Oana Pellea, Feli, Ana Maria Popescu (Brânză), Călin Goia, Chef Florin Dumitrescu și Andi Vasluianu, alături de tinerii din România care vor să-și urmeze visurile

Oana Pellea, Feli, Ana Maria Popescu (Brânză), Călin Goia, Chef Florin Dumitrescu și Andi Vasluianu, alături de tinerii din România care vor să-și urmeze visurile

Mai multe personalități publice din România printre care Oana Pellea, Feli, Ana Maria Popescu (Brânză), Călin Goia, Chef Florin Dumitrescu și Andi Vasluianu se alătură inițiativei Kiss FM lansată recent, campania Bursa de Merit Mai Mult, sprijinind astfel tinerii din România care vor să-și urmeze visurile. Inițiată în parteneriat cu organizația World Vision România, campania își propune ca în următoarea lună să identifice peste 20 de tineri care vor primi burse în valoare totală de 200.000 de lei pentru ca aceștia să-și acopere nevoile educaționale și de studii. 

Oana Pellea, Feli, Ana Maria Popescu (Brânză), Călin Goia, Chef Florin Dumitrescu și Andi Vasluianu prezintă fotografii de când erau mici, nepublicate până acum.

Prin campania Bursa de Merit Mai Mult, Kiss FM vine în sprijinul acelor tineri care au înțeles cât de important este să aibă un vis în viață pe care să-l urmeze și pentru care să lupte. Astfel, pentru a încuraja acești tineri, vedetele din România care se alătură astăzi campaniei dau publicității fotografii în exclusivitate, nepublicate până acum, din copilăria lor, pe acordurile melodiei Copile ale formației Voltaj, toate într-un videoclip în premieră, pentru a ne aduce aminte tuturor că toți oamenii mari au fost prima data mici.

“M-am născut un copil cu vise și cu daruri. Am primit iubire, încredere și susținere morală. Părinții mei nu au avut bani să îmi susțină visul. Am crescut într-o familie - aș spune - săracă. Am văzut și am simțit pe propria piele ce înseamnă să nu ai, să vezi la cei din jur și să știi că tu trebuie să muncești de două ori mai mult pentru acel lucru. Din copilăria mea îmi amintesc destul de mult de împrumuturi și vise pe care le trăiam în fața și spatele blocului în care am crescut. Visam să fiu cântăreață. Visam să fiu un artist căreia țara mea și lumea întreagă să îi asculte vocea și versurile. E tare greu să faci performanță atunci când nu ai nimic. Pare imposibil să-ți urmezi visul când îți lipsesc atâtea lucruri. Din fericire, am întâlnit pe parcurs oameni care au crezut în mine și mi-au călăuzit pașii în drum spre muzică. Chiar am luptat cu morile de vânt. De multe ori. Femeie fiind în lumea asta, mi-a fost de nenumărate ori mai greu. Dar am crezut în visul meu și am ales să merg MUNCIND și VISÂND în continuare spre ARTĂ. Fix asta simt mii de copii. Nu se lasă copleșiți de neajunsuri și merg mai departe. Toate astea în speranța că cineva, cândva o să vină și o să le întindă o mână de ajutor. E momentul să conștientizăm asta mai mult ca niciodată și să fim noi mâna de care acei copii au nevoie.  Niciun vis nu e mic pentru o inima mare. Și inimile mari împlinesc vise și schimbă lumi”, declară Feli.

“Îmi place să spun despre mine că nu sunt nimic mai mult decât copilul care a avut curaj să viseze și a muncit pentru visul lui până a reușit să îl împlinească! Șansa mea a fost că oamenii din jurul meu m-au susținut, au crezut în mine și mi-au ghidat pașii. Mulțumită lor am devenit un campion, iar acum cred că a venit momentul ca eu să fiu unul dintre acei oameni pentru copiii curajoși care îndrăznesc să viseze. Am credința că fiecare dintre noi poate face un pic de bine sau un pic mai bine pentru acești copii care merită mai mult!”, declară Ana Maria Popescu (Brânză).

Bursa de Merit Mai Mult, parte dintr-un angajament pe termen lung al Kiss FM cu privire la tineri și educație

Campania Bursa de Merit Mai Mult reflectă preocuparea Kiss FM față de tinerii din România și educația noilor generații, prin recunoașterea meritelor celor care și-au descoperit un talent, o vocație și luptă pentru realizarea unui vis. Kiss FM înțelege cât de important este ca tinerii să-și găsească cât mai devreme drumul în viață și consideră crucial orice sprijin oferit în acest sens.

"Tinerii sunt viitorul acestei țări. Ei sunt cei care vor crea România de mâine, începând chiar azi. Ori fără să îi sprijinim și să le oferim un acces cât mai bun la o educație de calitate, este greu de crezut că visurile lor se vor împlini. Fiecare dintre noi a visat în adolescență să fie cineva, să reușească în viață, iar uneori lucrurile s-au întâmplat pentru că cineva a crezut în noi și ne-a susținut pe drumul nostru. Asta vrem să facem și noi la Kiss FM cu această campanie, care de fapt reprezintă un prim pas în angajamentul nostru de a susține tinerii din România", declară Dan Fințescu, director de programe la Kiss FM.

Tinerii talentați sau cu performanțe deosebite care provin din medii defavorizate, cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani pot beneficia de aceste burse, înscrierea putând fi făcută de un părinte, tutore, prieten sau profesor pe site-ul campaniei. Bursa oferită în cadrul campaniei esta una financiară, prin care tinerii își pot asigura nevoile care țin de visurile lor, precum cursuri, materiale, instrumente etc. În paralel, copiii beneficiază și de sesiuni de mentorat pentru finalizarea studiilor.

Timp de o lună vor fi acordate burse în fiecare săptămână acelor tineri care sunt înscriși în program și care demonstrează că au visul, rezultatele și energia necesară pentru a-l duce la îndeplinire. Aplicațiile tinerilor vor fi analizate de către un grup de specialiști, din care fac parte și reprezentanți ai World Vision România, organizație care luptă pentru un viitor mai bun pentru copiii României. Ulterior, programul se continuă pe termen lung cu sesiuni de mentorat și consiliere vocațională pentru fiecare elev în parte astfel încât aceștia să își ducă la îndepinire visul.

Un sfert dintre adolescenţii din mediul rural nu și-au descoperit încă nicio pasiune

Conform datelor World Vision România, un sfert dintre adolescenţii din mediul rural nu și-au descoperit încă nicio pasiune, 4 din 10 copii nu participă la nicio activitate extrașcolară şi 73% dintre copiii de gimnaziu nu au mers niciodată în tabără. 

„Urmează-ţi visurile! Le spunem asta adulţilor, le spunem asta adolescenţilor şi copiilor. Ce vrei să te faci când vei fi mare este, cred, întrebarea pe care copiii o aud cel mai des. Însă cum poţi să visezi, cum poţi să-ţi foloseşti imaginaţia pentru a-ţi proiecta viitorul pe care ţi-l doreşti, când tu nu ştii ce poţi să visezi? Pentru a-ţi cunoaşte visul, potenţialul, domeniul în care poţi excela, ai nevoie de sprijin. Ai nevoie de acces la educaţie, la resurse financiare și la mentorat. Această campanie este una cu adevărat minunată şi ne bucurăm foarte mult să avem alături parteneri precum Kiss FM, care au puterea de a influenţa tinerii şi a duce mesajul lor cât mai departe. Copiii noştri Merită mai Mult", a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

În România trăiesc aproximativ 2 milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani, iar 24% dintre aceștia, adică aproape jumătate de milion, trăiesc în sărăcie, conform Eurostat. Tinerii români sunt cei mai săraci din Uniunea Europeană, țara noastră fiind pe ultimul loc în acest top, întrecută chiar și de Bulgaria.

Înscrierile se fac până pe 25 noiembrie. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related