[Superscriitori] Oana Moisil: Unul din motorasele ultimului an de scris este societatea civila

Seria de articole [Superscriitori] ii prezinta pe autorii textelor nominalizate si castigatoare la a treia editie a Premiilor Superscrieri. Oana Moisil a castigat locul III la categoria Reportaj pentru articolul "Traficul de morti de la Rosia Montana", publicat in Vice in luna aprilie. Articolul vorbeste despre cum plateste Rosia Montana Gold Corporation deshumarile si apoi reinhumarile in alta zona ale locuitorilor din Rosia Montana pentru a putea incepe exploatarea aurului, si poate fi citit integral aici.

Momentele in care simti ca munca ta conteaza cel mai mult
Atunci cand traiesc ecourile pozitive ale unui articol muncit sau supermuncit. Atunci cand, la telefon, bunica imi numeste vecinii carora le-a citit un reportaj de-al meu. Atunci cand trebuie sa aleg intre a fi in scris sau a fi in afara lui. Atunci cand sunt intrebata ce visez. Atunci cand imi aduc aminte ca nu trebuie sa scriu, ci vreau sa scriu.

Subiectele care te fac sa te pui pe treaba
Unul din motorasele ultimului an de scris este societatea civila. Cam tot ce provoaca reactii in societatea civila si felul in care cetatenii incearca sa lupte cu monstrii comuni. Pe de alta parte, imi starneste curiozitatea tot ce este uman: gesturile, ideile, principiile si toate felurile de-a fi. Oamenii ma pun pe treaba, da.

Cu ce gand pornesti cand pui primele randuri in word
Cu gandul ca o sa ma abtin de la Facebook cat scriu si, doar daca e musai, mai verific o informatie pe internet (gandul zboara prea repede, uneori). Si cu gandul ca acum e acum!

Starile prin care treci pe masura ce scrii un articol de care sa fii multumit la sfarsit
Cred ca, mai intai, sunt sceptica in privinta documentarii pe care am realizat-o. Reascult, recitesc, mai transcriu ceva, pana cand ma cuprinde un calm minunat, imi indrept spatele, deschid word-ul si nu ma opresc din scris (in zilele cu inspiratie. Mai sunt si din celelalte, cand mult mai asteapta degetele sa ma bata gandul odata). Cateodata, trec si prin starea de panica, atunci cand nu mai gasesc vreun citat, o poza sau numele cuiva, cand imi dau seama ca mai trebuie sa fac un interviu si timpul nu are mila de reportajul meu. Apare graba sau, dimpotriva, incetinesc si ma-ntind pana cand apar cearcanele, in rasarit. La fiecare articol, ma ia prin surprindere nerabdarea de-a-l vedea publicat. Si emotiile, dupa ce a aparut. Il citesc ca si cum nu l-as fi scris eu si astept comentariile. Uneori, am rabdare sa si raspund.

Cum arata o superscriere
Ulala. Una dintre ”cele mai superscrieri” pe care le-am citit este investigatia lui Vlad Ursulean, jurnalistu’ ratacitor de la Casa Jurnalistului, despre gazele de sist.

O superscriere nu arata, ci imi arata. Ma duce fix acolo unde s-a nascut subiectul, mi-l da sa-l gust, sa-l miros, sa-l ating cu mintea, imi face cunostinta cu personajele importante din poveste, nu ma supraestimeaza si imi explica simplu care-i faza, dar nu uita nici de firul narativ, ca sa ma tina lipita de randurile alea.

Obiceiuri in timpul scrierii
Cafeaua e un obicei cu care inaugurez scrisul. Uneori, seara, poate fi si un pahar de vin. Pot sa ascult orice fel de muzica, pentru ca ma decupez si tot sunetul din jur se face aer. Totusi, de cand am fost la concertul Sigur Ros din noiembrie in Dusseldorf, cand scriu, ii ascult mult pe islandezi. Scriu acasa, in varful patului, intre pisici, cani si caiete, la biroul pe care sunt tot felul de alte lucruri, in baruri, in mijlocul unui protest, in autocar, in tren. E un fel de liniste pe care-o am cand calatoresc si de-asta incerc sa tin, mereu, laptopul cu mine. Da, linstea e un obicei pe care-l am cand scriu.

Cat de des ti se intampla sa ai indoieli pe masura ce scrii un articol si cum le depasesti
Cred ca la fiecare articol am cate-o indoiala, pe care o depasesc verificand informatiile, reluand ordinea cronologica in care am aflat/s-au intamplat evenimentele, mai sun pe cineva. Depinde, bineinteles. Uneori, e nevoie doar sa iau o pauza, sa ma plimb, sa inspir adanc si sa revin in fata ecranului.

Unde se incadreaza articolele care s-ar putea numi superscrieri in presa actuala
Cred ca nu inteleg foarte bine intrebarea, dar raspunsul metaforic ar fi: in jurnalismul curajos. :)

Ce ai invatat scriind textul premiat si o sa aplici in celelalte articole
Cand am documentat "Traficul de morti de la Rosia Montana", am invatat sa filtrez ca pe o informatie fireasca povesti sinistre, cu morti faramitati si tot tacamul lor, ca sa le pot relata celorlalti cum mi-au fost si mie relatate. Totodata, asta a fost subiectul caruia i-am dedicat mai mult timp decat altora pana atunci, asa ca am invatat sa imi organizez altfel informatia, in scheme, schemute si planuri, ca sa nu ma pierd in marea de idei si personaje. Am invatat ca rabdarea, in timpul documentarii, este sfanta. Am invatat sa imi pastrez calmul cu oamenii mai putin politicosi sau deloc incantati ca vreau sa-i intervievez.

Cum arata jurnalismul in care crezi
Jurnalismul in care cred e un copil rebel, mult mai curios de lume decat i se spune ca trebuie sa fie la varsta asta. Sta in spatele clasei si citeste mereu. Profesorii il cearta, de multe ori, pentru ca nu e atent la lectie, ca nu se conformeaza regulilor, ca nu poate sa reproduca ultima propozitie dictata, pentru ca ba citeste o carte de filosofie, sub banca, ba deseneaza cu ochii visatori. E sincer si ii explica profesorului ca felul in care preda il face sa se simta ca un robot, iar el nu e un robot. Are ideile lui, pe care ar vrea sa le discute in contradictie cu ceea ce i se da ca ceva bun de inghitit, dar fara drept de voma. Asa ca profesorul ii da nota mica la purtare. Dar i se duce vestea-n scoala si unii se indragostesc de felul lui rebel si sincer de-a fi. E admirat si ideile incep sa i se raspandeasca in mintile si pe buzele altor colegi, care inteleg ca si ei trebuie sa se intrebe cine sunt, de ce sunt asa, ce rol au pe lumea asta, cine si cum face regulile lumii. Copilul rebel isi hraneste acum perspectiva asupra lumii cu mai multa incredere, iar nesupunerea fata de regulile nepuse la indoiala de prea multi se raspandeste ca o gripa sanatoasa. Gripa asta se sfarseste, intorcandu-ne la „termenul de comparat”, cu informatii reale, puse sub semnul intrebarii, cercetate, documentate si asezate-ntr-o poveste de spus tuturor.

Jurnalismul in care cred (se) arata tot mai bine, in ultima vreme, in Romania, dar si in celelalte state europene. Pentru ca oamenii devin tot mai interesati de cum functioneaza tot mai multe lucruri in lume, jurnalismul care le raspunde cel mai bine curiozitatii este cel apropiat de societatea civila, de vocea ei, de relevanta si puterea ei, de drepturile cetatenesti, pe care le are in vizor de fiecare data cand se mai redacteaza un articol.