Dacă aparatul ei foto ar vorbi, ar spune ceva de genul: “știi că nu tot ce te încântă și îți place e nevoie să apară într-o imagine, nu?”. Ea este Marinela Butica, studentă în anul II la UNATC, la fotografie, iar aparatul ei foto tocmai a dat-o de gol că fotografiază mult. E entuziasmul acela de început.
Însă, discursul ei are o dominantă matură, iar motivațiile de a face fotografie pornesc cumva din curiozitatea asupra naturii umane:
“Fotografia m-a învățat să am răbdare, să nu ma grăbesc, să mă temperez. Mi-am dat seama ca oamenii, și lucrurile au mai multe fațete decât ce e aparent la o primă vedere.”
Povestim despre cum s-a hotărât să de-a admitere la fotografie, despre cum percepe ea această artă și despre portretele actorului Gheorghe Visu, de la examenul de semestru.
Am descoperit târziu pasiunea pentru foto. Exista, dar nu o vedeam eu… nu imi era clară. Deși mă uitam pe multe site-uri de foto, lucram cu câțiva fotografi ca și model (in acea perioadă), nu întelegeam exact ce se întâmplă si de ce mă preocupă zona aceasta a imaginilor.























