Andrei Marica a trecut in ultimii ani prin cateva avataruri, iar asta pare sa-i vina de minune, avand piese pentru toate alter-ego-urile sale muzicale, fie ca e vorba de Andrew Marica sau André Marcy. A inceput cu trupa Ruine, alaturi de fratele sau, a trecut prin Eyedrops, iar acum e pe un drum solo pe care a fost se pare dintotdeauna.
Ideea asta cu mai multe alter ego-uri a venit in ultimii 2 ani pentru ca am realizat ca de-a lungul timpului aveam atat de multe idei, rasfirate in atatea stiluri incat nu puteam sa le grupez altfel decat fiecare stil cu artistul lui.
A reusit sa patrunda cu piesele sale in playlisturi internationale, lucru care face sa tavaleasca si mai mult compozitiile sale in lumea larga, cea mai recenta, o bucata de pian, Embers, fiind selectata pentru compilatia Apple Chill. Crede ca industriei romanesti ii lipsesc toate, dar se descurca cu ce are. Momentan, tot ce castiga din muzica baga inapoi, asa ca daca vreti si mai multe piese de la el, ati face bine sa va abonati la canalele lui de Spotify, Youtube sau Apple Music.
Primul instrument care mi-a atras atentia a fost pianul unor prieteni de familie care ma atragea ca un magnet de fiecare daca cand eram in vizita. Apoi a fost chitara unui coleg de clasa in gimnaziu, apoi a fost chitara veche Reghin gasita in podul bunicii, pe care inca o mai am si pe care am invatat sa cant singur la 14 ani, culmea fara sa o acordez in primul an. Abia dupa asta a inceput o curba a invatarii in ton cu vremurile, sa-i zicem. Tin minte ca ma treceau toate transpiratiile pana imi iesea un acord sau o fraza, si ca, desi ma dureau degetele, nu durau mult pauzele in care nu cantam la chitara.
