Google - Partenerul Principal al evenimentului DevTalks Cluj-Napoca 2023

Google - Partenerul Principal al evenimentului DevTalks Cluj-Napoca 2023

Google se alătură în calitate de Partener Principal al celei mai ample conferințe dedicate dezvoltatorilor și profesioniștilor IT, DevTalks Cluj-Napoca.   

Liderul global în tehnologie și motorul de căutare cel mai utilizat la nivel mondial, Google România este un centru de inovare, dezvoltând tehnologii de vârf și contribuind la creșterea competitivității industriilor locale. 

Google este și va rămâne una dintre cele mai recunoscute și totodată influente companii din domeniul tehnologiei la nivel global, dar și în România - fiind prezenți în TOP 3 în Studiul Cei Mai Doriți Angajatori în România (studiu derulat în perioada Decembrie 2022 - Aprilie 2023).   

În cadrul evenimentului DevTalks Cluj-Napoca, participanții vor putea interacționa cu partenerul principal pe scena dedicată subiectelor despre Inteligența Artificială. De asemenea, comunitatea din Cluj va putea interacționa cu reprezentanții și cu experții din partea Google și vor putea discuta despre dezvoltarea tehnologică a comunității.    

DevTalks România este o conferința-cheie pentru dezvoltatorii software și profesioniștii IT din întreaga țară. Cu o tradiție de succes, evenimentul revine în Cluj-Napoca la Cluj Innovation Park, și promite să fie cel mai mare eveniment dedicat tehnologiei și inovației din România.   

Ediția cu numarul 6 a DevTalks Cluj-Napoca va reuni peste 2000 de participanți pasionați de tehnologie. Aici, profesioniștii IT, dezvoltatorii software și experții din domeniul hardware se vor reuni pentru a împărtăși cunoștințe, pentru a descoperi cele mai recente tendințe tehnologice și pentru a se conecta cu peste 30 de speakeri de prestigiu, atât din țară, cât și din străinătate. 

“DevTalks România este un loc unde se conturează viitorul tehnologic al comunității noastre. Cu prezentări captivante, sesiuni de dezbatere și oportunități de networking, DevTalks România încurajează inovația, învățarea continuă și dezvoltarea comunității IT din România. În acest an, DevTalks România marchează 10 ani de existență și ne-am bucurat de un real succes la ediția din Iunie 2023. Așadar, revenim și în Cluj-Napoca unde oferim participanților posibilitatea de a se conecta direct cu alți profesioniști din industrie, participanți care vin și din alte comunități locale precum Sibiu, Oradea, Timișoara, Târgu Mureș și nu numai. Este un eveniment pe care niciun pasionat de tehnologie sau dezvoltator software nu ar trebui să-l rateze. 

Pe 27 Septembrie, toate privirile și discuțiile din lumea tehnologiei se vor îndrepta către DevTalks România, iar așteptările sunt ridicate. Cu siguranță, acest eveniment va aduce contribuții semnificative la formarea unei comunități IT mai puternice.”, Andreea Balaci Buncianu, Delivery Area Manager Catalyst Solutions.

Agenda ediției cu numărul 6 din Cluj-Napoca este concentrată pe Inteligenca Artificială și evoluții în programare. Agenda DevTalks aduce în lumina reflectoarelor inovațiile în tehnologie și ce impact vor avea în comunități, prezentând cele mai discutate subiecte în trend.  

Printre subiectele care vor fi abordate în cadrul celor peste 30 de sesiuni se numără: Inteligența Artificială, Roboți, viitorul sustenabil în orașul tău, cum va salva spațiul lumea, cybercrimes, trenduri în Java, Web, Cloud, DevOps, etc. 

Pe scena principală a evenimentului, powered by Google, vor susține sesiuni de prezentare Cristina Krop - Founder @Space for a Better World, Syed Rehan - Global IOT Cybersecurity Specialist @AWS, Katie Gamanji - Senior Field Engineer @Apple, Amit Bendor - Head of AI @Artlist, Tejas Chopra - Software Engineer @Netflix, cât și experți din comunitățile locale. 

Ediția de anul acesta a DevTalks Cluj-Napoca este susținuta de Google - ca partener principal, alături de: 

  • Betfair Romania Development - Track Partner 
  • 8 x 8, LSEG, REVOLUT, Emergn, Orange Services - Gold Partners 
  • IDS Consulting - TechArea Partner
  • Siemens – TechSupporter.

Catalyst Solutions este o companie de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 17 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum: 

  • DevTalks, cea mai asteptată conferință IT, care reunește 3.500 de profesioniști pasionați de web, online, cloud computing, big data și alte tehnologii sau trenduri IT. 
  • DevCon, cea mai influentă conferință dedicată profesioniștilor IT. Pe 1 și 2 Noiembrie vor avea loc 9 conferințe dedicate, care ating o varietate de tehnologii și arii de interes, precum: Java, .NET, Data, AI & Machine Learning, Web & Mobile, și nu numai.
  • www.hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare;
  • Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, are loc pe hipo.ro de două ori pe an și aduce impreuna 200.000+ candidați și 80 angajatori la fiecare ediție;
  • Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 200 de tineri români;
  • Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzator instrument de pe piață care măsoară gradul de atractivitate al brand-urilor de angajatori, precum și așteptările pe care tinerii le au de la aceștia.
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie de consultanta specializata in solutii de recrutare si employer branding. Suntem prima companie din Romania care ofera servicii complete de employer branding pornind de la... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related