Hai să începem cu ce contează. Pe 12 februarie ar fi bine să vedeți legenda Ciubul live la concertul lor de lansare din București. Au un nou album, Vamos, rezultatul unei perioade îndelungate de muncă și învățătură, după cum spune Igor Dînga, fondatorul trupei. Albumul este o etapă naturală în istoria formației, spune Igor, și vor să contribuie la istoria rockului românesc.
"Începutul anilor ’90 a fost o perioadă a schimbărilor și a libertății absolute. Ne desenam singuri afișele, le lipeam prin oraș, ne cumpăram difuzoare și construisem singuri boxele din placaj. Cluburi muzicale nu existau încă, dar casa de cultură era plină de tineri care veneau la concerte. În doar șase luni, fără niciun album lansat, fără presă și fără piese la radio, reușeam să umplem săli de 500 de oameni, doar cu numele Cuibul pe un afiș. Magie!", povestește Igor.
Apropo de istorie, hai să o luăm ușor începând cu anii 90, pe urmele unei trupe care a trecut prin multe epoci, prin sounduri diferite, mereu reinventându-și povestea. Acum, la 30 de ani de carieră, ar putea fi abia la mijloc de drum, spune Igor. Scroll ușor în jos, neapărat cu muzica lor în urechi, ascultabilă aici.
Povestea Cuibul
Cuibul a luat naștere la începutul anului 1991, în Chișinău, într-o perioadă de mari schimbări. Deși Uniunea Sovietică s-a destrămat oficial, noi am trăit aproape un deceniu în realitatea post-sovietică, iar primele noastre turnee au avut loc în Rusia și Ucraina, unde granițele muzicale nu păreau să existe. Deși numele nostru era și atunci în română, versurile pieselor erau în rusă, iar primele albume le-am înregistrat la Moscova și au fost lansate la case de discuri rusești.
Totuși, era dificil să supraviețuiești din muzică dacă nu erai într-un oraș mare, precum Kiev, Moscova sau Sankt Petersburg. Noi am ales să rămânem la Chișinău, ceea ce a dus la pauze lungi în activitatea trupei. Membrii formației s-au mutat în diferite țări, dar de fiecare dată ne-am regăsit și am revenit cu materiale noi.
Despre o carieră în România nu ne gândeam atunci, deși un moment important a fost participarea la festivalul Rock Live Night din 1995, organizat de Paul Nanca la Sala Polivalentă din București. Surprinzător, dar 30 de ani mai târziu, abia acum lansăm primul nostru album 100% rock în limba română. Așa că, într-un fel, suntem o trupă la început de drum în România… din nou. Cei ce ne cunosc, au avut probabil posibilitatea să asculte și albumul Vise Elementare în română, un album acustic cameral care a constituit încă un episod important în istoria noastră.
Funk - jazz, rock, new wave, influențe balcanice. Cum ai defini muzica Cuibul?
Cuibul a fost inițial influențat de new wave-ul anilor ’80 – INXS, The Cure, Midnight Oil, The The. Apoi, în 1992, după primul turneu în Germania, am descoperit Red Hot Chili Peppers și am început să adăugăm mai mult funk în sound-ul nostru. Curând, ne-a prins și grunge-ul: Soundgarden, Stone Temple Pilots, Alice in Chains, Faith No More. Am fost la concertele lor în Germania, iar în 1994 ne-am luat cămăși în carouri și am intrat în studioul SNC Records din Moscova pentru a înregistra albumul Break the Branches, Break the Sticks, inspirat din grunge-rock. Studioul avea o colecție impresionantă de instrumente, donate chiar de Frank Zappa, și am avut ocazia să înregistrez câteva piese pe chitara lui Gibson L-7. Acest album va fi lansat acum, pentru prima dată pe vinil, de către A&A Records / Cărturești România.
După aceea, am descoperit muzica lui Frank Zappa, iar următorul nostru album, ICAR, a fost mult mai experimental, cu influențe de impresionism. Aveam deja o secțiune de instrumente de suflat, iar trupa ajunsese la nouă membri. Eram fascinați de Mr. Bungle, FFF, așa că ne-am aruncat în experimente și extreme sonore, ceea ce, probabil, ne-a împiedicat să formăm un public stabil.
La începutul anilor 2000, am revenit cu o nouă componență – un pianist și un claviaturist, ceea ce a schimbat din nou complet direcția trupei. Am înregistrat albumul Ключи от ванной (în traducere, Cheile de la baie), un fusion de P-Funk cu sample-uri, beat-uri și linii de bas incredibile, un sound care continuă să surprindă ascultătorii și astăzi.
De-a lungul anilor, am compus și înregistrat multe materiale în diverse stiluri, dintre care aproape cinci albume nu au fost lansate niciodată. Din păcate, fiind în Moldova, nu aveam unde să ne dezvoltăm pe deplin ideile muzicale, așa că, timp de aproape 15 ani, Cuibul a fost mai mult o trupă de repetiții, cu apariții rare în Sankt Petersburg, Moscova, Kiev și Odesa.
În 2015, a fost un nou punct de cotitură. Am lansat primul nostru album în limba română, cu o nouă solistă, Lidia Scarlat. Și, din nou, a fost ceva complet diferit – un album acustic, intim, cu influențe gypsy manouche și ritmuri la cajon, complet diferit de tot ce făcusem până atunci.
Principalele influențe
Am început cu wave-ul anilor ’80, apoi ne-am lăsat captivați de grunge. A urmat o perioadă de explorare a jazz-rock-ului, iar mai târziu am fost puternic inspirați de artiști precum George Clinton și Prince. În prezent, suntem fascinați de energia și sound-ul Queens of the Stone Age.
Albumul vostru definitoriu
Probabi albumull Po-Mid’Or, lansat în 1998. Multe dintre piesele acestui album încă fac parte din setlist-ul nostru live. De altfel, piesa principală a acestui album revine într-o versiune nouă, în engleză, pe cel mai recent album, Vamos.
Perioada de început
Începutul anilor ’90 a fost o perioadă a schimbărilor și a libertății absolute. După prăbușirea URSS, cenzura comunistă dispăruse, puteam cânta orice muzică și scrie orice versuri. Entuziasmul nostru era uriaș: ne desenam singuri afișele, le lipeam prin oraș, ne cumpăram difuzoare și construisem singuri boxele din placaj. Cluburi muzicale nu existau încă, dar casa de cultură era plină de tineri care veneau la concerte. În doar șase luni, fără niciun album lansat, fără presă și fără piese la radio, reușeam să umplem săli de 500 de oameni, doar cu numele Cuibul pe un afiș. Magie!
Publicul
Ne-am adresat mereu unui public divers, dar impactul cel mai mare l-am simțit în rândul fanilor rock-ului alternativ și al subculturilor muzicale. În 1994, când am lansat primul nostru album, sound-ul era destul de intens, trecând neobservat granița dintre heavy metal și punk-rock. Asta ne-a adus o audiență extrem de pasională, dar și imprevizibilă, oameni care căutau orice metodă de a intra la concerte fără bilet, aduceau alcool pe ascuns și uneori provocau haos.
La un sold-out la teatrul Luceafărul, am angajat câțiva sportivi de la institutul de sport să ne asigure paza, fiindcă știam că va fi nebunie. Punkerii care nu au reușit să intre și-au revărsat furia pe vechiul „Zaporojets” al tatălui meu (un soi de Dacie veche din anii ’80) și l-au făcut zob. Înăuntru, oamenii dansau pe mese, iar afară, unii s-au cățărat pe acoperiș și au transformat teatrul într-un ring de dans improvizat. A fost haos, dar un haos frumos, genul de nebunie care îți amintește de ce faci muzică.
Cum vă raportați la schimbările care au survenit în ultimii ani
E clar că am început într-o altă lume, într-un alt sistem. Industria rock-ului în Europa de Est se dezvolta lent, dar avea un farmec aparte. Totul era despre talent, despre a-ți croi drum prin presă, radio și case de discuri. Doar cei mai buni și mai perseverenți reușeau să ajungă departe.
Internetul a schimbat tot. Regulile jocului sunt altele. Cine știe să folosească tehnologia poate deveni mai vizibil și mai de succes în industrie, chiar dacă nu e neapărat cel mai talentat sau cel mai inovator artist. Azi nu mai e nevoie să lansezi un album întreg sau să compui o piesă complexă, poți face un reel de un minut și să aduni milioane de vizualizări. Fiecare epocă are avantajele și dezavantajele ei.
Starea muzicii și a rockului în general
Ne bucură să vedem cum rock-ul a devenit un gen atemporal, cu tradiții solide. Calitatea muzicii a crescut enorm, iar longevitatea trupelor este impresionantă. Dacă ne uităm chiar la Cuibul, 30 de ani pot fi doar mijlocul drumului, nu finalul.
E uimitor cât de vibrantă rămâne scena rock la nivel global: festivaluri imense, trupe care nu încetează să surprindă și să umple stadioane. Și mă bucur că și România este efervescentă. După pandemie, am cântat la Rock la Dunăre, unul dintre cele mai memorabile concerte. Am rămas copleșiți de entuziasmul publicului, un public tânăr din Galați, care nici măcar nu ne știa piesele. Asta înseamnă că atâta timp cât o trupă rămâne în formă, cu energie și pasiune, poate continua să existe și să inspire generații întregi.
Noul album, Vamos
Vamos este rezultatul unei perioade îndelungate de muncă și învățătură. Membrii trupei, cei care au format Cuibul încă din anii '90, sunt toți fani ai ritmurilor intense de tobe și al energiei chitarei. În acest album, ne-am dorit să păstrăm acea tradiție. E o etapă naturală în evoluția noastră și ne dorim să contribuim la istoria rock-ului din România. În cadrul concertului de pe 12 februarie, vom aduce pe scenă toată energia albumului și vom crea o atmosferă plină de groove-uri. Sperăm să ne auzim live!
