Griffin Media oferă publicitate DOOH în centrele comerciale din Romania

Griffin Media oferă publicitate DOOH în centrele comerciale din Romania

Griffin Media este o companie specializată în publicitatea digitală outdoor (DOOH), fondată în urmă cu un an, în Arad. Aceasta pune la dispoziția clienților săi ecrane digitale outdoor în cinci dintre cele mai mari centre comerciale de tip retail park din România.
Compania se adresează atât retailerilor care își vând produsele prin intermediul food-anchorurilor (Lidl și Kaufland) sau prin intermediul magazinelor din centrele comerciale unde se află amplasate panourile digitale Griffin Media, cât și companiilor locale, care doresc să-și promoveze produsele si serviciile oferite.

Povestea Griffin Media a început după ce fondatorul companiei, Daniel Stanciu, a locuit timp de 8 ani, în Belgia, unde a avut ocazia să înțeleagă și să aprofundeze cunoștiințele in domeniul retail. Daniel a lucrat ca Analist Investiții pentru Mitiska REIM - cel mai mare proprietar de centre comerciale de tip retail park din România, contribuind la administrarea și dezvoltarea portofoliului local. Odată cu decizia de a se întoarce în țară, și-a dorit să aducă și conceptul de publicitate digitală în centrele comerciale din România.

După un an de activitate și un portofoliu cu peste 20 de clienți mulțumiți, Griffin Media se află într-o continuă dezvoltare, urmând ca în decursul următoarelor două luni să își extindă rețeaua de panouri publicitare digitale în centre comerciale din țară inaugurate recent, dintre care Mediaș și Baia Mare.

“Până la 300.000 de persoane văd conținutul ecranelor lunar per locație, fapt care schimbă paradigma publicității outdoor tradiționale. Am trecut de la OOH (out of home) la DOOH (digital out of home). Chiar dacă acest concept a început să ia amploare mai recent la noi, sunt convins că în scurt timp va fi extrem de căutat, atât de către brandurile care vor să-și promoveze produsele și serviciile, cât și de către agențiile de publicitate care vor să-și deservească clienții.” a declarat Daniel Stanciu, CEO Griffin Media.

Promovarea prin intermediul panourilor digitale Griffin Media prezintă o serie de avantaje, dintre care poziția excelentă, pe aleea pietonală, care oferă 100% vizibilitate pentru pietoni și flexibilitatea campaniilor deoarece pot fi planificate în anumite intervale orare și actualizate zilnic. De asemenea, costul este unul redus, raportat la numărul de reach-uri și lead-uri lunare, iar in acelasi timp aceasta promovare este una ecologică sau sustenabilă, pentru că nu implică deșeuri de hârtie sau plastic, ecranele având un consum redus de energie. Nu în ultimul rând, campaniile video sunt cele care creează mai multe lead-uri, în comparație cu cele statice.

Pentru anul în curs, compania urmărește să-și extindă locațiile în care se află amplasate panourile publicitare digitale și să atragă cât mai multe colaborări cu brandurile care se adresează retailerilor din parcurile comerciale sau magazinelor din centrele comerciale în care sunt prezente panourile lor. Cei de la Griffin Media pot fi contactați prin intermediul paginilor de Facebook și LinkedIn sau accesând secțiunea Contact de pe website-ul GriffinMedia.ro - Publicitate DOOH in centre comerciale.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Sectiune



Branded


Related