[Al doilea sex creativ] Alina Gavrila-Bortun: Iti trebuie o doza de barbatie, fara de care nu prea rezisti. Probabil ca trebuie sa muncesti mai mult, sa tragi mai tare, femeie find, pentru a fi bagata in seama

Departamentele de creație din agenții au fost, mult timp, o lume a bărbaților. Alina Gavrilă-Borțun, director de Creație Gavrilă & Asociații, și-a făcut loc în ea cu determinare, curaj și, da, o doză de bărbăție. Chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani, publicitatea din România continuă să aibă multe bube și tocmai acesta este motivul pentru care a acceptat invitația noastră de a vorbi despre ele. Pentru că a vorbi despre problemele de gen este un pas de normalitate. 

Hartuirea sexuala era un subiect tabu. Fetele sau femeile agresate taceau, pentru ca nici prin cap nu le trecea ca pot vorbi cu fruntea sus despre asta, fara rusine, fara sentimentul ca ar fi stigmatizate pe viata chiar daca victime.

In curand fac 55 ani, deci am un paletar de “vremuri" ceva mai amplu si nu pot decat sa ma bucur ca in anii astia din urma lucrurile incep sa se miste, sa se ridice capete, sa existe o vointa, o voce, in lume pentru a schimba situatia femeii, spune Alina.

Cea mai importantă schimbare pe care o resimte Alina în ultimii ani e faptul că femeile din noua generație sunt solidare, fac front comun in fata abuzurilor si stiu sa le taxeze si sa le respinga. Povestea Alinei Gavrila printre baietii de la creatie, o puteti citi mai jos.

Cele mai mari probleme de gen în publicitate în 2022

Experienta mea in publicitate din ultimii ani, underground ca gen, nu-mi permite a avea o parere ferma pe subiectul in cauza. Cert e ca nici nu am prea auzit de “rising stars” directori de creatie sau creative de calibru in ultimii ani, sunt mai conectata insa cu femei extrem de talentate din meserii adiacente care si-au gasit un loc, o voce in piata, artiste din zone cum ar fi grafic designul, ilustratia, caligrafia si apoi, marind cercul din zone ca pictura, ceramica, scenografia, arhitectura.

Eu cred in talent si cred ca daca acesta exista, vine la pachet si cu o doza de curaj, care in final, dedicata fiind si cu multe ore de lucru in spate, te scoate din anonimat.

Publicitatea are multe “ bube” - vezi chiar si numai pauzele de publicitate de la TV - ajungand la cele legate de gen, cred ca anul 2022 poate rascoli, scoate la iveala istorii ingropate, discuta, amenda, marturisi, si toate astea la un loc sunt cu siguranta un pas inainte, in dorinta de normalitate. De asta am si acceptat invitatia de a raspunde aici. Cred ca e important dialogul pe tema.

Discriminările pe care le înfruntă femeile în această industrie

Paleta e larga, pot sa vorbesc doar prin prisma experientei mele. Ce stiu este ca iti trebuie o doza de barbatie, fara de care nu prea rezisti. Probabil ca trebuie sa muncesti mai mult, sa tragi mai tare, femeie find, pentru a fi bagata in seama.

Eu am lucrat intotdeauna cu baieti, unii chiar barbati, hehehehe, a fost o alegere de ale mele, naturala. A fost simplu? Nu stiu altfel cum ar fi fost, dar am fost cumva manata de gandul de excelenta, de a castiga, multa vreme, si cu “baietii mei” am bifat. Am avut langa mine si cateva exceptii de-a lungul timpului, femei exceptionale pot spune, care, da au facut cariera pe oriunde s-au dus, femei calite de exemplu, in abuzuri verbale ( dar femeile care aleg publicitatea au umor si replica la ele - altfel, din start, plangi si pleci acasa sa mai plangi putin si sunt sanse mari sa nu te mai intorci), "body shaming”- care pe vremuri era doar “caterinca” de birou, pe vremea cand nici “bullying -ul” nu aparuse, verbalizat, desi bineinteles ca exista, stiai doar ca trebuie sa rezisti, sa te descurci in situatiile date.

Hartuirea sexuala era un subiect tabu. Fetele sau femeile agresate, taceau, pentru ca nici prin cap nu le trecea ca pot vorbi cu fruntea sus despre asta, fara rusine, fara sentimentul ca ar fi stigmatizate pe viata chiar daca victime. In curand fac 55 ani, deci am un paletar de “vremuri" ceva mai amplu si nu pot decat sa ma bucur ca in anii astia din urma lucrurile incep sa se miste, sa se ridice capete, sa existe o vointa, o voce, in lume pentru a schimba situatia femeii.

Cum se reflectă dezechilibrele de gen 

Cred ca in publicitate, o mare parte din femei aleg mai curand cariere in C.S., ordine, disciplina, “mamosenie”, organizare, rabdare, multa munca.

Cele din creatie, si vorbesc acum de noua generatie - si nu generalizez - vorbesc strict prin prisma a ceea ce am cunoscut si mi-au fost tovarase intru creatie, sunt femei, tinere, puternice, care nu prea permit abuzuri, sunt crescute cu “argumentatie” la masa, sunt foarte atente la ton si body language si, din nou, vorbesc de ce am cunoscut eu, sa-l fereasca Dumnezeu pe ala de incearca sa arunce cu rahat in ele. M-am bucurat sa vad aceasta deschidere si schimbare de mentalitate, am invatat de la ele, sunt cumva pregatite in jeansi si sneakersii de “bataie”. Si foarte important, incep sa faca front comun. Sa tina una cu alta, sa apara in cadrul usii, cand isi simt colega in pericol. Si asta e nou si bun.

Și totuși: publicitatea e o industrie progresistă

E deschisa la nivel de mentalitate, comparand cu mineritul, altfel nu mi se pare vreun varf de lance. Ca ar trebui, sigur, ca e, m-as mai gandi putin, caci altfel, luminati, toleranti si curajosi cum s-ar putea explica totusi aceste probleme, intr-o astfel de industrie? hehehehehe

Cum a fost pentru tine, ca femeie in publicitate

Pentru mine a fost asa. Am avut un sef Jose Augustin Perez, cubanez-american. Am avut si o sefa, nevasta sa, dar nu serveste subiectului si oricum raportarea mea a fost intotdeauna fata de Joe. Sef care, dupa ce i-am demonstrat ca si ce pot, mi-a dat mana libera si incredere. Pret de 10 ani. Pret de 10 ani, am putut sa-mi fac echipa cum am vrut, sa angajez pe cine consider si in departamentul de creatie sa conduc si sa iau decizii. Noroc?! Acest sef, imi spunea Sunshine. Astazi, porecla ar fi discutabila, pe mine nu ma deranja, dimpotriva imi spunea constant despre aprecierea lui si importanta mea in cadrul organizatiei.

Mai ales ca acest Sunshine la un moment dat, intr-o intalnire importanta cu boardul unui client - cel mai banos client al agentiei la momentul respectiv- in care directorul de marketing a enuntat, dupa prezentarea mea: “ These are very nice ideas, but really Joe, should I give all this money to this little girl to spend it?” Raspunsul prompt al sefului meu a fost: “ Dear Mr. X, you see, she is my Sunshine, she puts bread on my table every day, don’t you ever fucking disrespect her!” Desprins parca dintr-un speech a lui Al Pacino din Scarface, vocea tunatoare a sefului meu, m-a facut brusc sa fiu cea mai inalta din incapere si mandra sa joc alaturi de Joe in Godfather.

10 fucking years. Lupta, un soi de workout zilnic, cu cei 28 de baieti pe care i-am condus. Dar de cele mai multe ori, lupta dreapta, deschisa, sincera. Cand am simtit ca nu mai e dreapta, am plecat. Am invatat sa injur mai bine decat oricare dintre ei, si, nu m-am “indoit” niciodata. Abtiguiam imediat orice tentativa de comportament deviant, si stiu ca o data am cedat la o rafala de jigniri din partea unui coleg lenes si suficient (singurul lenes si suficient) si m-am inchis in baie sa plang de sa salte, vorba aia, camasa de pe mine. Eram si foarte obosita, nopti multe de lucru la birou, in sfarsit, am clacat. Agiu, partenerul meu de atunci si prieten pana in ziua de azi, a batut la usa si m-a intrebat ce sa faca. A fost important ca a venit, ca a venit cumva si in numele celorlalti. M-am apropiat si i-am spus prin usa: Agiu, te rog da-l afara. Tu. Eu nu pot acum si tre’sa fie acum. S-a dus si l-a dat afara. Atunci. In numele meu. Chiar daca functia nu-i permitea si nici timiditatea. Mi-a amintit de curand acest moment, dupa 25 ani, el fiind plecat din tara de vreo 20. Noi nu aveam HR, pe vremea aia, hehehehe, Creatia era Imparatie la D’arcy. Cu reguli nescrise de respect castigat prin profesie.

Am avut momente cand simteam ca nu mai duc, ca e prea mult, nu legat de baietii, ci de de job in sine, si-mi aduc aminte de Pila (un alt fost coleg, dintotdeauna prieten), intr-o zi in care taiam cartoane pentru o prezentare (layouturile erau caserate si cu pasepartout pe vremea aia) pentru ca n-aveam timp de mieuneala art directorului pe proiect, care se misca cu viteza unui melc nevolnic. Mi-a zis: Tu esti fraiera, Alino, c-o arzi asa, pe putere, pe parte in parte, esti fraiera ca n-o arzi pe cartea feminitatii, fragilitatii, stii?! Ca altfel, daca poti sa duci sacul, mai primesti 2-3. M-am binedispus imediat si am zis ca voi exarsa asta, ca un joc. A functionat cat am rezistat, adica vreo 3 ore, pana, manata de urgente, am revenit la vocea de “vapor”si la taiat cartoane. Dar orele alea in care am jucat putin pe neajutoarata, vorbind pierit, mergand in slow motion, a fost un experiment memorabil.

La Gavrila&Asociatii am continuat sa lucrez aproape exclusiv cu barbati, pana in zilele noastre. Si fix cu 2 exceptii in 20 ani, toti cei care au trecut pragul agentiei si au stat, s-au format, am lucrat impreuna imi sunt prieteni sau, in orice caz, daca ne intalnim pe strada nu ne ocolim. De cele 2 exceptii, m-am, ne-am descotorosit. Am suferit cand am facut-o, ca o femeie dezamagita, tradata in dragoste, probabil mi-era greu sa-mi recunosc si esecul in alegerea oamenilor si pentru ca intr-o organizatie mica, ca a noastra, suntem, devenim, destul de apropiati. Pe de alta parte lipsa de caracter, la noi in birou, a fost dintotdeauna sanctionata deschis si imediat. Totusi o rata buna 2 in 20.

Cand ai inceput sa observi si sa reactionezi la astfel de probleme

In clasa 1. M-am erijat in Aparatorul Fetitelor, batand baietii care le agresau. In clasa 1 raportul de forte e unul destul de bun in favoarea fetelor si eram antrenata pentru ca la gradinita cei mai buni prieteni cat si vecini erau 2 baieti. Copilarisem la bunici, in provincie, unde viata era molcoma si blanda. La Bucuresti, din prima zi de scoala, am simtit asprimea capitalei. Sa ne intelegem, am ales aceasta cale de frica, eram o fetita mica si cuminte, dar la primul "tras de codite” urmat de lacrimi amare ale posesoarei acestora, nevoia de a face dreptate si faptul ca urmeaza cozile mele, m-au ingrozit si impins catre o astfel de rezolvare. Oricum imi doream sa ma fac Haiduc. Apoi vocea de “vapor” a fost intotdeauna cu mine si am observat aproape imediat efectul acesteia. Avea puterea ei si cateodata un simplu: "Sa nu indraznesti!” era in sine o batalie castigata.

Care au fost reactiile cand ai inceput sa taxezi problemele de gen

Am mai si luat bataie.

Cum s-au schimbat lucrurile după #metoo 

O schimbare pe care am experimentat-o pret de un an a fost colaborarea prin care am fost CD a unui departament de creatie, 90% gagici. Spun gagici, pentru ca sunt si tinere si misto. Acolo am vazut prima oara in viata mea, clar, echipa de femei. Spuneam mai devreme: in sweatshirt si sneakersi gata de lupta!

Dincolo de dorinta fiecareia de a fi buna, de a livra calitate, cu o putere de munca, ce ingenuncheaza multi baieti din industrie, dar dincolo de asta, cumva inatacabile in fata baietilor. Pentru ca erau grup. Una o sprijina pe alta. Un tanar ridica tonul, apare imediat o colega in pragul usii, care in tacere asigura “spatele”. Mi-a placut mult asta, am simtit aceasta forta si am trait-o cu bucurie. La inceput, din obisnuinta, incheiam intalnirile de lucru, cu: "E clar, baieti?!” (obisnuinta, a doua natura). Colegul meu Iulian ma dojenea aproape de fiecare data, dar ele nu doar ca nu s-au suparat, ci au numit grupul de lucru pe whatsapp “Baietii”. “Baietii” astea construiesc in fiecare zi la o lume in care femeile sunt libere, sunt cum vor ele!

Ce înțeleg barbatii 

Colegii mei, da. Cercul meu de cunoscuti din publicitate as zice, asemenea. Dar atunci cand nu inteleg, e important sa li se explice. Ca sa stie cum sa se raporteze, data viitoare. Orice discutie, clarificare, conteaza. Chiar daca sunt pasi foarte mici.

De ce  e nevoie

E nevoie de educatie. De dialog. De intelegere. De practica. Toate acestea exersate cu curaj si “coloana vertebrala”.

Femeile sa fie solidare, sa se sustina una pe alta. Barbatii, sa asculte mai mult. Mai mult? Da, mai mult.

De ce femeile preferă să tacă

De frica. Pentru ca curajul combate eficient pana la 99% din pete. Inclusiv frica.

În seria editorială Al doilea sex creativ vorbim despre clișeele invizibile, dezechilibru de putere, discriminarea din industriile creative.

Sperăm că tot mai multe femei vor participa la această conversație necesară, prea des amânată - ne puteți scrie pe [email protected].

Avem nevoie de un spațiu sigur în care să vorbim despre aceste probleme, ascunse mereu sub paravanul social. Îl putem crea împreună.