Making of Juicy Fruit - Cursa
Intrebarea era: cum sa le dai bomboane unora care probabil la o adica - sa se bestializeze prin cluburi sau la concerte, care ar vrea sa scape de blestemul acneei juvenile si sa incerce fructul oprit (sex, adicatelea), unor oameni care e foarte probabil sa te intampine cu binevenitul middle finger si asta nu pentru ca ar fi justificat, ci pentru ca sunt la varsta cand sunt rebeli fara pauza.
Si nu numai ca le invadam ecosistemul format din slang, blog-uri si revolta, dar mai vrem sa-i si facem sa guste niste bomboane cu arome de fructe, in ambalaje colorate.
Trebuie sa fii nebun ca sa incerci sa faci asta.
Pana la urma un pic de nebunie e buna daca vrei sa iesi din cutiuta.
Si am inceput sa ne punem capetele la contributie. Am inceput sa mancam bomboane. Drafturi de strategie, cateva incercari benigne de idei creative. Am mancat si mai multe bomboane. Stefan (strategul de baza) s-a intalnit cu pustani de 15-16 ani, sa vada daca avem vreun loc cat de mic pe unde sa le intram pe sub piele. Strategia a mai facut cativa pasi. Le-am dat camere video pustilor si le-am zis sa se filmeze timp de o saptamana. Ne-am uitat, am vazut ca nu suntem atat de batrani pe cat ne credeam. Aveam o sansa! Pana la urma, adolescentii astia cu care voiam sa vorbim nu erau niste alieni. Puteam sa gasim un limbaj comun, in asa fel incat sa nu-i ratam si nici sa nu fim ridicoli.
Si totusi cel mai mare hop nu ni se revelase inca: platforma de comunicare Juicy Fruit asa cum venise ea de la mama ei care sta la Chicago ni s-a parut a fi putin neconcordanta cu realitatea romaneasca.
Si atunci la fel ca in Fata mosului cea cuminte trebuia sa fim nici calare, nici pe jos. Cu alte cuvinte: trebuia sa nu ne abatem de la pozitionarea Juicy Fruit Worldwide (care vorbeste despre nevoia neostoita de a manca dulciuri/dulce), dar in acelasi timp aveam in minte copiii romani cu seturile lor de valori, cu lumea si limbajul lor, copii in gasca carora voiam sa ne bagam.
Si uite asa am ajuns la doua directii mari: una care spunea chiar daca mananci bomboane nu inseamna ca esti un fraier ruta care ataca direct orice posibila prejudecata legata de consumul de bomboane si cealalta care era o reinterpretare intr-un registru diferit a nevoii de dulce. Era vorba de oameni-animale care alergau asemeni unor ogari dupa bomboana-momeala.
Toata lumea a spus cea de-a doua directie e cea de urmat.
Inainte de productie s-au organizat focus grupuri, pe pusti de 13-14 ani Si 16-17. Povestea a iesit bine, oamenilor le-a placut, nu mai ramanea decat sa producem spotul. Piece of cake.
Ceva vreme mai incolo ne-am dat seama ca nu era deloc a piece of cake. Am vazut locatii dintr-o multitudine de locuri, de la Liban, Africa de Sud Si Portugalia, pana la Argentina, Spania si Romania. Estimp, regizorii pe care-i contactaseram incepusera sa trimita treatmenturi. Desi povestea era simpla (niste pusti sunt eliberati din niste custi si alearga dupa un obiect abstract care se dovedeste a fi o bomboana), sau poate tocmai de aceea, interpretarile regizorilor au fost foarte diferite: cursa are loc in desert, ba nu, e undeva intr-un port, printre containere, dar eu am alta idee: intr-un amfiteatru decrepit, intr-o cetate medievala, intr-un oras gol, pe culoarele unei cladiri dezafectate, etc, etc, etc.
Locatiile desi exotice unele dintre ele nu intruneau toate conditiile: erau departe, nu se putea trage lumina sau pur si simplu nu mai erau disponibile (un stadion din Africa de Sud a fost inundat, de exemplu).
Pana la urma ne-am stabilit locul: o cariera de piatra din Dobrogea. Dar, asa cum spunea Woody Allen: Cand iti faci planuri de viitor, Dumnezeu rade de tine. In martie a inceput sa ploua. Rau. Atat de rau incat cu doua zile inainte de filmare locatia era 1 metru sub apa.
Si atunci a aparut parcul Bazilescu: discutii cu regizorul, povestea cu oameni care alearga intr-o cursa adrenalinica nu prea mai statea in picioare, din cauza ca locatia nu ne permitea acest lucru. Si astfel cursa de viteza s-a transformat intr-un joc bizar, rupt de timp si spatiu, un joc in care cel mai bun prinde bomboana. Ideea era aceeasi, dar registrul era total diferit.
Doua nopti de filmare, 3 zile de postproductie si de compunere a coloanei sonore. Cu totul, de la primul motor pana cand a aparut pe ecrane, o saptamana. O performanta pe care nu vreau s-o depasesc prea curand.
Daca spotul putea iesi mai bine? De fiecare data cand faci un spot de atmosfera exista un risc. Exista riscul ca viziunile oamenilor implicati sa nu se suprapuna exact. Da, spotul putea iesi mai bine, pentru ca daca ai un pic de luciditate tot ce faci este perfectibil. Dar una peste alta, eu sunt multumit.
![[FIT] Ghid de supraviețuire în epoca fraudelor digitale](https://media.iqads.ro/2024/04/screenshot-2024-04-12-at-12-00-36-cover-850.jpg)
Comentarii