Florenta Ilie a crescut odată cu Asociația Magic, o organizație care sprijină copiii grav bolnavi și familiile acestora. Printre copii, Florenta e doamna Polonic, mereu gata să sară în ajutorul celor care au nevoie de puțină speranță. E responsabilă de proiectele MagicHOME, o inițiativă care oferă alinare părinților care dorm săptămâni, iar uneori chiar luni în șir pe un scaun de spital. MagicBOX, un alt proiect de care se ocupă, oferă lucrurile necesare traiului elementar beneficiarilor. Toate proiectele asociației sunt interconectate, și asta pentru că fiecare servește unei nevoi arzătoare a cauzei lor, de la soluții de transport între spital și casele micuților, la spații de trăit sigure pentru un copil cu diagnostic oncologic sau nevoi speciale.
În sufletul Florentei, fiecare om pe care ajunge să îl cunoască își lasă adânc amprenta. De asta, alege să îi cunune sau să le boteze copilașii multor persoane pe care le cunoaște prin asociație. Așa se asigură că devin parte din familie. Spune că în sectorul non-guvernamental e nevoie de multă răbdare pentru că, exact ca în viață, ziua în care plantezi sămânța binelui nu e și ziua în care crește planta. Cel mai greu e momentul în care cineva pierde lupta cu boala în ciuda tuturor eforturilor. E nevoie de putere ca să te aduni, să duci mai departe povestea copiiilor curcubeu și să îi ajuți în continuare cu aceeași încredere în destin pe beneficiari. Despre povestea care a adus-o pe Florenta în mediul ONG, provocările și bucuriile proiectelor MAGIC și cum își poate aduce comunitatea contribuția am povestit în cele ce urmează.























