![[Povesti de fotografi] Mihnea Turcu: Am început să fotografiez ca printr-un fel de disperare, contra unui timp care parcă nu mai stă și care nu mai are răbdare](https://media.iqads.ro/2022/10/12-cover-850.jpg?v=202210201204)
Mihnea Turcu a călătorit mii de kilometri, scotocind prin satele din România povești și bucăți de viață care merită date mai departe. Și căutarea i-a fost răsplătită mereu, așa cum se vede din imaginile sale. Când a început să fotografieze, Mihnea era un introvertit ascuns, se ținea departe de oameni, prefera peisajele. Aparatul de fotografiat venea la acel moment cu o presiune copleșitoate: imaginea trebuia să arate perfect, să fie impecabilă, era ca un varf de munte care trebuia să fie cățărat. Multe s-au schimbat de atunci. Fotografia l-a învățat să se apropie de oameni, să îi vadă cu adevărat.
Încerc să fotografiez sufletul omului și nu ego-ul sau măiestria mea. Am ajuns cu greu să îmi dau seama că mult timp am făcut greșeala asta, spune Mihnea.
În rândurile de mai jos, Mihnea Turcu povestește despre cum a început să documenteze România, până în cele mai îndepărtate cătune, ce a descoperit în toată această aventură și cum s-a schimbat, de-a lungul timpului, relația lui cu fotografia.
Cred că fotografia s-a plimbat pe lângă mine cu mult înainte de vârsta primelor mele amintiri.
Simt și acum mirosul de piele maro de la aparatul tatălui meu, lumina roșie din baia mică sau cum apăreau chipurile în tava cu soluție. Am crescut împreună, întotdeauna pe acolo, pe lângă mine, era un aparat.
