![[Din spatele textului] Magda Grădinaru: Mi-am dorit să fac jurnalism din zilele Revoluției, eram copil și mă uitam la televizor cu bunica mea, care își căuta fiul de la București în imagini](https://media.iqads.ro/2022/09/magda-gradinaru-cover-850.jpg?v=202209081033)
“Cutremurul e la tine”, i-au zis colegii din redacție când s-au clătinat mesele. Magda Grădinaru a intrat în lumea presei cu un breaking news. Primele materiale pe care le-a scris au fost despre educație, un subiect fierbinte la noi de mulți ani. Își amintește că voia să arate atunci distanța dintre lumea profesorilor, care protestau în stradă, și cea a liderilor de sindicat, care se perindau pe la televiziuni. Deși a interpretat corect contextul, a editorializat o știre. A greșit, dar a învățat din experiența asta, iar astăzi, înainte de a scrie un editorial, se întreabă dacă servește interesului public.
Când lucrează la un nou text, acordă cel mai mult timp documentării. Urmează interviul, în care spune că intră în frenezia unui dialog cu omul din fața sa, din care vrea să ia cât mai mult. Nu își rescrie niciodată materialele, dar are impulsul de a strecura la finalul unui interviu întrebările nepuse.
”Unii răspund imediat, cum s-a întâmplat cu Amos Oz, care m-a sunat pentru a stabili o oră de interviu. Pentru alții duc adevărate lupte, deschid fronturi – ca să ajung la Bill Browder, inițiatorul Legii Magnițki, am scris peste 20 de e-mail-uri, până când mi-a răspuns el ușor amuzat: Sunt obișnuit să fiu vânat, sunteți un vânător bun”
