Cred ca nu exista copil care sa nu fi fost tarat la baletul Spargatorul de nuci. Zic tarat nu pentru ca nu ar fi frumos, dar pentru ca, initial, pentru un copil, ideea unor balerini care pun in scena o poveste scrisa de Hoffmann nu e atat de fascinanta ca o bataie cu bulgari sau, mai nou, un joc pe calculator.
Baletul lui Tchaikovsky, al carui libret l-a scris Marius Petipa, spune povestea unei fetite care salveaza o jucarie animata, chiar in momentul in care aceasta pierdea batalia in fata Regelui Soarecilor. Spargatorul isi duce salvatoarea, pe Clara, in Imparatia Dulciurilor, unde cei doi sunt incoronati rege si regina.
In reinterpretarea moderna, BBH London pune in scena pentru Baileys un balet elegant, desprins parca dintr-un antrenament de capoeira. Un Rege al Soarecilor tatuat, o Clara mult mai razboinica decat cea din piesa si decoruri extravagante care amintesc cumva de muzicaluri sunt piesele cheie din coregrafia lui Benjamin Millepied, cel care a gandit si miscarile din Black Swan:
