Anastasia Dumitrescu: M-a interesat ideea de identitate colectivă asociată spațiului, locului comun. A ieșit la suprafață un altfel de peisaj, hibrid și enigmatic

Contrariile nu sunt forțe opuse, ci fețe interdependente ale aceluiași sistem. Întuneric și lumină, pozitiv -negativ, interior și exterior, locuire și părăsire. Acest echilibru în continuă schimbare între lucrurile din jur este punctul de plecare în arta Anastasiei Dumitrescu. Artistă multimedia, Anastasia a studiat Artă Teatrală la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie și Teoria și practica imaginii în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) din București. Creațiile sale mixează literatură, poezie și teorie, fotografie, arta-video, experimente sonore și instalații. Este co-fondatoare Hyphen, o platformă audiovizuală și parte a duo-ului experimental NAAUM.

”Practica mea artistică nu caută  să schimbe percepția celorlalți într-o manieră politică sau socială, ci mai degrabă invită să transforme relațiile noastre cu mediul înconjurător”, spune Anastasia. 

„We are just scratching the surface”, prima expoziție personală a Anastasiei Dumitrescu, a avut loc recent la Strata Gallery. Cum a gândit acest proiect, care sunt temele care o preocupa și care este misiunea artei ei, povestește Anastasia în rândurile următoare:

Etapele de formare

Cred că un astfel de moment esențial în procesul de formare atât personală cât și artistică a fost acela în care am realizat existența polarității, acea condiție în care calitățile opuse se definesc și se completează reciproc. Conceptul conform căruia contrariile nu sunt forțe separate, opuse, ci poli reciproc dependenți al unui singur sistem, fețele diferite, dar inseparabile, ale aceleiași monede, ca polii unui magnet.

Fiecare forță există și o putem cunoaște doar în relație cu opusul său și fiecare capătă viață și expresie prin interacțiunea dinamică cu opusul său. Întunericul este creat de absența luminii, pozitivul nu poate exista fără negativ, interiorul implică un exterior și protagonistul are intodeanua un antagonist.

Această observație mi-a confirmat faptul că toate lucrurile au un revers, că orice persepectivă pe care o am asupra realității conține intotdeaauna și opusul ei simultan, iar tensiunea creată de interacțiunea acestora determină creșterea și schimbarea.

A face artă a prilejuit astfe începutul unei călătorii enigmatice în a explora acest dans continuu al contrariilor, echilibrul subtil prin care se formează și există lucrurile din jurul nostru reflectat adesea în natura înconjurătoare cât și în modul în care percepem, ne poziționăm, structurăm și dăm sens realității cotidiene. Ca o formă de meditație în care te privești pe tine însuți acționând ca ulterior să îți poți înțelege în profunzime gândurile și acțiunile, sau cel puțin unele dintre ele. 

Relația cu fotografia

Relația mea cu fotografia s-a dezvoltat lent și susținut în ultimii ani. În timpul studiilor mele vizuale din etapa academică, am devenit interesată de natura percepției și am început să cercetez teoriile percepției și modul în care lumea devine vizibilă pentru noi. Acest lucru a stârnit în mine nevoia de a explora acest domeniu teoretic într-un mod mai practic și experimental. Fotografia a devenit primul mediu, instrument și partener în explorările mele peisagistice și a rămas ca atare.

Aș putea spune că, pentru mine, fotografia a acționat ca un instrument de înțelegere și explorare a vederii și a mecanicii sale, la început, iar mai târziu s-a dezvoltat ca o formă perceptivă de image-making - de construcție a unei perspective sau a unui punct de vedere. Central a devenit conceptul de peisaj reformulat însă în termenii societății noastre contemporane. Mi-am păstrat până în prezent lucrul simultan cu teoria și literatura din care extrag constant temele de reflecție și conceptele cu care lucrez, un dialog între modul în care ne explicăm, teoretizăm și înțelegem lumea și experiența directă, senzorială și intuitivă a environment-ului.

Temele care te obsedează

Mă preocupă  problematicile legate de noile ecologii care încurajează recunoașterea unei agentivitati nu doar umane, alături de un mod mai cuprinzător de a înțelege mediul înconjurător, nu ca pe un teren pasiv, ci ca pe un ecosistem expresiv și plin de viață, format din entități animate și non-animate care relaționează între ele.

Mă interesează procesele prin care lucrurile prind formă și mai apoi tind spre a transcede condiția actuală, transformarea și metamorfoza necesară evoluției oricărui organism, eveniment fizic, obiect sau gând. Mă inspiră natura și modurile prin care aceasta se reflectă în peisajul nostru interior, și explorez narațiunile dintre semnificație și materie, oameni, non-umani și mediu. Aceste fluxuri latente ale narațiunilor și semnificațiilor invizibile care ne modelează percepția ies uneori la suprafață prin formele și vestigiile vizibile ale peisajului.

Cercetările recente în domeniul mediului au subliniat importanța procesualității ca perspectivă pentru a înțelege mai bine complexitatea înlănțuirii evenimentelor, a modului prin care se generează și formează organismele și ecosistemele, și apoi a modului de relaționare între acestea și noi, într-o lume nu doar umană. Semnificația este creată chiar în procesul interacțiunilor noastre cu lumea, iar noi ajungem să înțelegem lucrurile prin procese reciproce de transformare care ne lărgesc astfel orizontul de interpretare și ne invită la noi moduri de răspuns și acțiune.

Rolul artei în 2023

Arta și artiștii se reflectă reciproc și își reflectă mediul înconjurător. În prezent trecem de la o modernitate stabilă și sigură la o modernitate lichidă, care își schimbă constant atât vizibilitatea, cât și identitatea. Rolul artei vizuale de astăzi este la fel de fluctuant ca și mișcarea gândurilor și ideilor, schimbându-se constant, evoluând și adaptându-se cu un ritm febril care reflectă societatea noastră și dinamică comportamentului nostru.

Practica mea artistică nu caută  să schimbe percepția celorlalți într-o manieră politică sau socială, ci mai degrabă invită să transforme relațiile noastre cu mediul înconjurător. Ar putea face apel spre modelarea unor noi ecologii și sensibilități afective care să conducă spre un mod mai deschis, mai incluziv, mai dinamic, mai intuitiv și mai puțin exploatator de a relaționa cu lumea și cu ceilalți.

Povestea expoziției „We are just scratching the surface”

We are just scratching the surface vorbește despre vremurile istorice actuale caracterizate prin fluiditate și constanță transformare și scoate la suprafață prin partea vizibilă a peisajului, fluxurile latente ale narațiunilor inconștiente care ne modelează percepțiile noastre despre lume. Imaginile diverselor elemente naturale și artificiale sunt văzute ca fragmente îndepărtate ale unei narațiuni mult mai vaste, care este dificil de cuprins în temporalitatea noastră.

Expoziția reflectează totodată și asupra modului în care vizualizăm și construim peisajul. Prin fuziune, materialele, formele și texturile devin porți pentru a pătrunde în densitatea lucrurilor și prezintă multitudinea de suprafețe și perspective pe care le navigăm zilnic și prin care cunoaștem și ne construim spațiul comun. A fi incapabil să vezi dincolo de suprafața este considerat de regulă a fi un defect și desigur nimeni nu vrea să fie considerat superficial.

Când am început să explorez peisajul atât în amploarea lui cât și în detaliu, mi-am dat seama că, dimpotrivă, suprafețele sunt orice mai puțin superficiale. Pentru că prin intermediul acestora și la interfețele dintre lucruri ne desfășurăm aproape toate interacțiunile noastre. Un peisaj în continuă construcție unde se pot observa fluxurile și curenți materiali ai conștiinței senzoriale în cadrul cărora atât ideile, cât și lucrurile iau formă reciproc. 

Ideea

Ideea expoziției s-a născut împreună cu echipa galeriei Strata și s-a dezvoltat în propriul ritm, fiind infuzată de sensibilitatea diversă a celor prezenți în echipa, cât și de contextul mai larg al situație de astăzi în care încearcă să se plaseze.

Proiectul expoziției este o continuare organică a cercetării și a seriei fotografice care m-a preocupat în ultimii ani. Expoziția este o invitație în a explora ideea de liminalitate, de spații tranzitorii care de cele mai multe ori trec neobservate în fluxul și dinamica noastră zilnică. Locuri care sunt lipsite de identitate, dar care nu sunt golite de semnificație și memorie. Spații de tranziție în care prezența umană își păstrează anonimatul, dar împărtășește o identitate colectivă.

Percepția unui spațiu ca un non-loc este subiectivă. Percepute ca o răscruce de relații și activități umane, astfel de non-locuri sunt ambivalente în sensul că sunt în același timp spații de tranziție și de stază, de mobilitate și de imobilitate, de loc și de non-loc, de memorie și de uitare.  O reflecție asupra etapelor de tranziție din fluxul tehnologic constant, a modului în care navigăm, interacționăm și ne modificăm în aceste intervale.

M-a interesat ideea de identitate colectivă asociată spațiului, locului comun. Astfel a ieșit la suprafață am putea spune un altfel de peisaj, hibrid și enigmatic. Taskscapes, ca și peisajele (landscapes), invită să fie contemplate ca fiind în proces perpetuu, mai degrabă decât într-o stare statică, niciodată complete, ci în continuă construcție. 

Cea mai grea parte

Orice proiect are timpul lui de devenire iar dacă este lăsat să se dezvolte organic își relevă treptat forma. Aș putea spune că o lecție foarte importantă în acest proces a fost întelegerea echilibrului dinamic între nevoia de a controla outcome-ul și capacitatea de a accepta transformarea inevitabilă a proiectului odată ieșit în lume, prin interacțiunea acestuia cu exteriorul. Abilitatea de a mă implica pe deplin în proces fără a mă atașa de rezultat, permiterea schimbării continue și căutarea punctului de echilibru din centrul roții acțiunii.

Expoziția este în primul rând un spațiu de explorare, iar cei ce o navighează sunt invitați să locuiască imaginile și să se lase ghidați în expoziție de o stare contemplativă și ludică simultan, să decopere zonele de rezonanță și cele de contrast. De fiecare dată când întrăm într-un loc, devenim unul dintre ingredientele unei hibridități existente, actori diverși în contexte spațial-relaționale în care imaginația, memoria și percepția fac schimb de funcții.

Îmi doresc ca expoziția să invite publicul să se apropie cu creativitate și curiozitate de spațiul comun, să chestioneze modul în care îl locuim, îl navigăm, și felul în care extragem sau aplicăm un sens acestuia. Peisajul este mereu altul - niciun moment nu se repetă - trebuie să te adaptezi constant, să cultivi flexibilitate, și o atenție fluidă asupra momentului. Expoziția este astfel un dialog cu noi, constructorii și interpreții unui peisaj în care sensurile nu sunt fixe, ci apar și se modifică în mod constant.

Planuri pentru 2023

Am avut un început de an introspectiv aș putea spune. Mai degrabă decât să planific în avans, încerc să observ modul în care se desfasoară și direcția de mers a lucrurilor, ca mai apoi să pot alege natural modul în care răspund acestora. Sigur mi-am schițat câteva posibilități, una dintre acestea fiind publicarea unei cărti de artist, proiect la care lucrez de ceva vreme și căruia îi urmăresc și susțin activ timpul necesar dezvoltării.