Deși arta textilă a fost o formă de exprimare artistică pe care Megan Dominescu a descoperit-o încă din copilărie, a durat ceva până să se dedice complet acestui domeniu. A studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București, o experiență care a ajutat-o să își dea seama că prin arta textilă simte o libertate mult mai mare de a se juca și de a-și reda viziunea prin forme și texturi diverse. Multe dintre creațiile ei se bazează pe umor, despre care a învățat devreme că e prezent în orice context dacă ești dornic să îl găsești. Până să se mute în București, Megan a crescut în Washington D. C., locul în care a început să caute perspective multiple prin care să privească oamenii. E o abilitate care o ajută să rămână inspirată și atentă la niște detalii care, pentru cei mai mulți dintre noi, ar trece neobservate.
Majoritatea lucrărilor mele se bazează mult pe umor, și încerc să abordez și să mă joc cu teme obișnuite în moduri mai neconvenționale. Uneori stau zile în șir cu o idee în cap fiindcă nu știu exact cum ar trebui să fie transpusă vizual. Deși s-ar putea să nu fie evident, sunt destul de perfecționistă când vine vorba de cuvinte și felul în care se leagă de imagini. Îmi place să mă folosesc de mult text în lucrările mele și mereu mă gândesc la mici note de subsol sau dialog care să se potrivească cu ele.
Procesul prin care o idee ajunge să fie un covor durează cel puțin 2 zile, de asta Megan simte că datorită timpului pe care îl petrece lucrând la piesele ei, ele se transformă în niște prieteni vechi. Am vrut să aflăm mai multe despre întregul proces, despre cum vede mediul artistic românesc și lecțiile pe care le-a învățat prin artă, iar Megan ne-a răspuns la toate întrebările în rândurile de mai jos.
Background-ul tău artistic
Aș spune că am în spate un context destul de divers. De-a lungul timpului am explorat tot felul de tehnici artistice, doar că nu reușeam niciodată să simt că ce făceam era potrivit pentru mine - asta până când am dat de arta textilă. Deși desenam și pictam de foarte mult timp, mereu am simțit o chemare înapoi către textile. Am început cu tricotatul, croșetatul și cusutul de pe la 6 ani, învățând de la mama și bunica mea, și întotdeauna mi-a plăcut enorm. Îmi fac haine singură de când mă știu. Puțin mai târziu, am început să-mi tricotez propriile păpuși, pe care mai apoi le vindeam la târguri sau pe net. După m-am băgat pe pictură și am terminat facultatea tot în domeniul ăsta. Cu toate astea, aproape imediat după ce mi-am luat licența, mi-am dat seama că adevărata mea iubire era arta textilă. Nu că aș fi împotriva altor tehnici, dar pur și simplu n-am simțit nevoia să merg spre altceva de mulți ani. E ceva legat de texturile și aspectul de sculptură al lucrărilor mele de acum, ceva care creează un contrast aproape comic între subiectul lucrării și tehnica folosită. Momentan îmi vine mult mai ușor să mă exprim prin covoarele pe care le fac, decât prin alte forme artistice.
Cele mai importante influențe
Pot spune că am fost super influențată de ce era la TV în State și de glumele pe care le făcea tatăl meu. Am crescut în Washington D.C. și nu m-am prea simțit inclusă în contexte sociale, iar asta simt că m-a ajutat să văd lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Îmi place mereu să observ oamenii, să le urmăresc acțiunile și să încerc să analizez ce văd ca să-i înțeleg. Îmi place și să acord atenție unor detalii pe care alții s-ar putea să nu le observe, cumva să acord importanță lucrurilor care ar fi neimportante în aparență. Am crezut întotdeauna că poți să găsești umorul în orice dacă îl cauți și presupun că asta e un pic o obsesie de-a mea. Obișnuiam să citesc o grămadă de benzi desenate și cred că încă sunt o influență importantă asupra lucrărilor mele de acum.
Sursele tale de inspirație
N-aș putea spune exact care sunt sursele mele de inspirație, fiindcă găsesc inspirație în multe lucruri. Îmi petrec mult timp pe internet și mare parte din “inspirația” mea e mai degrabă intuitivă. S-ar putea să am o idee pentru o lucrare și să nu pot să o pun în cuvinte, așa că umblu pe net făcând research suplimentar care să mă ajute să-mi adun gândurile la un loc. Majoritatea lucrărilor mele se bazează mult pe umor, și încerc să abordez și să mă joc cu teme obișnuite în moduri mai neconvenționale. Uneori stau zile în șir cu o idee în cap fiindcă nu știu exact cum ar trebui să fie transpusă vizual. Deși s-ar putea să nu fie evident, sunt destul de perfecționistă când vine vorba de cuvinte și felul în care se leagă de imagini. Îmi place să mă folosesc de mult text în lucrările mele și mereu mă gândesc la mici note de subsol sau dialog care să se potrivească cu ele.
Povestea țesutului de covoare
Cum am menționat și mai devreme, am un trecut cu lucrările textile, deci pentru mine nu a fost ceva nou. Pe vremea aia mă ocupam în mare doar de pictură și nu realizasem cât de fericită și împlinită m-aș simți dacă aș încerca și alte mijloace. Era ca și cum drumul către arta textilă se afla fix sub nasul meu și eu nici măcar nu puteam să văd asta. Primul meu proiect, de fapt, a fost să fac un covor pentru casă, dar ca obiect de design, nu unul de artă. Așa că m-am documentat în legătură cu diferite tehnici de țesut și am încercat mai multe, până am găsit ceva ce mi-a plăcut mult. Mai avusesem încercări cu țesutul până atunci de multe ori, dar nu fusese niciodată preferatul meu. Îmi face plăcere să lucrez la piese mai mari și de asta, să stau la un război e o treabă prea migăloasă pentru mine. De când am făcut primele lucrări textile nu m-am mai oprit și nici nu plănuiesc să o fac prea curând.
Cum ai învățat să faci asta
Am învățat aproape tot ce știu de una singură în domeniul ăsta, iar pe lângă am mai căutat câteva informații pe google care să mă ajute, și m-am mai consultat cu alți oameni cu experiență, alți artiști și bunica mea. Ne-a adus mai aproape să purtăm discuții despre arta textilă, pe mine și pe bunica mea. Ea tricotează ca o mașină și are tot felul de tipare detaliate facute de ea. A fost la câteva din expozițiile mele și mă bucură mult să văd că îi place ceea ce fac. Îi plac chiar și lucrările mele mai NSFW.
Social media & promovarea
Am o relație destul de ciudată cu social media. Am fost mereu fascinată de treaba asta și, de când a apărut acum mulți ani, am fost foarte activă pe net. Totuși, mă simt norocoasă că nu am crescut pe social media ca mulți alți copii din ziua de azi. Apreciez că am avut parte de experiența de a crește fără să fiu expusă la internet încontinuu, fiindcă acum pot să compar cele două lumi, cu și fără rețelele de socializare. Mi se pare că poate să devină un obicei destul de intens și dăunător să stai constant pe net, iar asta e probabil din cauza gratificării instante și a atenției pe care le primești atunci când interacționezi cu lumea online. Uneori mi se face atât de scârbă de social media încât simt că trebuie să-mi închid telefonul neapărat, iar alteori apreciez super mult că există. M-au ajutat mult platformele online ca să-mi promovez lucrările și mi se pare tare că pot să am parte de accesibilitatea asta. Chiar îmi place să postez ce lucrez pe net și nu simt vreo frică în a mă expune în felul ăsta. Recunosc, totuși, că e un oarecare privilegiu și că nu toată lumea se simte confortabilă să arate chiar totul tuturor. Pe lângă asta, sunt okay cu a mă promova online fiindcă, sincer, chiar funcționează! În ultima vreme am încercat să nu mai stau așa de mult pe internet, dând scroll spre vidul existenței mele, și cred că poate fi de ajutor să mai iau o pauză din când în când. Văd social media mai degrabă ca pe o unealtă, nu ca pe un job.
O călătorie prin procesul tău creativ
De obicei, ideile mele încep ca notițe scurte pe telefon sau niște schițe în caietul meu. S-ar putea să aud o conversație în autobuz, sau poate un vers într-o piesă, sau poate chiar să văd o imagine random pe net care să-mi trezească interesul. După ce adun toate chestiile astea (imagini, sunete, cuvinte), le pun la un loc și încerc să fac ceva cool din asta. Uneori poate să-mi vină o idee de nicăieri și să încep imediat să lucrez la ea fiindcă simt această “predestinare”, că asta e sigur ceea ce vreau să fac. Alteori am idei care îmi stau pe creier luni în șir, așteptându-și rândul să fie aduse la suprafață. Îmi schițez toate lucrările pe pânză mai întâi și după le țes de mână. Partea manuală din tot procesul e foarte importantă pentru mine și sunt mult mai satisfăcută de ce iese, decât dacă m-aș fi folosit de alte metode sau unelte. Îmi plac acțiunile repetitive, și fiecare lucrare durează cel puțin 2 zile în care muncesc mare parte din timp, iar asta mă face să simt o apropiere puternică față de piesele mele. Până ajung să termin ceva, simt deja că am lângă mine un prieten vechi.
Partea cea mai grea din munca asta
Sincer, nu prea știu care ar fi cea mai grea parte. Mi se întâmplă deseori să îmi asum mai mult decât pot să fac de fapt. Mă entuziasmez ca un cățel mic și spun da la prea multe lucruri și prea mulți oameni în același timp. Asta e mereu vina mea și ajung să devin super stresată pentru că nu reușesc să-mi gestionez timpul așa cum aș vrea. Tind să mă pierd în gândurile mele în timp ce lucrez și ignor tot ce se întâmplă în jurul meu, uneori chiar zile întregi. Ar trebui să lucrez pe partea asta de time management, fiindcă mi-ar face munca și viața în general mult mai ușoare.
Cum vezi tu mediul artistic din România
Cred că scena artistică din România ar duce-o mai bine dacă s-ar dezvolta un sentiment de comunitate între artiști, curatori, galerii, muzee și spații independente. Simt că e o lipsă de conexiune mare între oameni și parcă toată lumea e de partea altcuiva. Pentru mine asta e greșit, fiindcă oamenii par să nu vadă lucrurile din perspectivă. În loc să polarizăm comunitatea artistică, ar trebui să aducem lumea mai aproape, mai ales că scena din România nu e foarte mare și trebuie să ne ajutăm reciproc. Există probleme sistemice, cum ar fi finanțările și susținerea, care pot face unele proiecte imposibile de dus la capăt, iar asta poate să distrugă orice speranță a artiștilor de a avea încredere că vor realiza ce își doresc. România are niște artiști minunați și mi-ar plăcea mult să văd cum toată lumea lucrează împreună în armonie într-o zi, împărtășind și creând idei la care visează, fără să mai existe complicații.
Cum navighezi prin momentele fără inspirație
Am învățat să nu mă demoralizez prea tare atunci când nu mă simt motivată sau inspirată. Dacă încerc să forțez asta, n-o să funcționeze niciodată. Încerc doar să mă relaxez și să nu mă gândesc la muncă, fiindcă lucrurile bune nu vin atunci când le grăbești. Ideile vin cel mai ușor și mai bine atunci când ai mintea deschisă, iar asta poate însemna că trebuie doar să te liniștești un pic și să le lași să vină la tine, chiar dacă durează mai mult. Nu prea cred în productivitate ca un stil de viață. Sunt de părere că chiar și atunci când nu produci ceva la modul fizic, asta nu înseamnă că nu ești un artist activ. Momentele de liniște dintre lucrări și proiecte pot fi cele în care înțelegi mai multe decât de obicei.
Cele mai importante lecții pe care ți le-a adus arta
Am învățat să am răbdare și să nu mă aștept la perfecțiune din prima. S-ar putea să sune simplist și poate chiar naiv, dar răbdarea e atât de importantă atunci când creezi. Am învățat să fiu mai blândă cu mine și să nu iau criticile mult prea în serios. În special femeile nu sunt luate atât de în serios pe cât și-ar dori și nici nu vreau să joc rolul artistei timide de care își bat joc uneori colegii ei bărbați. Au încercat multe persoane să mă tragă în jos, așa că am făcut ce am putut ca să contracarez energia aia toxică cu pozitivitate. Pe lângă asta, toată lumea ar trebui să fie mai chill lol și să nu le mai fie frică să-și exploreze simțul umorului, asta e o altă lecție bună pe care am învățat-o.
Perspectiva artistică de la început & cea de acum
Îmi vine mereu greu cumva să fac un pas înapoi și să-mi privesc munca dintr-o perspectivă detașată. Sunt foarte atașată de ceea ce fac și niciodată până acum n-am mai avut sentimente atât de puternice față de ceva. După ce am terminat facultatea și am început să lucrez pe cont propriu, am realizat că arta e pur și simplu un mod de a trăi, nu un set de reguli forțate pe care trebuie să le urmărești, sau teme pe care trebuie să le predai până la deadline. Arta este pentru tine și, până la urmă, ar trebui să te facă să te simți bine atunci când o creezi. Mă interesează felul în care mă văd alți oameni pe mine, dar și arta pe care o fac, și îmi place să-i întreb despre ce cred ei că e o lucrare de-a mea înainte să le zic eu la ce m-am gândit atunci când o făceam. Uneori primesc cele mai absurde răspunsuri și îmi place mult cum totul e interpretat diferit de toată lumea.
Proiecte la care lucrezi
Momentan am câteva lucrări la expoziții internaționale, în Spania, Germania și Ungaria. O să am în curând mai multe group show-uri în prin țară, una la Bruxelles și una la Berlin, dar mă pregătesc și de o prezentare solo în luna mai la Anca Poterașu Gallery de care sunt super entuziasmată. Mi-am propus să explorez niște idei mai neobișnuite decât de obicei de data asta, și să includ și alte mijloace artistice în combinație cu lucrările mele textile. O să transmit mai multe informații ceva mai târziu în primăvara asta.
