[AI in Production] Ionuț Ionescu: Așteptările oamenilor despre cum "ar trebui" să arate lumea să se îndepărteze tot mai mult de cum arată, de fapt, realitatea

Să conduci o casă de producție, în 2026, înseamnă că, pe lângă resurse umane și tehnologice, trebuie să ai o capacitate extraordinară de negociere. Să negociezi cu clientul, cu echipa, cu actorii, cu autoritățile, cu banii, cu timpul, cu statul, cu AI-ul și, nu în ultimul rând, cu tine. Și uite așa ajungi să faci o mie alte lucruri până poți, într-un final, să te apuci de treabă. Ionuț Ionescu, CEO Idea Film și Producător Fast Production Film, după cei 25 de ani în industrie, spune că entuziasmul, deși nu a dispărut, o parte din el s-a transformat în altceva: într-un pragmatism care îi amintește că producția de film înseamnă și administrare de riscuri, și diplomație, și, cum spuneam, multă negociere.

Astăzi, producția de cinema, de pildă, cu toate că și-a păstrat titulatura de Holy Grail, vine la pachet cu mult mai multe cerințe decât acum zece ani: mai multe formate - cinema, TV, streaming și mai ales social - dar și materiale adiacente de behind the scenes, teasere și clipuri scurte; toate, incluse încă din pre-producție. Suplimentarea listei de cerințe și scurtarea timpilor de lucru, și implicit nevoia de a justifica tot mai granular fiecare deadline, nu sunt neapărat echilibrate de viteza cu care un studio de producție poate astăzi, datorită AI-ului, să vină cu idei de concept, să facă un moodboard, să prelucreze sunetul. Dar vestea bună e că încă se dă REC și încă se întâmplă asta și în România, cu producții locale, dar și internaționale. Povestim în cele ce urmează despre ce s-a mai filmat pe plaiuri mioritice și aflăm, prin ochii lui Ionuț, cum arată industria în prezent.

Cum ai ales producția video

Sunt absolvent al UNATC „I.L. Caragiale” și, sincer, gândul mi-a venit foarte devreme — încă din anul întâi de facultate. Am înțeles de timpuriu că, înainte să devină subiect de dezbateri și discuții prin cârciumi, arta are nevoie să fie finanțată. Cineva trebuie să pună lucrurile pe roate ca un proiect să existe cu adevărat, nu doar în discuții. Așa a apărut prima companie, strămoșul celor pe care le conduc astăzi. Nu a fost o vocație de tipul „vreau să fac filme”, ci una foarte pragmatică: cineva trebuie să facă posibilă partea de artă.

Cum a evoluat relația ta cu domeniul

În 25 de ani, relația s-a schimbat de la entuziasmul de a fi „pe platou” la o înțelegere mult mai matură a ceea ce înseamnă, de fapt, producția: administrare de riscuri, negociere, diplomație, contabilitate, pentru ca, la final sa putem vorbi de artă. Am lucrat deopotrivă la producții naționale și internaționale și fiecare proiect mi-a confirmat același lucru: partea vizibilă, imaginea, e doar vârful icebergului; dedesubt e un mecanism uman, făcut din oameni care trebuie să aibă încredere unii în alții sub presiune.

Cea mai prețioasă lecție e că oamenii, nu echipamentele sau bugetele, decid dacă un proiect reușește. Despre mine am învățat că anduranța contează mai mult decât talentul brut. Prin repetarea unor pași - uneori atât de plictisitori - se pot întâmpla lucruri aproape magice. Cât despre oameni, ei au fost mereu slăbiciunea mea. I-am văzut mereu ca pe ființe demne de atenție și respect, poate chiar aprioric. Cu timpul însă, am învățat că respectul se câștigă, iar relațiile se construiesc, se păstrează sau se pierd pe intervale largi de timp. În general, am învățat să am, deci, răbdare cu oamenii...

Provocările actuale pentru un studio de producție din România

Cea mai mare provocare, din păcate, e impredictibilitatea economică și fiscală a României. Practic, rolul de antreprenor e luat cu asalt de birocrație, mult mai mult decât cel de producător. Ca să dau un exemplu concret: dat fiind faptul că suntem exportatori de servicii de producție și de conținut (filme, serii, documentare), veniturile companiei noastre sunt în proporție majoritară generate de relațiile cu clienții externi. Deci, emitem și încasăm facturi fără TVA.

De asemenea, majoritatea furnizorilor noștri de servicii sunt companii românești, plătitoare de TVA. Lucru care ne pune în situația de a recupera TVA periodic. Sau, mă rog, de a face tot ce ține de noi pentru a recupera TVA-ul ce ni se datorează. Port în acest moment o „negociere” cu ANAF pentru rambursarea TVA. Și, deși legea prevede soluționare în maxim 90 de zile, iar acest termen a fost depășit demult, acest lucru nu pare să conteze pentru altcineva decât pentru contribuabil. Când statul „uită” de banii tăi luni la rând, orice plan de dezvoltare al unui studio devine, automat, un exercițiu de improvizație.

Un proiect de care ești foarte mândru și echipa din spate

Fără îndoială, fiecare proiect pe care l-am produs sau co-produs mă face mândru, în felul său. Fiecare proiect în parte este un fel de start-up și, dacă ne gândim că jumatate din start-up-uri eșuează probabilistic în primii ani, atunci faptul că un proiect de film își găsește locul pe ecran e un semn de vitalitate care mă poate face mândru, doar și pentru atât.

Însă, dacă trebuie să îmi declar iubirea în mod vădit pentru unele dintre proiecte, atunci aș puncta: documentarele realizate în prima decadă de business pentru rețelele Discovery, Nat Geo (cyber-crime, nature, survival); serialul original „Cei trimiși” produs pentru ProTV și Voyo; filmele „Tortured for Christ” și „Sabina”, producții româno-americane care au la bază viața de poveste a familiei Wurmbrand; și nu în ultimul rând, „HYDE”— un serial-killer thriller excelent, scris și regizat de frații Graham și Parker Phillips, cu Holt McCallany (unul dintre actorii mei favoriți pe care l-am adorat în Mindhunter al lui David Fincher), Bruce Greenwood (Star Trek, Doctor Sleep) și Natalie Emmanuel (Game of Thrones, Fast and Furious), produs alături de Jason Tamasco și Zak Kristofek. Sunt mândru de el pentru că a fost genul de producție complexă — actori internaționali, logistică grea, echipamente speciale — în care România și-a demonstrat din nou capacitatea de a susține producții americane de calibru mare, la cel mai înalt nivel de profesionalism.

Dilemele tale vizavi de industrie, în 2026

Ca producător, dilema constantă ține de modelele de finanțare și de distribuție — ele ridică semne de întrebare permanent și cer creativitate continuă, pentru că formulele de acum câțiva ani nu mai funcționează la fel. Cine plătește pentru conținut, cum ajunge el la public și cine deține, de fapt, valoarea la final — astea sunt întrebările pe care mi le pun aproape zilnic.

Cum ai descrie piața: cu bune, cu rele, cu trenduri

Piața românească de producție rămâne atractivă pentru clienți internaționali — avem echipe experimentate, costuri competitive și o infrastructură care s-a maturizat mult în ultimii 10-15 ani. Partea bună e că suntem în continuare pe radarul producțiilor mari. Ce mă îngrijorează e presiunea constantă pe bugete și termene, combinată cu instabilitatea fiscală locală, care face planificarea pe termen lung aproape imposibilă. Ca trenduri: bugetele se fragmentează pe mai multe formate și platforme, cerințele de livrare se multiplică (variante pentru social, streaming, TV), iar presiunea de a face „mai mult cu mai puțin” e mai mare ca oricând.

Cum s-au schimbat cerințele

Clienții de azi vor totul: viteză, calitate, variante multiple pentru platforme diferite și, în același timp, bugete din ce în ce mai atent controlate. S-a schimbat și structura cerințelor — nu mai cumperi doar „un film” sau „o reclamă”, cumperi un ecosistem de conținut, gândit din start pentru mai multe formate și canale de difuzare.

Cum au influențat trendurile din social media

Social media a comprimat timpul de atenție și a mutat mare parte din buget spre formate scurte, verticale, gândite pentru consum rapid. Chiar și proiectele mari, de tip film sau serie, au nevoie acum de o „coadă” de conținut derivat — behind-the-scenes, teasere, clipuri scurte — gândită încă din faza de producție, nu adăugată ulterior.

Când ți-ai dat seama că AI-ul a schimbat multe

Nu a fost un moment anume, ci mai degrabă o serie de întâlniri și evenimente, încă din 2020-2021, când vedeam la târgurile de profil din SUA primele încercări și aplicații de AI pentru industria audiovizuală — fie că vorbeam de imagine, fie de sunet. Am înțeles destul de devreme că lumea se schimbă, și nu neapărat în rău, în ceea ce ne privește. Cred că am avut și norocul să întâlnesc destul de timpuriu primele experimente din zona asta, așa încât anxietatea să nu se instaleze iremediabil.

Care au fost efectele resimțite

Efectele imediate au fost pe partea de eficiență — timpi de livrare mai scurți pentru anumite tipuri de conținut, unelte noi în etapele de pre-producție și post-producție. Ne adaptăm testând constant unelte noi, dar păstrând decizia creativă și responsabilitatea finală la oameni. Am câștigat viteză și opțiuni — putem explora mai multe variante ale unei idei înainte să investim resurse reale. Am pierdut, poate, un pic din răbdarea clienților: dacă AI-ul poate genera ceva „instant”, devine mai greu de explicat de ce o producție reală mai are nevoie de timp.

AI în procesele de muncă

Folosim AI mai ales în zonele de pre-producție (concept, moodboard-uri, variante rapide de idei) și în unele ipostaze ale procesului de postproducție. Nu folosim AI — și nu cred că o vom face curând — în deciziile creative finale, în relația cu actorii sau în tot ce ține de încrederea și reputația construite cu un client pe termen lung. Acolo rămâne, și trebuie să rămână, un om responsabil. De asemenea, în ceea ce privește contractele cu parteneri străini, mai ales americani - și aici vorbim în special de sindicatele creatorilor (actori, regizori, scenariști) - contractele au clauze foarte precise și rigide în legătură cu folosire AI-ului.

AI în etapa de ideație

Ideația e mult mai rapidă acum — poți testa vizual o idee în câteva minute, în loc de zile, săptămâni sau luni. Riscul e să confunzi viteza cu calitatea: multe variante generate rapid, dar puține merită duse mai departe. Filtrul uman devine, paradoxal, mai important, nu mai puțin important.

Relația oamenilor cu realitatea ”perfectă”

E, cred, una dintre marile întrebări ale următorilor ani. Când imaginea „perfectă” devine banală și instantanee, cred că imperfecțiunea — textura reală, greșeala, accidentul de pe platou — capătă valoare nouă, pentru că devine dovada că ceva s-a întâmplat cu adevărat. Riscul e ca așteptările oamenilor despre cum „ar trebui” să arate lumea să se îndepărteze tot mai mult de cum arată, de fapt, realitatea.

Așteptările actuale

Standardul de „acces” a scăzut - trăim o democratizare deplină a accesului la resurse - oricine poate genera azi o imagine care acum câțiva ani cerea o echipă întreagă. În schimb, a crescut standardul de originalitate și de autenticitate — publicul și clienții recunosc tot mai ușor ce e generic și ce e făcut cu intenție reală.

Ce cumpără, de fapt, clientul, în 2026

Cumpără, în primul rând, încredere și predictibilitate: garanția că proiectul se termină la timp, la calitatea promisă, fără surprize. Imaginea în sine devine tot mai ușor de obținut prin alte mijloace; ceea ce rămâne greu de cumpărat e judecata umană din spate.

Ce parte a pieței crezi că va dispărea

Cred că zona de conținut generic — stock footage, imagini „de bancă” pentru materiale corporate simple, vizualuri de produs fără poveste în spate — va fi prima afectată serios. Acolo AI-ul deja face treabă suficient de bună, la cost aproape zero.

Cum se redefinește valoarea imaginii

Valoarea se mută dinspre „cum arată imaginea” spre „cine a făcut-o, de ce și cu ce poveste în spate”. Reperele pe care mizez sunt autenticitatea, proveniența clară a conținutului și meșteșugul uman vizibil în spatele lui — lucruri pe care un algoritm nu le poate falsifica ușor.

Ce valorează mai mult acum

Valorează mai mult expertiza de curatoriere — capacitatea de a alege, dintr-un ocean de opțiuni generate rapid, ce anume merită spus și cum. Valorează mai mult și relația de încredere pe termen lung cu un studio care își asumă răspunderea pentru rezultat. Și valorează mult mai mult modurile creative în care te poți uita (și trebuie să o faci) la un buget.

Ce va fi complet diferit peste 5 ani

Cred că granița dintre pre-producție și producție se va estompa mult — o parte din ce azi înseamnă „filmare” se va face parțial digital, din start. Studiourile care vor rezista vor fi cele care își asumă rolul de garant al calității și al adevărului conținutului, nu doar de furnizor de imagini.