Criza care se resimte în prezent vine și din faptul că politica s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de promisiunea de bază de la care a pornit: binele comun, crede Daron Acemoglu, profesor la MIT, laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Într-un dialog cu Robinson Erhardt, analizează presiunea noilor tehnologii asupra democrației.
Pactul istoric
În societatea industrială a secolului trecut, o firmă nu se putea îmbogăți fără să angajeze oameni. Creșterea economică însemna automat salarii mai mari pentru muncitori, într-un echilibru păstrat de sindicate și instituții politice. În economia digitală, această legătură s-a rupt: corporațiile își pot crește veniturile concediind angajați, înlocuindu-i cu algoritmi sau mutând producția în alte țări.
"Acea cale a fost în mare măsură blocată în economia post-industrială creată de tehnologiile digitale și globalizare, deoarece acum companiile se pot extinde în timp ce concediază lucrători prin automatizare sau delocalizare", spune Daron Acemoglu.
Lumea tehnologiei a îmbrățișat ideea periculoasă că înlocuirea completă a omului este inevitabilă. Obsesia pentru crearea unei inteligențe artificiale generale (AGI) care să copieze și să întreacă orice abilitate umană ascunde, de fapt, o miză comercială clasică: reducerea cheltuielilor cu salariile. Nicio tehnologie nu vine cu un destin predeterminat. În loc să proiectăm sisteme care doar înlocuiesc oameni, am putea crea instrumente care să le crească productivitatea și autonomia. Faptul că n-o facem este o alegere politică și de afaceri, nu o lege a fizicii.
"Nu există vreo tehnologie care să vină cu un impact social preprogramat. Detaliile privind cine controlează tehnologia și ce obiective urmărește reprezintă alegeri pe care le facem ca societate", spune Daron Acemoglu
Reglementarea tradițională eșuează deoarece acționează târziu: statul intervine reactiv, încercând să impună bariere legislative lente doar după ce mari monopoluri digitale au extras deja date și au restructurat piețe întregi.
"Avem un cadru de reglementare reactiv. Ne confruntăm cu cele mai mari corporații pe care le-a văzut vreodată umanitatea și nu le reglementăm la nivel antitrust sau de monopol; le lăsăm să facă ce vor".
Democrația fără bază
Dacă direcția actuală continuă, viitorul nu va arăta ca în filmele SF, ci ca o împărțire cinică în două lumi. Pe de o parte, o elită de 5–10% din populație — cei care proiectează, finanțează și dețin sistemele automate — va acumula bogăția, statutul și influența. Pe de altă parte, o majoritate de 60–70% din cetățeni va deveni pur și simplu inutilă din punct de vedere economic. Într-o astfel de realitate, principiul „un om, un vot” nu mai are sens , iar democrația își pierde orice bază morală.
"Adevărata mea teamă este că ne îndreptăm spre o societate pe două niveluri, în care o mare parte a populației — 60%, 70% — devine complet dispensabilă, forța lor de muncă nemaifiind esențială", spune Daron Acemoglu.
Pentru a combate tentația autoritarismului, forțele de centru-stânga trebuie să renunțe la certitudini și să construiască o coaliție cu clasa muncitoare. Progresiștii văd corect inegalitățile, dar propun soluții prea înguste sau radicale pentru a atrage masele; centriștii vorbesc despre moderație, dar au ignorat decenii la rând degradarea nivelului de trai. Liberalismul funcționează doar când oferă comunităților locale siguranță economică și putere de decizie, lăsând totodată fiecărui individ libertatea de a trăi după propriile valori.
"Liberalismul, cel puțin așa cum îl văd eu, nu deține niciodată toate răspunsurile. Ceea ce ar trebui să sperăm este ca filosofia noastră să ofere cadrul în care să ne unim în jurul unor valori comune și să ajungem la compromis și dialog", spune Acemoglu.
Dilema democrației contemporane constă în incapacitatea de a impune control democratic asupra direcției tehnologice înainte ca degradarea să devină ireversibilă; instituțiile democratice sunt singurul instrument potrivit să tempereze deviațiile inteligenței artificiale, însă tocmai aceste instituții își pierd puterea pe măsură ce munca și relevanța oamenilor de rând sunt golite de conținut.
