[Stand-up pe bune] Geo Adrian: Cu cât e mai sensibil subiectul, cu atât gluma trebuie să fie mai bună

La un spectacol, în Cluj, o persoană din public i-a aruncat un buchet de flori. A fost un gest foarte frumos, își amintește comediantul Geo Adrian. Așa cum ține minte că în perioada de început, dacă avea un show prost, abia aştepta să urce la următorul ca să-și demonstreze că poate mai mult şi mai bine. A terminat Facultatea de Teatru din Craiova în 2013, iar după mai multe joburi, din 2019 e comediant full time.

"Publicul e din ce în ce mai divers, ceea ce mă bucură. La fel şi glumele. Se pun în discuţie, în materialele comedianţilor, şi subiecte socio-politice, ceea ce nu prea se întâmpla când m-am apucat eu", spune Geo.

Când are parte de un public mai greoi, își face drum spre final cu un turuit de text. Singurul ritual înainte de a urca pe scenă e să meargă la toaletă în ultimele 5 minute. Geo nu își testează glumele pe prieteni mai întâi, iar în medie îi ia 3-4 luni ca materialul să ajungă la o formă cât de cât acceptabilă şi apoi să crească în show-uri.

Câte ceva despre tine

Am terminat Facultatea de Teatru din Craiova în 2013. Am lucrat în teatru, ca actor-colaborator, am avut şi job-uri pe lângă asta. Am fost Recepţioner la un hotel, apoi Referent cultural la o Casă de Cultură, pe urmă m-am mutat la Bucureşti şi am fost tester de jocuri şi în paralel recepţioner la un salon. Din 2019 sunt comediant full-time, fac improvizaţie şi dacă e cazul mai fac şi câte un rol în filme sau seriale sau sketch-uri.

Începutul în stand-up comedy

Drumul în stand up a început dintr-un fel de necesitate. După ce am terminat facultatea, nu prea era nimic de făcut în Craiova ca proaspăt absolvent de teatru. În perioada aia, posturile în teatre erau blocate, nu se făceau angajări, iar spectacole erau puţine. Mai prindeai un rol ca actor-colaborator sau mai jucai într-un spectacol de impro sau teatru la Cafe Teatru Play, unul din locurile emblematice ale Craiovei de atunci în ceea ce priveşte teatrul independent.

Doar ce descoperisem improvizaţia şi simţeam că aş vrea să încerc şi stand up-ul. Am făcut câteva show-uri în Craiova prin 2016-17, nu multe, vreo 10, eu şi încă o prietenă, mi-a plăcut sentimentul şi astfel a încolţit în mintea mea ideea de mă muta la Bucureşti şi de a face asta full time.

Primele show-uri

Pe cele 10 din Craiova nu le număr ca show-uri, ci ca experiment mai degrabă. Mi-au prins bine, mi-au dat curaj, dar abia când m-am mutat la Bucureşti pot spune că am început să fac stand up.

Ce îmi amintesc este că eram bucuros, dar speriat, aveam emoţii cu carul înainte de a urca, spuneam „textul” aşa cum îl învăţasem acasă, lumea râdea ce-i drept, dar eu eram uneori panicat pe scenă, mă grăbeam să termin ce am de zis.

Un lucru frumos pe care mi-l amintesc este că şi dacă aveam un show prost, abia aşteptam să urc la următorul ca să-mi demonstrez că pot mai mult şi mai bine.

Ce s-a schimbat

N-am stat să analizez, dar pot spune ce s-a schimbat pentru mine: am devenit mai relaxat, mai în control şi a început să-mi placă din ce în ce mai mult.          

La nivel de cluburi, pe lângă cele 3 mari, s-au mai deschis locaţii, baruri sau restaurante care au măcar o seară de stand-up pe săptămână, sunt mai multe open mic-uri, mai mulţi oameni care vor să urce, care vor să evolueze, e o dinamică foarte frumoasă.

Publicul e din ce în ce mai divers, ceea ce mă bucură. La fel şi glumele. Se pun în discuţie, în materialele comedianţilor, şi subiecte socio-politice, ceea ce nu prea se întâmpla când m-am apucat eu.

De unde-ți iei inspirația

Îmi iau inspiraţia din ce trăiesc şi din ce mi se întâmplă, ce găsesc eu interesant la viaţa mea de zi cu zi. Ca oricare comediant, aş vrea să ajung cât mai sus, evident.

Pe net mă uit la stand up, dar mai puţin în ultima vreme. Prefer să revăd special-uri care mi-au plăcut. Iar de citit, orice am la îndemână. Acum citesc „Casa Verde” a lui Mario Vargas Llosa.

Cum îți creezi tu materialul

Materialul îl construiesc pe scenă, la seri de open mic sau de testat material. Nu văd rostul în „a-l testa” pe prieteni mai întâi.         

Nu am contorizat cât timp îmi ia, depinde. 3-4 luni să ajungă la o formă cât de cât acceptabilă şi apoi să crească în show-uri.

Tipul tău de umor

Nu ştiu. Cel mai bine întrebaţi pe cineva care mă vede din afară, din interior mi-e greu să-mi dau seama.

Ritualuri înainte de a urca pe scenă

Nu neapărat. Merg la toaletă cu vreo 5 minute înainte. În rest, nu am.

Cea mai neașteptată reacție din public

La un spectacol, în Cluj, o persoană din public mi-a aruncat un buchet de flori. A fost un gest foarte frumos.

Când ai parte de „tough crowd” îţi croieşti cum poţi drumul spre final, mai cu un crowd work, mai cu un turuit de text. Cel puţin eu aşa fac.

Exista un specific al umorului românesc? 

Probabil eternul „haz de necaz”.

Subiecte tabu în umor

Nu ştiu dacă există subiecte tabu, cred că poţi aborda şi subiecte sensibile atâta vreme cât ştii cum să navighezi prin ele şi să ajungi la glumă. Cu condiţia ca gluma să fie bună. Cu cât e mai sensibil subiectul, cu atât gluma trebuie să fie mai bună.

S-au schimbat granițele în umor?

Nu cred că umorul a avut vreodată graniţe.