McCann Erickson a creat campania "Romanii sunt destepti" pentru ROM prin care indeamna romanii ca pana de 1 decembrie sa indulceasca imaginea Romaniei pe internet prin cautarea unor fraze pozitive despre romani pe Google, astfel incat sa fie indexate alte atribute despre romani decat cele din prezent, care denigreaza romanii.
Spre finalul editiei de ieri a emisiunii "In gura presei", Mircea Badea a deschis subiectul: "Sper ca aveti calculatoarele la-ndemana. Daca intrati pe Google.ro (…) si tastati in bara de cautare 'romanii sunt', fara sa apasati enter; atat: 'Romanii sunt'. 'Romanii sunt paduchiosi', 'romanii sunt prosti', 'romanii sunt latini'", a citit Mircea Badea de pe ecran rezultatele sugerate de Google.ro.
"Asa se napusteste Google.ro sa ne ajute la propozitia 'romanii sunt'. Stiti ca tastezi ceva si softul repede vine sa te ajute cu cea mai frecventa cautare. Deci daca ai cautat dupa 'romanii sunt', automat Google te ajuta cu 'paduchiosi', 'prosti', 'latini'.
Mircea Badea a aratat ca se obtin rezultate similare cautand pe Google.co.uk si Google.fr 'romanians are', respectiv 'les roumains sont'. Apoi, acesta a prezentat site-ul romaniisuntdestepti.ro ca pe o solutie la aceasta problema.
























