8 zile, 8 spații și peste 100 de evenimente culturale în 2 Mai | ce(va) rămâne după ȘI festival 2026

8 zile, 8 spații și peste 100 de evenimente culturale în 2 Mai | ce(va) rămâne după ȘI festival 2026

Între 18 și 25 iulie 2026, 2 Mai a devenit, pentru al cincilea an consecutiv, scena unei comunități creative în care teatrul, filmul, muzica, artele vizuale și dialogul s-au reîntâlnit la malul mării. După 8 zile în care satul 2 Mai a vibrat în ritmul artei, a șasea ediție a ȘI festival s-a încheiat sâmbătă, 25 iulie, în prezența a sute de turiști, localnici și artiști de toate vârstele, adunați să celebreze cea mai amplă manifestare culturală din mediul rural românesc.

 

ȘI premiile ediției a VI-a

Competiția de teatru și film a celei de-a șasea ediții a cuprins 15 spectacole și 10 scurtmetraje realizate de artiști aflați la început de drum. Creațiile lor au fost urmărite de un public numeros la Căminul cultural, în sala de sport a Școlii Gimnaziale și pe plaja din 2 Mai. Juriul format din Vlad Udrescu, Anamaria Antoci și Anna Maria Popa a acordat șapte premii și două mențiuni speciale.

Mențiune specială: interpreții spectacolului Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri, coregrafia Andrea Gavriliu, UNATC „I.L. Caragiale”

Mențiune specială: spectacolul Rostopasca de Alex Tocilescu, regia Monica Stoica, Asociația HEARTH

Premiul pentru imagine: CODRUȚA COROCEA, pentru imaginea filmului Micul căpitan, regia Ilia Freiman

Premiul pentru regie: ANDREEA PARFENOV, pentru regia filmului Sunny

Premiul pentru scenariu: OCTAVIAN ȘARAMET, pentru scenariul filmului Zi de sărbătoare

Premiul pentru interpretare, acordat ex aequo: actrițele TONI CROITORIU, ELENA VOICU și FLORINA MARIA, din spectacolul Dreamin’, regia și dramaturgia Carla Oncescu, UNATC „I.L. Caragiale”, și actorii ANDREI PETRARU și ALEXANDRU RAIA, din spectacolul Tata e în Atlantida de Javier Malpica, regia Lana Stamate, UNATC „I.L. Caragiale”

Premiul special al juriului, acordat ex aequo: spectacolul APUS DE SOARE de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Matei Lucaci-Grünberg, Asociația Efectiv, și spectacolul CORIOLANUS după William Shakespeare, regia Dögei Mátyás, Universitatea de Arte Târgu Mureș

Marele premiu pentru film: Mi se pare că o să se topească podeaua, regia Vlad Cocieru

Marele premiu pentru teatru: Regnuri de Alex Gorghe, regia Alex Ianăși, UNATC „I.L. Caragiale”

Premiul organizatorilor a mers în acest an către toți artiștii invitați în cadrul secțiunii ȘI new media — Sergiu Ardelean, Iris Irodi, Laura Seucan și Alexu Manolache — fiind acordat de Tony Macpela, curatorul acestei noi secțiuni.

Totodată, la palmaresul ediției s-a adăugat și un premiu special oferit de partenerii de la Rezistența prin cultură, care a mers către cei doi mari câștigători, echipele spectacolului Regnuri și ale filmului Mi se pare că o să se topească podeaua. Premiul este o invitație în podcastul Cafeaua culturală, unde cei premiați vor vorbi despre proiectele lor, despre cum se construiește un spectacol sau un film la început de drum și despre ce urmează pentru ei.

 

Peste 100 de evenimente și un singur loc de întâlnire: 2 Mai

Harta ediției din 2026 a cuprins Căminul cultural, sala de sport și sălile de clasă ale Școlii Gimnaziale, curtea casei La Dinamo, punctul local gastronomic La Polovnik, restaurantul Acvamarin, curtea din Strada Mărului nr. 8 și Aleea Taberei, iar în centrul ei s-a așezat Cactoos Bar, noua inimă a festivalului, unde s-au desfășurat zilnic dialoguri, concerte, proiecții de film în aer liber, instalații interactive și evenimente recreative. Fiecare spațiu a primit un tip de întâlnire propriu: La Polovnik a găzduit prima ediție a programului de networking și dezvoltare profesională ȘI pitch, precum și prima lectură publică a piesei Viață în lucru (16 ani prizonier al dependenței de păcănele) de Alex Bogdan. În curtea din Strada Mărului nr. 8 s-a jucat spectacolul-concert Rostopasca, iar Comunitatea 156 a venit pentru al treilea an la rând de la Cluj, ca să realizeze două noi lucrări murale.

În premieră pentru ȘI festival, la a șasea ediție au fost prezentate și primele două producții originale ale festivalului: Inmortalidad, recitalul de poezie borgesiană susținut de Magda Catone și Maxim Belciug alături de dansatoarea Brianna Francesca Orezeanu, în coregrafia Simonei Baciu, care a deschis programul pe 18 iulie, și Istoria 2 Maiului povestită noaptea, pe plajă de Alex Tocilescu, în regia Eddei Coza și a lui Dan Coza, cu o coregrafie de Tamara Găgeatu, jucat de Vlad Pânzaru, Antonia Scutaru, Tiberius Nicolae Zavelea, Cezara Petredeanu, Vlad Crudu și Bianca Marinescu, un spectacol work in progress prezentat la miezul nopții, în închiderea festivalului.

Programul ediției din 2026 a fost atât de dens în evenimente și întâlniri încât cu greu ar încăpea într-un singur material. Tocmai de aceea, multe dintre ele au fost surprinse în paginile virtuale ale ȘI revista, proiectul editorial al festivalului, cu un prim număr coordonat de teatrologul și criticul de teatru și dans contemporan Daria Ancuța. File de jurnal scrise la câteva ore după spectacole, interviuri cu artiștii care abia coborâseră de pe scenă, chestionare și articole de atmosferă alcătuiesc un fel de memorie paralelă a festivalului, publicată pe Substack și rămasă acolo, la îndemână, mult după ce s-au strâns scaunele de pe plajă. Într-o ediție construită în jurul întrebării ce(va) rămâne, textele acestea sunt cel mai direct răspuns pe care festivalul și l-a putut da: încercarea de a păstra în scris o vară în care efervescența creatoare din România s-a adunat la 2 Mai pentru a celebra o cultură vie și a continua istoria unică a acestui loc.

Iar povestea nu se încheie odată cu ediția a șasea. ȘI festival continuă prin mărturiile celor care l-au trăit, așa că invitația rămâne deschisă. Oricine a fost la 2 Mai în această vară poate trimite propriile file de jurnal pe adresa redacției, la [email protected]. Din toate aceste voci se scrie povestea unui adevărat fenomen cultural. Poate unul dintre cele mai spectaculoase și mai necesare din câte există.

Toate evenimentele din cadrul ȘI festival sunt cu intrare liberă, din convingerea că accesul la cultură trebuie să fie un drept garantat. Proiectul poate fi sprijinit cu o donație online pe site-ul sifestival.ro. Mulțumirile se îndreaptă către artiști, echipă, parteneri, sponsori, voluntari, public și întreaga comunitate din 2 Mai, care a făcut posibilă și această ediție. Continuarea este deja în pregătire.

ȘI festival este un proiect realizat de Asociația Culturală Șerban Ionescu, în coproducție cu Teatrul de Stat Constanța și cu sprijinul Primăriei Comunei Limanu prin programul Cultura la Liman, fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri principali: Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, UNATC „I.L. Caragiale”, Teatrul Mic
Parteneri culturali și educaționali: Librăriile Humanitas, Teatrul Excelsior, Asociația HEARTH, Asociația IOTA, Cinemaraton, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, Revista Teatrul Azi, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea de Arte Târgu Mureș, UNARTE, Cartierul Urban
Sponsori principali: Dedeman, SER-CON
Partener de mobilitate: Volvo România
Sponsori: Fundația Carl von Linde, Myrmydon, Flash Lighting Services, Clinica Oftalmologică Oculus, Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, Alouette, Aqua Carpatica, AUGUST rumenit, Jidvei, Litorsal, Caii de la Letea
Parteneri media: Rezistența prin cultură, Teatrul azi, LiterNet, Ceașca de cultură, Munteanu Recomandă, Contacte Culturale, Modernism.ro, Ziua de Constanța, Urmele.ro, IQads, Gen știri, Filme-cărți, Bookhub, Kronikool, MATCA

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related