mai în serios făcutul de filme ”clasice”, adică cu imagini care arată altceva decât fața mea.

De ce ți-ai făcut canal de Youtube

Când mi-am deschis canalul aveam deja doi ani acumulați de făcut ceva similar pe canalul Zaiafet. Am ajuns să scriu clipuri pentru că mi-am dat seama că efortul principal e de scris, iar mie îmi plăcea să scriu. Examenele în facultate însemnau eseuri de dimensiunea unui clip de 25 de minute, așa că mi-am dat seama că am și experiență în a scrie un argument astfel desfășurat, doar că pot s-o fac într-un mod nu dureros de academic și ucigător de viață. Apoi pe lângă scris am realizat că există și dimensiunea de interpretare, un capitol la care nu aveam experiență, dar a învăța să interpretez textele a fost și este un aspect foarte palpitant la toată această întâmplare.

De curând am decis că ar trebui să am un canal propriu unde să mă manifest, pentru că mă tot mânca să abordez niște subiecte ceva mai problematice și mai personale într-un mod ceva mai explorativ. Adică să văd în ce măsură pot să fac materialele astea într-un fel în care să le aduc mai aproape de ceva ce aș putea numi film. Ăsta este procesul în care sunt angajat acum și preconizez că el va fi lung. Subiectele pe care vreau să le abordez sunt cele care îți afectează viața într-un mod imediat, cele care sunt relevante pentru ziua noastră de mâine. Vizavi de strategia de content online o să detaliez în răspunsul la o întrebare de mai jos.

Documentarea și relevanța informațiilor

Formatul la Zaiafet era de luat o carte și făcut un clip în jurul informațiilor din carte într-un mod relativ non-critic. Adică nu exista o inserare personală semnificativă în material, dincolo de elemente de stilistică. Nu am prezentat niciodată informații în care să nu cred, dar dimensiunea articulării ceva mai elaborate a unei opinii proprii despre ce se discută — lipsea. Așa că pe canalul meu am solidificat această pârghie a propriei păreri prin care să filtrez informațiile prezentate.

În alte cuvinte, dacă înainte materialul video era prezentarea unei cărți, clipurile pe care le fac acum aș vrea să fie mai degrabă prezentarea dialogului dintre mine și o carte sau mai multe. O parte foarte mare din documentare se întâmplă în găsirea cărților cu care merită interacționat. Cel mai adesea asta înseamnă cărți care la rândul lor încearcă să rezume o discuție mai largă și să contribuie cu un anumit punct de vedere sau o anumită narațiune.

Resursele pe care le accesezi

Goodreads e o resursă foarte bună pentru a-ți crea niște intuiții vizavi de anumite cărți. La cele care mă interesează cel mai tare, de exemplu, sortez mereu comentariile după cele mai proaste, ca să văd ce se poate zice cel mai rău despre cartea respectivă. Uneori din comentariile negative îți dai seama că probabil cartea e foarte bună, alteori îți dai seama că trebuie să mai cauți. În rest, mă bazez pe fundația construită în facultate pentru a înțelege sistemul de referință al unei cărți discutate. Unul dintre scopurile curriculumului de liberal arts e să te facă să înțelegi cum toate lucrurile sunt legate de toate lucrurile, ceva ce, în contextul în care mă aflu, e extrem de util. În rest, resursele cel mai intens accesate pentru crearea textelor sunt dexonline și hallo.ro

Structura discursului tău online

Un discurs este și el un ceva estetic, care funcționează sau eșuează după criterii artistice, cum ar fi tensiunea, ritmul, rima și așa mai departe. Poți să faci părți dintr-un discurs să ”rimeze” ca informații cu alte părți și în rima asta de obicei există momentul învățării sau momentul formării unei idei noi. Adică în momentul în care realizezi tu însuți anumite legături între niște informații despre care se sugerează că s-ar lega dar nu se face explicit cum se leagă exact. Când faci tu legătura în propriul cap e infinit mai valoros decât a primi un răspuns gata împachetat cu fundiță pe care să-l pui în cămara cu pachete cu fundiță. Momentul capătă valențele unei revelații proprii și atunci e înregistrat considerabil mai profund în minte, se lipește mai bine.

Așa că ce urmăresc eu cel mai intens în construcția unui discurs este această tensiune dintre ce e evident, ce e sugerat și ce e neclar. În jocul dintre aceste trei categorii poți să creezi un anumit tip de suspans, indiferent de subiectul discursului. Calibrarea corectă a suspansului e o chestiune de echilibristică, dacă reușești să-l construiești fără să ai niciun moment mort, atunci el o să genereze curiozitate cu fiecare propoziție și o să tot amâne momentul în care îți vine să oprești clipul — până când se termină clipul. Uneori îmi iese mai bine sau mai rău, dar ăsta este procesul la care lucrez.

Temele alese până acum

Până acum am vorbit despre droguri, capitalism și Nietzsche, o să mai urmeze un clip despre moartea lui Dumnezeu după cum a fost anunțată de Nietzsche și încă un clip despre capitalism în care să încerc să compensez măcar cu niște vitalitate, dacă nu cu optimism, deoarece clipul făcut deja a ieșit ceva mai deprimant decât aș fi vrut, în ciuda eforturilor mele. Acest calup de clipuri formează de fapt un singur subiect, după cum sper că va deveni ceva mai evident la sfârșit.

Reacțiile

Reacția oamenilor a fost mult peste așteptările mele, mai ales la clipul cu Nietzsche, nu mă așteptam să interacționeze oamenii atât de intens cu ideile de acolo, dar în mod secret speram. Așa că m-am bucurat foarte tare.

Secretul viralizării conținutului tău

Îmi place să cred că e un efect al faptului că abordez subiecte relevante pentru ziua noastră de mâine și al faptului că ele uneori sunt dificile.

Este știința sexy pentru publicul din online?

Nu cred că știința în sine e sexy pentru public, aș crede că dificultatea e ce poate fi sexy. Capitalismul, în misiunea lui de a transforma tot ce atinge în bani, aplatizează cultura, caută să elimine dificultatea ca să creeze produse consumabile la o scară cât mai largă. În procesul ăsta învață oamenii să creadă că asta e ce-și doresc de fapt — să vadă filme mediocre cu super-eroi până la adânci bătrâneți. În ciuda acestei stări de fapt, cred că există mereu un impuls în oameni, cât de mic, de a vedea dincolo de această McCultură care s-a perfecționat în a livra hamburgeri spirituali.

În contextul în care structural suntem încurajați în perpetuitate să consumăm într-o beatitudine inconștientă, subiectele dificile vin cu o anumită gravitate asumată care mie, cel puțin, adesea mi se pare revigorantă, te mai trezesc. Secretul în a livra această dificultate ține tot de o calibrare a tensiunii discursului. Trebuie suficient de multă încât să-ți stârnească interesul și să-ți aprindă tot felul de beculețe, dar nu atât de multă cât să se simtă opresiv și obscur, de parcă ești bombardat cu artefacte prăfuite. Ce se gâdilă cu această dificultate e chiar coarda curiozității, una dintre cele mai importante corzi din instrumentul muzical uman. Pentru Nietzsche, de exemplu, a cultiva curiozitate în oameni reprezintă poate șansa noastră cea mai bună ca specie.

Strategia de conținut

Continuând despre ce scriam mai sus, strategia mea de conținut online este, deci, să livrez o anumită doză ațâțătoare de dificultate. Pentru că am acumulat deja un sprijin considerabil pe Patreon, am luxul de a nu fi extrem de stresat vizavi de numărul de vizionări pe care le acumulează un clip în primele zile pe YouTube, așa că sunt cât se poate de norocos.

Profilul oamenilor care te urmăresc

Probabil oameni care găsesc o anumită satisfacție în a fi provocați. O categorie care cred că e de fapt cât se poate de largă. Răspunsul YouTube e că profilul urmăritorului meu e de 18-34 ani, 80% bărbați, 20% femei. Unul dintre comentariile pe care le primesc cel mai adesea e de la oameni care-mi scriu că le-am explodat mințile. Adică oameni la care dificultatea pune în mișcare rotițele curiozității. În capul meu, eu scriu pentru mine la 16-18 ani, încerc să formulez lucrurile într-un fel în care — chiar dacă nu le-aș fi înțeles atunci — măcar m-ar fi stârnit să aflu mai multe.

Modul în care îmi structurez discursul depinde mult de această voce de la 16-18 ani, pentru că îmi imaginez ce întrebări ar pune confruntată cu diverse informații și încerc să creez un fel de dialog imaginar, care anticipă întrebările. Cum ajunge la mine urmăritorul n-aș putea să zic, o bună parte dintre oameni mă știu din clipurile pe care le făceam pe canalul Zaiafet.

Degradarea discursurilor și discuțiilor din spațiul public

Voi oferi un răspuns scurt neargumentat, pentru că altminteri întrebarea asta poate să fie subiectul unei cărți și jumătate. Există câteva lucruri în mod evident în neregulă la modul în care funcționează această lume azi. Unul este încălzirea globală, altul este inegalitatea economică extremă. Ca să se rezolve prima problemă, trebuie rezolvată a doua. A doua nu poate fi rezolvată, pentru că e una dintre bazele capitalismului, de care nu ne atingem, așa că în loc să rezolvăm aceste probleme mari care ne apasă într-un fel sau altul, suntem încurajați sistemic să ne certăm unii cu alții la infinit pe teme mai mult sau mai puțin triviale. Ne distragem atenția și ne e distrasă atenția.

Algoritmii facebook care au dus la revelații despre ”bulificare” sunt și ei o logică directă a capitalismului, oamenii dau mai multe clickuri când sunt agitați, supărați, furioși, cel mai profitabil e să ții oamenii angrenați într-o enervare sau suspiciune perpetue. În alte cuvinte, să radicalizezi oamenii în supărările lor a devenit o afacere uriașă. Ea a înflorit și mai tare în pandemie, evoluția ei a fost accelerată. Această afacere distrage atenția de la cele două mari probleme numite la început. Nu e obligatoriu ca această stare de fapt să se rezolve, am putea să ne lăsăm distrași la infinit până consumăm tot ce e de consumat în jurul nostru. Eu aș spera să nu se întâmple asta, mai ales pentru că e cea mai plictisitoare traiectorie posibilă. Dacă ne-am reevalua prioritățile cred că comunitatea de oameni de pe această planetă ar fi capabilă de lucruri incredibile.

YouTube-rii valoroși pe care îi urmărești

Gândul că aș putea să fac ceva în genul a ce fac acum a fost direct inspirat de Contrapoints / Natalie Wynn. În perioada în care extremiștii naționaliști căpătau din ce în ce mai mult curaj să se manifeste în America lui Trump, ea a făcut un canal unde încerca să-i deradicalizeze pe acești oameni pe un ton împăciuitor. Demersul ei mi s-a părut superb din toate punctele de vedere. În timp a început să construiască discursuri din ce în ce mai complexe și bine calibrate, fără să-și piardă din accesibilitate. Așa că e o sursă continuă de inspirație. În rest, din păcate nu mă uit la foarte multe lucruri pe YouTube, ceva ce încerc să schimb, pentru că există azi destul de multe canale care produc niște materiale foarte valoroase. Recent am descoperit canalul Unlearning Economics care e fix ce mi-aș fi dorit să existe și, iată, există.

Strategia ta de promovare

Mă promovez dând genul ăsta de interviuri, dar în rest cam deloc. Dacă clipurile sunt suficient de bune și reușesc să păstreze atenția cât să comunice un mesaj altminteri dificil, atunci ele se promovează singure. Dacă nu, înseamnă că probabil ceva nu a mers într-un fel în care nu știu prin ce tip de efort de convingere aș putea să compensez altul decât structura discursului.

Mai departe, în discurs și conținut online

Îmi doresc mai departe să tot lucrez la calitatea estetică a discursului și la ilustrarea lui cu imagini filmate de mine. Cum ce-mi place cel mai mult în afară de a scrie e să filmez, să creez imagini, visul e să reușesc să îmbin cele două lucruri și să pot să inserez în aceste clipuri cadre care să sprijine atmosfera dorită, ca niște tablouri pe care le contemplezi în timp ce auzi discursul. Am încercat o variantă foarte timidă a acestui mod în cel mai recent clip despre capitalism, dar o să mai dureze până să se matureze acest concept. În rest, mai devreme sau mai târziu o să fac și filme în sensul ceva mai clasic al cuvântului.