[MIXX Perspectives] Cristian Ianculescu: Datele validează instinctul și foarte rar îl înlocuiesc complet

[MIXX Perspectives] Cristian Ianculescu: Datele validează instinctul și foarte rar îl înlocuiesc complet

Știm deja cât de importante sunt datele în marketing. Fără ele, nici nu știm exact încotro s-o apucăm și nici nu știm unde am ajuns după ce am conchis că o campanie a ajuns la final. Suntem, deci, de acord că rapoartele, oricât de anevoios de construit, sunt la fel de importante precum munca depusă înainte. Ah, stați așa, că suntem în 2026, iar rapoartele care înainte ne consumau câteva ore, acum se fac în doar câteva minute.

Am vorbit cu Cristian Ianculescu, Digital Account Lead Initiative, despre impactul AI-ului în industria de marcom și cum schimbările pe care le-a adus au venit cu o viteză neobișnuită. Tocmai de-asta, spune Cristian, e nevoie ca adaptarea la noile tehnologii să fie făcută cu sens și cu tact. Chiar dacă nu ne-am dezis de vechile medii de comunicare și nu am renunțat chiar la toate instrumentele și metodologia cu care eram obișnuiți, adaptarea, de data asta, vine și cu o cantitate de presiune ce trebuie gestionată bine.

Dar din contextele dificile ies cele mai bune campanii, iar pentru toate, IAB România a deschis înscrierile la IAB MIXX Awards România 2026. Acesta este singurul festival internațional din România, dedicat exclusiv comunicării digitale, și odată cu aniversarea celei de-a 14-a ediție, organizația anunță, încă o dată, că este pregătită să premieze și să ofere câștigătorilor deschiderea către scena europeană de care are nevoie.

Despre importanța datelor, optimizarea rapoartelor și deciziile umane care încă au nevoie de instict, vorbim cu Cristian, în rândurile de mai jos:

 

Cum vezi schimbările din ultimul an

Cred că industria noastră este deja obișnuită cu schimbările, căci acestea au existat mereu. Diferența majoră este acum făcută de viteză, de trecerea la formate noi (ex: ChatGPT Ads), ceea ce ne-a obligat pe toți să regândim rapid procese și strategii care păreau „așezate”.

Timp mai puțin de adaptare înseamnă o presiune reală pe echipe și nu doar pe zona tehnică, ci și pe cum comunici schimbarea către clienții tăi, în așa fel încât să nu simtă că „s-au schimbat regulile jocului” fără o explicație clară.

 

Impactul AI-ului la nivel de industrie

AI-ul ne ajută clar la viteza de execuție și la automatizări: rapoarte și analize care înainte ocupau ore se fac acum mult mai rapid.

Cu toate acestea, automatizarea vine la pachet și cu un black-box. Cu cât sistemul e mai „smart”, cu atât e mai greu să înțelegi de ce apar anumite anomalii (ex: de ce a scăzut pacing-ul unei campanii). AI-ul optimizează, dar în spate rămâne figura umană care traduce rezultatele.

 

Cum ai integrat AI-ul în munca ta

AI-ul în acest moment este a doua pereche de ochi pentru mine, este asistentul care crește viteza cu care pot răspunde sau lua decizii. Analize manuale care durau ore acum sunt la câteva prompturi distanță. Ce rămâne cel mai important pentru mine este filtrarea informațiilor generate și faptul că decizia finală rămâne în continuare în latura umană.

 

Un serviciu, dezvoltat preponderent cu AI

La Initiative am construit în ultimul an și jumătate un tool intern integrat, care unifică planificarea și raportarea media. Totul a pornit de la nevoia de a aduce laolaltă toate platformele de Digital Media. Lucram cu multe sisteme separate, fiecare cu logica lui, iar fragmentarea asta ne costa timp, crea riscul de erori și ne încetinea exact în momentele cheie ale unei campanii. Astăzi avem planificarea media și raportarea într-un singur loc.

Tool-ul se conectează direct la platforme prin API-uri, așa că datele nu mai sunt agregate manual. Rezultatul? Timpii de raportare au scăzut, iar echipa își poate muta focusul de pe task-uri manuale pe strategie și optimizare.

 

Ce nu poate fi optimizat

Relația și încrederea cu partenerii.

 

Ce ai vrea să fie optimizat, dar nu se poate

Timpii de așteptare pentru răspunsuri. Din păcate, nu există încă un API pentru asta (râde).

 

Ce nu e bine să se optimizeze

Comunicarea în momente sensibile, dacă transformi un mesaj într-un template riști să sune fals exact când e nevoie de sinceritate reală.

 

Cât a rămas instinct

Destul de mult, sincer. Mai ales în cum formulezi un mesaj sensibil sau în momentul în care simți că o cifră nu este ceea ce trebuie, înainte să sapi în date s-o confirmi. Datele validează instinctul și foarte rar îl înlocuiesc complet.

 

Un sfat pentru cei care vor să se înscrie la IAB MIXX Awards

Este unul dintre puținele momente din an în care ne putem expune munca în fața întregii industrii și, deopotrivă, putem vedea proiectele faine ale colegilor din breaslă.

Industria noastră e constant zguduită de neîncredere și de asocieri negative cu cuvântul „marketing”, iar noi suntem aici ca să demonstrăm că marketingul făcut bine creează valoare reală.

Sfatul meu pentru cei care înscriu campanii? Nu vă concentrați doar pe cât de spectaculoasă a fost ideea, ci arătați ce problemă ați rezolvat și ce impact a avut. Un case bun spune o poveste simplă, susținută de rezultate concrete.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Initiative Romania

Initiative este una dintre cele mai mari retele independente de media din lume, asigurand servicii specializate de strategie, planificare si cumparare de media. Initiative este membra a Interpublic Group of... vezi detalii »

Dosare editoriale

Branduri

Festivaluri

Sectiune

Dictionar



Branded


Related