In toate povestile refugiatilor, tindem sa vedem prima oara suferinta lor, coplesitoare. Este firesc. Insa putem vorbi la fel de bine despre felul in care isi duc aceasta suferinta, despre rezistenta si curajul lor. Unii dintre fotografii de la granite cu care am vorbit, amintesc chiar de speranta din ochii lor.
Fotograful Adrian Catu, co-fondator Documentaria.ro, a observat la randul lui darzenia ucrainenilor de la vamile Isaccea, Siret si Sighet, fara sa poata evita insa propriile stari incarcate emotional. De fapt, spune ca uneori aceste reactii emotionale ale noastre ne pot da impresia ca avem o contributie utila:
"Uneori ma intreb daca nu cumva acest tip de fotografie e consumat pentru a ne hrani emotional, pentru a ne linisti constiinta si pentru a ne da iluzia, ca raspunzand emotional, facem ceva."
Intodeauna e nevoie si de raspunsuri si reactii concrete, crede Adrian; iar acestea, n-au intarziat sa apara, dupa cum povesteste in randurile de mai jos.
Pur si simplu, mi-am dat seama ca nu pot sa stau deoparte. Nu m-am gandit in prima faza ca o sa fac asta, cand a inceput razboiul, dar am auzit cuvantul “refugiat” si mi-am zis “Dumnezeule”, si m-am dus simtind ca asta e ce trebuie sa fac, ca trebuie sa fiu acolo pentru a fotografia si informa. A fost un impuls de neoprit.
