După aproape 40 de activitate și peste 180 de compoziții, Dan Dediu, Președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și membru al Juriului Secțiunii Compoziție în cadrul Concursului Internațional George Enescu, încă se simte un explorator curios într-o lume în care privește muzica ca pe un organism viu - cu forme, gesturi, motive și sonorități - iar procesul prin care ajunge la partitura finală a rămas la fel de ritmic precum destinația însăși:
”Muzica e calul meu. Iar eu mă văd la începutul unei compoziții ca Don Quijote, apoi ca un cowboy dintr-un nărăvaș rodeo metafizic, iar la final ca Napoleon”, spune el.
Printre surse de inspirație infinite, într-o lume în care, uneori, și zgomotul răzbate, Dan Dediu rămâne un om al muzicii contemporane, cu o perspectivă globală; alege să nu judece subiectiv stilurile și să nu împartă etichetele calității, lăsând timpul, vremurile și preferințele auditoriului să le aranjeze pe toate. Deși, uneori, procesul vine cu o satisfacție mai mare decât rezultatul, pentru Dan Dediu este important ca muzica pe care o compune să fie muzica pe care îi place s-o asculte.
Ce înseamnă avangarda în muzică, cum naivitatea și anacronismul sunt calități necesare unui compozitor relevant indiferent de vremuri și de ce inteligența artificială, deși acceptată ca un instrument util, nu va putea niciodată compune, doar genera compilații, explică Dan Dediu în cele ce urmează:
Cum vedeți lumea în 2026
Ca pe o mare grădină a Domnului! Mă încântă că încă are flori frumoase. Și mă îngrijorează că unele dintre ele nu mai miros așa frumos.
Ce fel de muzică i s-ar potrivi acestei perioade
Întrebarea fără răspuns a lui Charles Ives. O trompetă ce întreabă obsesiv același lucru, pe un fond cosmic imobil al coardelor și câteva fulgurații nervoase ale suflătorilor de lemn. În trei minute ne-a dat diagnosticul! Așteptăm să se dea drumul la melodie, cum ar fi spus Anatol Vieru.
Muzica la început vs. acum: ce s-a schimbat, ce a rămas la fel
Am început să fac muzică pentru că voiam să mă ascund în lumea ei de vis. Acum sunt înăuntru și îmi place ce văd – forme, gesturi, motive, sonorități. Cred că am reușit întrucâtva să mă ascund destul de bine și să înțeleg câte ceva din ea. Muzica nu e un mecanism, ci o ființă. Simplu ca bună ziua.
S-a schimbat înțelegerea fiecărei energii: melodice, ritmice, agogice, expresive, timbrale, formale, spațiale. La fel ca la început a rămas însă mirarea, permanenta aventură a începutului, mijlocului și sfârșitului. Plutirea în necunoscut, i-aș spune.
Ce a adus experiența
Experiența aduce siguranță, dar pericolul e rutina. Încerc să nu mă repet. Dar, dacă n-am încotro, o fac prin variațiuni permanente ale Aceluiași. Am pierdut multe stiluri și am câștigat multe stiluri. Și totuși, stilul meu global a rămas același. Nu știu dacă are noimă ce spun, dar așa e.
Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră acum
Muzica e calul meu. Iar eu mă văd la începutul unei compoziții ca Don Quijote, apoi ca un cowboy dintr-un nărăvaș rodeo metafizic, iar la final ca Napoleon! Nu mai fac diferența, compun tot timpul, chiar și când dorm. În pandemie aveam febră și am visat obsesiv, dureros, toată noaptea un motiv de câteva sunete cântat la violă. Când m-am trezit nu mai aveam nimic. Mi-am spus, mai în glumă, mai în serios, că sistemul meu imunitar mi-a trimis un antivirus perceput de creier sub forma unui motiv muzical. Mai știi?
Unde vă găsiți inspirația
Peste tot găsesc surse de inspirație. Cu inspirația e așa: odată te lovește ceva care-ți intră în cap și nu-ți mai iese. Îmi dau seama că nu e ceva rațional. Dar e un „gărgăune”. E ceva încărcat cu energie și eu o simt. Apoi cercetez, citesc, îmi notez în carnetele de jurnal componistic pe care le țin scriind de mână, gândesc, refac, și tot așa. Fiecare piesă are propriul ei drum. Nu lucrez la fel la două piese.
Când ați învățat ultima dată ceva nou
Încerc să învăț în fiecare zi. Că e nou, că e vechi, asta depinde. Am multe lucruri vechi pe care le învăț din nou și multe lucruri noi pe care nu le învăț deloc. Uneori am nevoie de liniște și să mă satur de muzică. Vorba lui Stravinski: îmi place să compun mai mult decât îmi place muzica! Mă rog, e un fel de a vorbi. O mai și dau în bară uneori. Mi-e greu să recunosc, dar până la urmă accept acest fapt. Știu, ca să zic așa, unde am greșit. Și atunci nu mai vreau ca piesa respectivă să se cânte. Mi s-a întâmplat de câteva ori. Cu atât mai mult sunt fericit atunci când reușesc să scriu o piesă care are succes și place!
Excelența în muzică și cum i-ați schimbat definiția
Pentru mine excelența în muzică e legată de o valoare care s-ar putea numi har. O stare de vrajă care se instalează și care ne scoate din timpul cronologic, plasându-ne în timpul numit de grecii antici kairos, timpul evenimentului extraordinar, al fiorului artistic. Nu știm cum se întâmplă asta, dar e ca și când te-ai îndrăgosti. Cu siguranță e o taină.
Cum se delimitează muzica bună de cea extraordinară
Nu știu să răspund. Cred că timpul le aranjează în materie de valoare estetică. Iar stilistic, fiecare compozitor e liber să scrie muzica în care crede. Uneori am avut piese mai ermetice, altele mai accesibile. Depinde și de genul abordat, de ansamblu, de interpreți, de ocazie, de conjuncturi diverse. Cu timpul, am învățat să scriu ce îmi place să ascult.
Cum s-a schimbat relația oamenilor cu muzica
Nu putem vorbi despre muzica contemporană în bloc, la modul general. La ora actuală ea e foarte diversă, pentru toate gusturile. Mai e ceva: există muzică de consolare, muzică de fundal, muzică exploratorie și muzică de idei. Nu toate muzicile sunt la fel, la fel ca romanele. E bine să le identificăm și să știm cu ce avem de-a face când ascultăm. Urechea face diferența între vânători și păstori.
Experiența în Juriul Secțiunii Compoziție a Concursului Enescu
Foarte edificatoare, atât în ceea ce privește creativitatea tinerei generații globale de compozitori, cât și în ceea ce privește evaluarea unui juriu numeros și diferit ca abordări estetice. Mi-a plăcut, am cunoscut compozitori senzaționali și oameni deosebiți!
Credit foto: Petrică Tănase
Ce căutați la un tânăr compozitor
Talent și muncă. Ideea nu e de a-și construi o carieră, ci de a-și pune întrebarea ce are să spună prin muzica sa, și cum o face. Sunt multe cariere construite pe picioare de lut, care nu rezistă tocmai că respectivii compozitori nu au ce să spună. Doar merg cu valul, pentru că așa e moda, se raportează la „carieră”. Sunt cântați, se scrie despre ei, dar nimeni nu le mai ascultă muzica a doua oară. Eu cred că dacă ai ceva de spus vine și cariera. Sau nu. Aici joacă și norocul un rol. Dar asta e viața!
Ce probleme, nevoi și reușite ați observat recent, în muzica românească
Toți compozitorii au nevoie să li se cânte lucrările. Noi încercăm să-i motivăm să scrie și apoi să le programăm în festivalurile pe care le organizăm. E simplu, dar adevărat! Oamenii trebuie să scrie și să fie cântați foarte bine, profesionist. Așa intră muzica în circuit: este cerută, programată, valorizată, imprimată, diseminată, validată, omologată, premiată. Și așa mai departe.
Care este rolul muzicii contemporane în 2026
Același ca întotdeauna: să gâdile urechile într-un mod plăcut sau să le zgârie într-un mod neplăcut. Nu a fost întotdeauna la fel? Ca să răspund serios: nu pot să fiu avocatul întregului grup al muzicii contemporane, din păcate. Sunt doar avocatul muzicii mele. În rest, fiecare face ce poate. Nu sunt nici apostol, nici profet. Doar profesor de compoziție și scrib.
Cât de acceptabil este ca un instrument AI să „compună” muzică
Depinde de ce fel de muzică vorbim. Dacă e o muzică ce se poate formaliza ușor, cum sunt formele fixe, atunci IA poate ajunge la performanță. Dar muzică simfonică, de cameră, de operă - n-are cum. Tot ce poate e să compileze, nu să compună. Poate să o facă la un nivel foarte ridicat, dar va rămâne o compilație. IA e o externalizare a gândirii umane raționale. Mai avem de lucru până să putem formaliza și înțelege intuiția și invenția. Până atunci, IA va combina, compila și, eventual, deduce în mod rațional muzică din stilurile existente. Ceea ce e oricum o performanță și se poate dovedi un instrument util în compoziție. Dar de compus – nu poate fi vorba.
Avangarda în 2026 și formele imuabile ale tradiționalului
Avangarda e întotdeauna înaintea noastră, e avansată. Uneori o înțelegem, alteori nu. Dar ea nu rămâne aceeași în timp. Avangarda din anii `60 nu mai e avangarda din anii `90, și nici cea din anii 2010. Vin alte generații, se schimbă peisajul. O să șochez, dar naivitatea și anacronismul sunt forțe imense în muzică. Ele au fost, sunt și vor fi. Uitați-vă la muzica lui Rahmaninov! Pe vremea când eram eu student se spunea: n-are cum să reziste, e prea anacronic! Ei uite că, după 50 de ani, tot în picioare stă, și încă mai bine decât atunci! Așa că istoria muzicii e o pendulare între nou și vechi, între revoluție și restaurație, și e bine că e așa. Avem de unde alege și ne îmbogățim atât cu noi experiențe, cât și cu revizitarea celor deja asimilate.
Cum se pot apropia noile generații de muzica clasică și ce se pierde dacă tot mai mulți o vor ignora?
Pe de o parte, pofta vine mâncând. Trebuie să te ții și să te pasioneze ascultatul muzicii clasice. Să citești, să asculți interpretări comparate, și să-ți ascuți percepția auditivă. La ultima întrebare parcă nu-mi vine să răspund. Dar încerc: se pierde un continent al umanității. Ce s-a pierdut cu scufundarea Atlantidei? N-avem de unde să știm. La fel va fi și cu muzica clasică. Nici nu vom ști ce am pierdut.
