O campanie publicitara care folosea imaginea lui Hitler a fost interzisa

O campanie publicitara pentru reteaua de restaurante Hell Pizza (Pizza din Infern) care folosea imaginea lui Hitler a fost retrasa in Noua Zeelanda, informeaza editia online a publicatiei "Le Monde".

Afisul il reprezinta pe Hitler in timp ce face salutul nazist tinand in mana o bucata de pizza si spunand: "Este posibil sa-i faci pe oameni sa creada ca paradisul este infernul".
Kirk MacGibbon, autorul campaniei, care a fost realizata de agentia de publicitate Cinderella, a declarat ca in conceperea campaniei s-a mizat pe partea amuzanta a asocierii dintre Hitler si o bucata de pizza. "Noi ne-am gandit ca oamenii vor vedea partea amuzanta a unui individ care face un salut nazist cu o bucata de pizza in mana. Daca se rade de ceva, se dedramatizeaza, dar exista unele lucruri pe care nu suntem inca dispusi sa le luam in deradere", a declarat autorul campaniei.

Afisul care-l infatiseaza pe Hitler face parte dintr-o campanie pentru reteaua de restaurante Hell Pizza care foloseste imaginea mai multor personaje istorice. Printre acestea se afla si papa Benedict XVI, afisul pe care apare Sfantul Parinte fiind insotit de mesajul "infernul este autentic si etern".

O alta campanie a retelei Hell Pizza, care s-a desfasurat anul trecut, a fost amplu contestata. Aceasta a promovat sortimentul de pizza "Lust" ("Pofta") printr-o campanie publicitara neconventionala, distribuind prezervative in cutiile postale.

Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Branduri

Sectiune



Branded


Related