Devine libertatea un privilegiu în 2026? Filozoafa germană Eva von Redecker, autoarea cărții "The New Fascism: Entitlement and the Urge to Destroy", și Ece Temelkuran, jurnalistă și scriitoarea de origine turcă, autoarea "A Nation of Strangers", au discutat despre promisiunea veche a libertății, ca drept de mobilitate, naționalism și proprietate, în cadrul unei întâlniri organizate la Robert Bosch Academy din Berlin.
Libertatea iepurelui de a fugi când este vânat
Tradițional, libertatea s-a definit prin mobilitate: absența obstacolelor în calea mișcării sau a voinței individuale. Dreptul de a călători, de a schimba jobul, lipsa barierelor, pe scurt "de a face ce vrei". Problema apare atunci când această mișcare permanentă devine un scop în sine. Mobilitatea are nevoie de un alt drept, la fel de fundamental: dreptul de a rămâne undeva, de a fi primit în siguranță.
Mobilitatea și expansiunea au nevoie de posibilitatea de a aparține, de a avea un viitor comun.
"Libertatea de a te mișca fără dreptul de a ajunge undeva seamănă primejdios, așa cum spunea Hannah Arendt, cu libertatea iepurelui în timpul sezonului de vânătoare", spune Eva von Redecker.
Străinii nu mai sunt ceilalți
Ece Temelkuran arată că noțiunea de străin s-a schimbat în ultimii ani, nu mai e vorba doar despre migranți sau refugiați. Schimbările climatice și mutațiile politice transformă locurile natale în spații de nerecunoscut. Chiar dacă nu îți părăsești niciodată cartierul sau satul, lumea din jur se schimbă atât de adânc încât ajungi să te simți un străini în propria țară. Înstrăinarea se transformă în pierderea reperelor firești. Exilul devine condiția generală a omului modern.
"Ece își construiește cartea argumentând că singura cale demnă de a merge mai departe este să acceptăm că toți suntem străini. Chiar dacă ai norocul de a nu fi nevoit să te muți, tot un străin vei fi. Țara ta se transformă, însăși natura din jur se transformă", explică Eva von Redecker.
Stăpânii legitimi
Pe fondul acestei dezorientări, discursurile naționaliste câștigă adepți cu promisiuni pentru o falsă restaurare a ordinii.
"Mișcările politice cu înclinații fasciste sunt maestre ale politicii emoțiilor; exploatează și fabrică frica și disperarea, pe care apoi le mobilizează. Ce ar trebui să facă antifasciștii în legătură cu frica? Fiindcă unul dintre cele mai stupide lucruri pe care le poți spune unui om căruia îi este frică este "nu-ți fie teamă". Iar progresiștii fac exact asta: "nu aveți de ce să vă temeți". E cel mai prostesc lucru pe care îl poți rosti", spune Ece Temelkuran.
În realitate, nimeni nu poate pretinde că deține exclusiv o țară, spune Eva von Redecker. Miza este construirea unor comunități locale care să poată oferi siguranță celor vulnerabili.
Și apare întrebarea: unde ne mai putem simți acasă? Pe firul Odiseei, Temelkuran și von Redecker propun o schimbare de perspectivă: acasă este rețeaua de relații umane pe care o construiești în mers. Sentimentul de apartenență nu se naște în jurul granițelor, ci din alianțe, oameni care împart aceleași griji și se sprijină reciproc.
"Dacă rămânem blocați în definiția libertății ca "fac tot ce-mi trece prin cap în bucățica mea", atunci nu mai e nicio libertate — și tocmai împotriva acestei sufocări se revoltă dreapta radicală.
Trebuie să abandonăm ideea libertății ca bunul plac individual și să o regândim ca: "putem rămâne împreună? ne putem controla forțele colective? putem deveni tovarăși mai buni de drum?" Poate că tocmai asta ne va ajuta în fața fricii", spune Eva von Redecker.
Pentru ca oamenii să nu mai cadă pradă propagandei fricii și teoriilor conspirației, este nevoie de condiții materiale concrete, spun cele două scriitoare.
Resentimentele cresc pe fondul epuizării fizice: zile de muncă interminabile, salarii mici, prețuri mari și dispariția spațiilor publice de sprijin. Libertatea de a rămâne nu înseamnă doar să nu fii deportat sau expulzat; înseamnă să dispui de un timp care să-ți aparțină, să ai acces la o locuință stabilă și la un mediu natural sănătos. Când viața se reduce la supraviețuire, societatea devine pradă ușoară pentru demagogi.
Libertatea de a rămâne într-o țară nu trebuie să fie un privilegiu. E nevoie de proiectul unei "libertăți de a rămân", spun cele două scriitoare.
