Suntem față în față cu un nou an, cu noi visuri și așteptări. Ne-am scuturat de 2022, care a trecut cu rapiditatea unui tren de viteză peste noi și s-a văzut ca un concurs, pe Facebook și pe Instagram. Cine merge în cele mai frumoase locuri, cine vede cele mai multe spectacole de teatru și filme, cine citește cele mai multe cărți, cine face sport în fiecare zi, cine are cele mai interesante proiecte.
Ca să fim în trendul ultimilor ani, am împărțit online bucăți generoase din viețile noastre. Și asta ne-a pus, pe nesimțite, într-o competiție absurdă cu oameni pe care nici nu îi cunoaștem.
Este obositoare toată această alergătură virtuală și presiune de a fi vizibili în social media, spune Andra Nistor, care s-a hotărât anul trecut să facă și câteva pauze, să nu mai fie activă chiar tot timpul. Nici online, nici offline.
”Anul trecut a fost primul an în care mi-am luat concediu de odihnă, culmea, pentru a mă odihni. Am stat degeaba. Și mi-am mulțumit că pot face asta. Că nu sufăr de fomo. Că e ok să nu fii prezent peste tot. Că e ok să nu faci ceva în permanență. Că e ok să stai tu cu tine și să iei o pauză de la tehnologie”























