Virgil Ianțu își continuă rolul de Global Brand Ambassador al JA.AR Single Malt Whisky, consolidând astfel parteneriatul început în noiembrie 2024. Facilitată de Romanian Artists Agency, această asociere reflectă sinergia perfectă dintre valorile brandului JA.AR și rafinamentul, autenticitatea și pasiunea pentru excelență, care îl definesc pe Virgil Ianțu.
Povestea brandului este una a curajului și a inovației.
La numai o lună de la îmbuteliere, JA.AR Single Malt Whisky a câștigat deja trei medalii la una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de profil, The Global World Whisky Masters 2024. Cele trei expresii ce compun gama JA.AR reușesc să captiveze atât tinerii exploratori ai gusturilor noi, cât și cunoscătorii care apreciază un whisky neat sau cu gheață. Expresiile de bază, JA.AR Bourbon, sunt maturate în butoaie de Bourbon, Vinsanto sau Oloroso.
„Din punctul meu de vedere, relația mea cu JA.AR nu se bazează pe o asociere de imagine. Este vorba despre un produs în care cred. Așa am pornit la drum împreună. Toată atmosfera creată, de la povestea acestui frumos whisky românesc, până la calitatea lui și la oamenii care l-au creat și îl îngrijesc, totul m-a făcut să fiu bucuros să fac parte din această poveste. Și JA.AR are ce are de adună în jurul lui o anumită armonie, care poate prinde bine oricui iubește frumosul și eleganța”, a declarat Virgil Ianțu.
Parteneriatul dintre Virgil Ianțu și JA.AR confirmă angajamentul brandului de a se asocia cu personalități care împărtășesc viziunea sa despre calitate și curajul de a depăși limitele convenționale. Astfel, JA.AR Single Malt Whisky nu doar că își extinde prezența pe piața whisky-ului premium, dar reușește să își transmită povestea printr-o voce emblematică și apreciată în peisajul media românesc.
Virgil Ianțu este parte din portofoliul Romanian Artists Agency. Acest demers de a susține și promova parteneriate pe termen lung face parte din filosofia RAA de a construi branduri personale puternice, bine conturate, coerente și riguroase. RAA reprezintă artiștii în relația lor cu industriile creative și consumatoare de conținut creativ. Nu privim oamenii ca pe niște produse, ci, dimpotrivă, căutăm ca, în dublul rol al acestora, de artiști și persoane private, să găsim echilibrul potrivit între autentic și showmanship. Experiența ne-a demonstrat că e cel mai sigur mod prin care un talent poate deveni un model, inspirație pentru ceilalți și, nu în ultimul rând, o experiență.
Romanian Artists Agency, prima agenție de talent management din România, redefinește reprezentarea artiștilor în industriile creative și de divertisment, conectează artiștii cu lumea creativă, brandurile și consumatorii de conținut. RAA reprezintă un „one-stop-shop” care identifică, amplifică și inovează oportunitățile pentru artiștii din portofoliu, alăturându-i pe aceștia împreună cu proiecte și organizații care inspiră pozitiv cultura media, arta și orice zonă creativă.