10 trupe și artiști din Franța, Turcia, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria, Ucraina si România participă la taberele de creație + concerte în mai multe cluburi din București, în cadrul proiectului european SESAME - Set Sail To Music Export, în perioada noiembrie 2024 - februarie 2025. În sesiunile de creație au participat, alături de artiști, și oameni din industria muzicală internațională, printre care și Steve Farris.
"Cred că, înainte de a te gândi la piața externă, trebuie să-ți construiești un număr decent de fani pe teritoriul tău de origine. Dacă poți face show-uri sold out în orașul tău natal și în capitală, ai câteva milioane de redări pe spotify și 10.000 de urmăritori pe Instagram, aceștia sunt indicatori buni pentru oricine te urmărește pe online", spune Steve.
Cunoscut pentru munca sa alături de trupe precum Snow Patrol, Belle and Sebastian, Rae & Christian, Midfield General, Cut La Roc, Kidda sau Here We Go Magic și prin colaborările sale cu EMI, Sony sau Polar Patrol, Steve e gata să ne dezvăluie câteva insight-uri despre industria muzicală - ce pot face trupele ca să atragă atenția label-urilor, cum e cu AI-ul și ce soluții are el pentru trupele care vor să depășească granițele prin muzica lor.























