Ce ar spune Ștefan cel Mare în aceste zile tulburate înainte de votul de pe 18 mai, exasperat, poate, de invocarea lui în numele patriotismului pompos? Poate ar spune că numele lui nu trebuie folosit de cei care fug. Ar spune că patriot nu e cel ce țipă și răcnește la români, iar România nu se conduce cu amenințări, cu cu înțelepciune, cu grijă și cu smerenie. Ar spune că România are nevoie de un luptător, nu de un bătăuș cu gura mare, de cineva care fuge de români în loc să vorbească cu ei.
Sau cel puțin așa și-au imaginat Alex Tocilescu și cei de la TVC mesajul domnitorului și l-au pus în video cu ajutorul Diud și al actorului Alex Bogdan.
"Ne-am propus să combatem acest patriotism găunos propagat de AUR, folosindu-ne de propriile lor arme: imaginea unui personaj istoric cunoscut și stimat de toți românii, indiferent de culoarea politică", spune Alex.
Cum l-au adus pe Ștefan cel Mare pe Facebook și care este miza acestor alegeri, povestește în continuare Alex Tocilescu:
La Europarlamentare, AUR au făcut un clip de campanie cu un Ștefan cel Mare al lor, de parcă ei ar avea vreo exclusivitate asupra domnitorului – și totodată încercând astfel să monopolizeze patriotismul. Dar patriot nu ești pentru că zici că ești, pentru că fluturi tricolorul sau pentru că ai un tricou pe care scrie „Patriot”. Patriot ești când îți pasă de România, când muncești pentru binele ei; patriot ești chiar și atunci când îți critici țara, pentru că doar așa putem îndrepta ce e strâmb. Așa că ne-am propus să combatem acest patriotism găunos propagat de AUR, folosindu-ne de propriile lor arme: imaginea unui personaj istoric cunoscut și stimat de toți românii, indiferent de culoarea politică.























