Cum a crescut Animest prin ochii oamenilor care au crescut odată cu el

În 2005, un grup de creativi discutau la o masă despre filme de animație și despre cât de rare sun ocaziile în care acest gen de producții ajung să fie proiectate pe marile ecrane din România. Pe-atunci, evenimentele cinematografice din România puteau fi numărate pe degete, iar publicul era mai degrabă familiarizat cu programele cu desene animate pentru copii și cu producțiile Disney și Pixar. Animațiile pentru adulți abia începeau să pătrundă, ușor-ușor, pe micile ecrane, pe programe alternative ca MTV, iar harta cinematografelor de artă din București era ceva mai generoasă. N-a durat mult până când ideea să se transforme într-un plan. În 2006 avea să se întâmple prima ediție Animest – o surpriză pentru organizatori, care nu și-ar fi închipuit niciodată că filmele de animație vor reuși să convingă din prima un public atât de numeros.

Anul acesta, Animest celebrează majoratul, cu ediție specială dedicată dansului (6 – 15 octombrie). Și pentru că la 18 ani, nimeni nu te cunoaște mai bine decât oamenii alături de care ai crescut, i-am invitat la povești pe oamenii care s-au alăturat voluntar acestei povești în ultimii ani, și care s-au maturizat odată cu festivalul, ajungând astăzi să ocupe funcții-cheie în echipa de organizare.

Filip Mănișor (directorul executiv al festivalului), Tamina Bojoancă (partnerships & marketing coordinator), Alina Dima (social media coordinator) și Andreea Dragomir (coordonatorul echipei de voluntari) povestesc în acest interviu despre parcursul lor în Animest și despre cum e să te dezvolți profesional odată cu festivalul devenit între timp cel mai mare eveniment din Europa de Est dedicat filmului de animație.

Primii ani de relație

Filip Mănișor s-a alăturat echipei de voluntari în 2008, convins de niște prieteni. "Cei mai mulți dintre ei au venit la festival doar în acel an, dar de mine Animest nu a mai scăpat. Eram un adolescent stânjenit de la Automatică, dar interacțiunile și atmosfera din festival mi-au schimbat în scurt timp setările din fabrică. Animest arăta bine și atunci, arată și acum. Poate doar sălile s-au mai înrăutățit, dar am devenit și noi mai creativi. Cel mai mult m-am schimbat eu. Pe-atunci mă minunam de cât de mare și vibrant e totul, acum, din poziția de director executiv, nu pot să dorm când mă gândesc cât de mare și vibrant e totul.’’

,,Relația mea cu festivalul a început ca spectator în anul 2008, la Idiots and Angels al lui Bill Plympton, care m-a impresionat și rămâne una dintre animațiile mele preferate. Cinci ani mai târziu, am avut pentru prima oară ocazia să fac parte din echipa Animest, începându-mi activitatea în calitate de șofer. Cu acest prilej l-am plimbat pe Plympton prin întregul oraș, el fiind invitat special la acea ediție. M-a numit „prințesa parcărilor”.’’, își amintește Tamina Bojoancă, responsabilă astăzi de relația cu brandurile care susțin financiar activitatea festivalului.

Tot în acea perioadă, Alina Dima era voluntară în departamentul de Guest. Își amintește toate drumurile cu Tamina, la și de la aeroport. ,,Alegeam muzica din mașină în funcție de pozele de pe badge-urile invitaților pe care-i întâmpinam și aflam de la ei o grămadă de lucruri fascinante despre industrie.’’ Alina coordonează de câțiva ani activitatea din social media a festivalului. ,,Îmi place că sunt printre primii oameni la care ajung informațiile despre filme și pot să-mi fac un watchlist din timp’’, subliniază ea.

Andreea Dragomir s-a contaminat cu vibe-ul Animest în 2013, pe vremea când lucra în industria hotelieră. ,,Atunci am cunoscut-o pe Ligia Soare (Guest Coordinator) care avea nevoie de muuuulte camere pentru invitații festivalului. Mi s-a părut extraordinar să cunosc o persoană care făcea un festival de film. Pe vremea aceea, în luna octombrie, Bucureștiul devenea roz, centrul se umplea de afișe Animest, iar mie mi se părea ca oamenii care fac festivaluri de film sunt niște zei de neatins. Cu toate astea, în anul următor m-am dus peste ei și m-am oferit să-i ajut cu materialele promoționale. După 4 ani am decis că e momentul să-mi iau 10 zile de concediu și să devin voluntar full time.’’. Astăzi, Andreea este ,,mama voluntarilor’’, așa cum se recomandă ea. Mai precis, coordonează o echipă de peste 100 de oameni care se implică voluntar în organizarea festivalului.

Cum e să crești în echipa unui festival care crește odată cu tine

Alina Dima: Animest e același dintotdeauna, sau cel puțin de când îl știu eu, cu oameni faini și evenimente mișto. Programul e din ce în ce mai stufos, spre fericirea spectatorilor și îngrijorarea echipei, care jonglează cu toate, haha. Dar continuă să crească și să demonstreze că animația nu e doar pentru cei mici, ci poate să atingă și teme mai delicate, pentru adulți.

Am avut libertatea să explorez, am trecut prin mai multe departamente, am interacționat cu oameni care aveau background-uri atât de diferite și totuși 10 zile puneau umăr la umăr pentru Animest. A fost un mediu din care am prins o grămadă de lucruri folositoare, mai ales în primii ani de voluntariat. Prin Animest am ajuns și la primul meu job, dar mi-am cunoscut și unii dintre cei mai buni prieteni. Și asta cred că spune destule despre relația mea cu festivalul.

Tamina Bojoancă: Primul meu contact cu festivalul a avut loc când aveam 17 ani și eram încă la liceu. Am decis să mă implic ca voluntar și acesta a fost momentul în care am intrat în contact cu domeniul cultural pentru prima dată. Ulterior, am decis să studiez filmologia. Mai târziu am ajuns să lucrez în industrie. În prezent colaborez cu numeroase persoane pe care le-am întâlnit în cei 14 ani de implicare la Animest.

Secretul unei relații de lungă durată

Alina Dima: Pentru noi, oamenii din festival, cele 10 zile de Animest din luna octombrie se simt ca atunci când mergi într-o tabără cu cei mai buni prieteni.

Tamina Bojoancă: Suntem o familie deosebită la Animest, una dintre cele mai remarcabile echipe cu care am avut privilegiul să colaborez până în prezent. În egală măsură, am rămas atât de aproape de Animest pentru că cred în importanța misiunii festivalului de a promova animația românească și de a sprijini creșterea numărului de animatori români prin programe de formare profesională, precum și prin combaterea inegalității de gen în industrie. Sunt valori cu care eu rezonez la un nivel profund, așa că iată-mă tot aici, după atâția ani.

 Filip Mănișor: Nu zic, îmi plac și desenele animate.

De ce să te implici voluntar într-o inițiativă culturală

Filip Mănișor: În prima mea noapte de voluntariat la festival am ajuns acasă și i-am povestit mamei mele timp de o oră cât de minunat a fost cum am cărat boxe și am aranjat scaune. Poate pare ciudat, dar cumva ăsta e motivul, simți că faci aceste chestii fără de care festivalurile nu ar funcționa. Și e foarte rewarding.

Andreea Dragomir: Experiența de voluntar în orice fel de proiect te scoate din zona de confort și ăsta e întotdeauna un lucru bun. După ce faci acest pas, ajungi să-ți dai seama că tocmai te-ai înconjurat de o mulțime de oameni ca tine – oameni cu pasiuni și interese similare, oameni care-ți vor deveni prieteni și, cine știe, poate chiar colegi de muncă.

Ediția de majorat și bijuterii ascunse în programul Animest

Filip recomandă Dounia and the Pricess of Aleppo, din programul Minimest: ,,Teoretic e un film dedicat copiilor, dar știu sigur că îi va cuceri și pe adulți, pentru că mi-am dus și părinții la o proiecție și le-a plăcut foarte mult. E o poveste foarte relevantă despre război și migrație, abordată într-un stil aparent light, dar de fapt plin de însemnătate, cum doar animațiile pot.’’.

Alina ne invită la Sirocco and the Kingdom of the Winds: ,, E un lungmetraj despre două surori care ajung într-o lume extraordinară, iau înfățișarea unor pisici și află despre existența unui vrăjitor care controlează vânturile. E o poveste despre supraviețuire și sisterhood, care pe de-asupra are și referințe din filmele lui Miyazaki. Ce poți să-mi dorești mai mult de atât?’’.

Recomandarea Taminei este proiecția de scurtmetraje din Competiția românească: ,,Suntem mândri să vedem cum, de la primele ediții cu doar câteva producții autohtone înscrise în festival, calitatea a crescut semnificativ. După 17 ediții de competiție românească, selecția este tot mai bună și include mici bijuterii pe alocuri’’.