Evenimentele celei de-a sasea editii a Festivalului Internetics s-au incheiat aseara, 18 octombrie, cand s-a consumat cel mai asteptat moment al Festivalului Internetics, Gala de premiere - castigatorii celei de-a sasea editii au urcat pe scena pentru a-si primi premiile si aplauzele cuvenite.
Miercuri seara, cei mai buni din web-ul romanesc au cules laurii victoriei si au sarbatorit la petrecerea dedicata castigatorilor. Incepand cu editia de anul acesta, Internetics a devenit un festival specializat, impartit in trei competitii distincte: Internetics Web Promo, Internetics Web Space si Internetics Web Graphic pentru a acoperi o gama cat mai variata de lucrari si pentru a oferi posibilitatea de exprimare tuturor celor care folosesc mediul virtual pentru a comunica sau pentru a dezvolta o afacere. Desi s-a inregistrat un numar record de participanti (peste 400 de inscrieri), exigentele internationale ale juriului au facut ca anul acesta sa existe sectiuni fara castigatori sau nominalizati.
In cadrul competitiei Web Promo, agentia Webstyler a fost desemnata Web Agentia Anului, pe baza punctelor obtinute de lucrarile inscrise in aceasta competitie. De altfel, Web Promo s-a dovedit a fi cea mai atractiva competitie din concurs, numarand peste 200 de inscrieri. "Internetics 2006 a ridicat intr-o mare masura standardele Internetului romanesc. A fost anul cu cele mai bune lucrari, cu un juriu orientat mai mult spre strategie si comunicare si cu cea mai buna structurare a sectiunilor de pana acum. Suntem cea mai buna agentie de comunicare online din Romania pentru ca oferim toate serviciile de comunicare si dezvoltare pe Internet, pentru ca avem un portofoliu de clienti care inteleg ce inseamna comunicarea web si mai ales pentru ca avem o echipa care a facut lucruri exceptionale in ultimul an" a declarat Bogdan Nitu, General Manager & Strategy Director in Webstyler.





















