In primul rand este "Joc". Ne-am jucat cu scenariile. In loc de "Hamlet" si "Moment poetic" puteau fi o chinezoaica cu trei maini invartind farfurii ciobite sau o trupa de trash cantand tema muzicala din "Lassie". In al doilea rand este "Ironie". Si autoironie. Ne-am luat in deradere menirea si mijloacele. Ne-am ridiculizat profesia si statutul. Ne-am ferit cat am putut de seriozitate. In al treilea rand este "Suprafata". N-am cautat sensuri de adancime si nu ne-am avantat in profunzimile spiritului. Am fost superficiali pana la saturatie. In al patrulea rand este "Antiforma". Ne-am lasat opera (sau mai curand lucrarea) deschisa spre (re)vizitare, adaugire si completare. In al cincelea rand este "Combinatie". Din care rezulta o diversitate de tipologii vecina cu patologia: un anti-prezentator, un jalnic print de Danemarca, o fantoma neverosimila, alaturi de o folkista dezacordata si un tanar talent ce va muri eterna speranta.
La ce slujeste aceasta pledoarie cu radacini in Ihab Hassan? Poate pentru a demonstra ca actiunea spoturilor Zapp se petrece in plin post-modernism. O oferta atat de simpla si de buna incat nu are nevoie de idée creativa se incadreaza la milimetru in logica lui "Anything goes".
