Cum influențează o campanie de brand atingerea obiectivelor de performance în real estate

Cum influențează o campanie de brand atingerea obiectivelor de performance în real estate

Industria de real estate a fost afectată în 2025 de diferiți factori, fie că vorbim de motive politice, decizii fiscale care au influențat domeniul imobiliar, ori de inflație și costuri de trai din ce în ce mai mari pentru populație. Oamenii au fost mai rezervați în a investi sume mari pe termen lung, iar asta a impactat direct rezultatele proiectelor rezidențiale.

Acest efect a fost resimțit și de Cloud9 Evolution, ansamblu rezidențial din zona de Nord a Bucureștiului, unde competiția între multe proiecte imobiliare este una foarte mare și volumul de căutări relativ limitat. De aici a venit și provocarea într-un astfel de context: creșterea numărului lunar de lead-uri.

Abordarea clasică pentru a aduce cât mai multe rezultate este de a concentra bugetele pe lower funnel, pe campanii de Search, Performance Max sau Lead Ads. Dificultatea apare însă în momentul în care încercăm să creștem numărul de lead-uri, dar volumele de căutare sunt scăzute. Astfel, interesul exprimat de utilizatori este unul mic, iar audiența ajunge rapid la saturație. 

 

1. Strategia care a făcut diferența

Pornind de la obiectivul de a crește numărul de lead-uri, strategia propusă de Mavericks a completat inițiativa de brand dezvoltată de echipa Cloud9 printr-o campanie multichannel de comunicare, menită să maximizeze vizibilitatea campaniei și să extindă audiența Cloud9. Campania s-a desfășurat în perioada septembrie - octombrie 2025 și a combinat campanii de Performance Media cu amplificarea în social media și articole media, contribuind la creșterea notorietății brandului și, implicit, la generarea unui număr mai mare de lead-uri.

În perioada anterioară campaniei, strategia de investiție pe funnel era concentrată majoritar pe conversie, cu peste 85% din buget alocat pe campanii cu rol de generare de leads și sub 15% pe campanii de awareness și consideration.

Campania de comunicare propusă de Mavericks a propus un mix diferit:

  • 35% din buget alocat către campanii de awareness, mai specific pe campanii cu obiectiv de trafic, reach și promovare de video-uri, atât pe Meta, cât și pe YouTube.
  • 10% din buget alocat către consideration, pe campanii de Google search pe căutări generale, de research, campanii de Demand Gen sau promovarea de postări.
  • 55% din buget alocat către conversion, pentru a capta cererea creată prin intermediul campaniei de comunicare și a genera leads.

Mesajele campaniei dezvoltate de echipa Cloud9 s-au concentrat pe stilul de viață din Cloud9 și pe experiența de a locui într-un astfel de complex rezidențial. Acestea au fost comunicate prin bannere, carusele și materiale video, în cadrul planului de media implementat de Mavericks. Un mesaj-cheie s-a concentrat pe cele cinci beneficii principale ale proiectului, prezentate într-o serie de cinci videoclipuri scurte dedicate:

  • Viața de familie, cu grădiniță și locuri de joacă pentru cei mici, direct în complex

 

  • Proximitatea de punctele esențiale pentru orice locuitor

 

  • Viața de cuplu, în Cloud9

 

  • Finisaje premium

 

  • Work from home, posibil prin unități cu birou inclus

 

Campania a fost activă pe mai multe canale, de la evidentul Google, la Meta și DV360 Programmatics. Diferența a fost făcută însă de campaniile de YouTube, pilon cheie pentru campania de comunicare. YouTube Ad Sequence este un tip de campanie care permite comunicarea secvențială cu aceeași audiență a beneficiilor cheie ale proiectului. La finalul campaniei, am reușit astfel să ajungem la un public mult mai rafinat și informat.

 

2. Rezultatele

Impactul campaniei de comunicare a fost vizibil încă din perioada de desfășurare, cu creșteri de +27% în trafic pe site și de +41% în lead-uri față de o perioadă obișnuită. Efectul ei însă este unul pe termen lung, prin creșterea notorietății brandului și consolidarea lui. Acesta s-a văzut post campanie, când traficul direct pe site a crescut în luna Noiembrie, o lună dificilă pentru sectorul imobiliar, plină de campanii de Black Friday, dar și prin creșteri de căutări de brand, depășindu-le ca volum pe cele per unitate. 

Cloud9 Evolution este un proiect rezidențial premium marca Cloud9, multipremiat, dezvoltat de divizua de imobiliare a grupului Alfa Group. Amplasat în Nordul Bucureștiului,, cu apartamente adaptate oricărei nevoi de locuit, complexul oferă mai mult decât un apartament, ci o comunitate, cu tot ce ai nevoie aproape de tine: supermarket, cafenele, școală și grădiniță, teren de sport, loc de joacă și multe altele. 

Mavericks. The Agency este o agenție de digital marketing cu birouri în București și Brașov și un portofoliu de peste 100 de clienți activi din domenii precum eCommerce, real estate, automotive, B2B, lead generation, SaaS, promovarea aplicațiilor mobile, dar și campanii pentru ONG-uri. Din 2023, Mavericks și-a extins gama de servicii prin integrarea social media și email marketing, pentru a oferi brandurilor soluții complete de creștere a prezenței online și de construire a unor relații autentice cu audiențele lor.

Echipa este formată din 27 de specialiști organizați în cinci departamente: Marcomm, care reunește serviciile de social media și email marketing și dezvoltă strategii de comunicare creative și relevante pentru brandurile din portofoliu; Performance Media, core-ul agenției, care coordonează strategiile și campaniile de promovare plătită și este departamentul cu cel mai mare număr de specialiști acreditați din țară; Data, care gestionează infrastructura tehnică, de la implementarea instrumentelor de tracking, până la analiza datelor; Growth, responsabil atât de dezvoltarea zonei de new business, cât și de coordonarea proceselor interne de dezvoltare a echipei și Support, echipa care asigură buna funcționare a activității interne prin gestionarea proceselor administrative și a suportului operațional.

Printre clienții de top cu care Mavericks are o colaborare strânsă se numără Cărturești, Mobexpert, Autonom, Prime Kapital, Animax, Ceresit, Farmacia Tei & Bebe Tei sau Romanian Design Week.

 

3. Echipa

Mavericks
Gabriela Dumitrașcu
Dragoș Smeu

Cloud9 Evolution
Răzvan Brasla
Mihnea Bradu
Loredana Saru

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related