Rezultate cautare
[Profesori altfel] Monica Halaszi: Am lucrat cu elevi din mediul rural și din mediul urban, dar ceea ce mi s-a părut surprinzător a fost dorința tuturor de a-și depăși condiția
Filme premiate la festivaluri internaționale de prestigiu din lume și în premieră mondială la Bucharest International Film Festival
Radu Muntean: Sînt genul care se aruncă cu capul înainte în fiecare nou proiect, nu merg la sigur și mi se pare important să-mi asum riscuri
[Out of Office] Daniel Truica: Cred ca cele mai bune idei le-am avut in calatorii, mai mult decat intr-un birou
[Arta pielii] Iona Dumitrescu: Avem conventii anuale in toata tara, avem o asociatie a tatuatorilor, avem in sfarsit o reglementare pentru meseria asta, o putem inscrie in cartea de munca
[Veterani in PR] Irina Manole: Puterea pe care social media a capatat-o in ultimii ani este o sabie cu doua taisuri
Anca Lupeș: Cel mai mare „defect “ al artiștilor din muzica românească e că nu au reușit să-și creeze o comunitate și să se organizeze în așa fel încât să-și poată apăra mai bine interesele
[Creative Business] Sebastian Sosin: Nu mă abat de la rețete, de la calitatea ingredientelor, nu o iau pe scurtătură pentru nimic în lume. Totul se dezvoltă curat
Cătălin Moise: Există mereu un impuls în oameni, cât de mic, de a vedea dincolo de această McCultură care s-a perfecționat în a livra hamburgeri spirituali
[Amintiri de la Anonimul] Miruna Berescu: Este important sa programam continut care sa deschida schimbul de idei, sa provoace spectatorul si sa il apropie cat mai mult de cinema-ul altfel
[Arta pielii] Dragoș Statie: Oricât de dificili pot fi oamenii, am realizat că cel mai dificil este să îți tatuezi persoanele apropiate
SocialPedia 29: Despre Social Media Strategy în 2021 cu Adriana Georgescu, Ciprian Susanu și Gelu Duminică
[Veterani in PR] Camelia Cavadia: Aveam 25 de ani când m-am angajat la PRO TV, nu auzisem în viața mea de PR și n-aveam nici cea mai vagă idee ce presupune
[Profesori altfel] Mihaela Păun: Educatorii trebuie să se adapteze pentru a forma cetățeni, angajați, care să se integreze în orice comunitate
[Obsesii part-time] Gheorghe Floricel: Mergeam singur pe Lacul Circului sau pe IOR si pescuiam cu undite facute de mine, aveam nelipsitul ghemotoc de miez de paine framantat in buzunar








![[Obsesii part-time] „Din când în gând”, Sabrina Canea scrie scrisori către necunoscuți](https://media.iqads.ro/2021/08/sabrina-canea-obsesii-part-time-1-cover-410.jpg)


![[#DordeBunșiBine] Constantin Rudnitchi: Se spune că un antreprenor este condamnat să fie optimist. Este perfect adevărat. Dar, nu poate să nu sesizeze obstacolele care îi ies în cale](https://media.iqads.ro/2021/07/constantin-rudnitchi-cover-410.jpg)

![[Snacking Zone] Dăruiește zâmbete alături de Lay's](https://media.iqads.ro/2021/07/unud-cover-410.jpg)
![[Obsesii part-time] Daniel Harmanescu: Înveți prin eșecuri constante. Ai un show prost, două, trei, ajungi să-ți pui întrebări](https://media.iqads.ro/2021/07/thumbnail-image005-cover-410.jpg)









