Cezar Popescu locuieste in Slobozia si de cateva luni isi dedica o mare parte a timpului salvarii unei arhive fotografice care contine mii de imagini. Popescu digitalizeaza munca de o viata a lui Costica Acsinte, un fotograf militar, care, dupa Primul Razboi Mondial, si-a deschis un studio in Slobozia si a surprins prin aparatul sau figurile si viata oamenilor din vremurile acelea. Dupa ce fotografiile, imprimate pe placi de sticla, au stat in mare parte ascunse in depozite, Cezar Popescu le arata acum lumii intregi pe Flickr. De ce? Pentru ca "e dureros sa le pierdem doar pentru ca nu alegem sa le salvam". Initiatorul proiectului mi-a raspuns la cateva intrebari despre "Costica Acsinte Archive".
Cezar Popescu
IQads: Cine e Cezar Popescu?
Cezar Popescu: Cred ca este mai putin important pentru Arhiva Acsinte cine sunt eu, asa ca ma multumesc sa spun ca sunt un cetatean cu foarte mult timp liber care a decis sa se ocupe indeaproape de "problema".
IQads: Cand l-a "cunoscut" Cezar Popescu pe Costica Acsinte?
Cezar Popescu: Numele de Axinte imi este cunoscut de cand eram mic, tata (fost fotograf si el) a lucrat o perioada cu unul dintre fiii lui Costica Acsinte si, uneori, ma mai trimitea la respectivul cu diverse treburi. Nu imi aduc aminte decat ca avea curtea plina de pomi fructiferi din care imi dadea tot ce pofteam.
Ulterior, am vazut cateva carti postale cu imagini ale lui Costica Acsinte, editate de Muzeul Judetean Ialomita si, intreband in dreapta si in stanga de unde sunt fotografiile, am aflat ca muzeul este proprietarul multor placi de sticla cu astfel de poze. La acel moment se vehicula un numar de 1500-2000 de placute. Atunci m-am hotarat ca trebuie facut ceva cu respectivele poze si singurul lucru la care ma pricepeam cat de cat era sa le scanez si sa "le pun pe net".
Imagine din Costica Acsinte Archive
IQads: Ce s-a intamplat cu fotografiile lui Costica Acsinte dupa moartea acestuia? Unde au fost depozitate?
Cezar Popescu: Dupa decesul lui Acsinte, din cate am inteles, pozele au fost pastrate de familie unde si dupa cum au avut posibilitate, in cutii de lemn, unele dintre ele sub un cuibar (marturie sta faptul ca si acum mai dau de placute cu paie pe ele sau murdare de gainat). Din fericire, la scurt timp au fost recuperate de reprezentantii Muzeului Judetean Ialomita care au cumparat o parte dintre ele, restul colectiei fiind donata ulterior de familia fotografului.
IQads: De ce ati pornit acest proiect?
Cezar Popescu: Am oroare de pierderi iremediabile. Am mai trait odata acest sentiment intr-o vreme cand colectionam formule fotografice (de revelatori, fixatori, bai de stop etc) si am realizat ca o buna parte dintre ele s-au pierdut odata cu desfiintarea firmelor ce le detineau ca secrete comerciale. Aceeasi frica o am si cand vine vorba de pozele lui Acsinte. E dureros sa le pierdem doar pentru ca nu alegem sa le salvam, eu asa gandesc.
Imagine din Costica Acsinte Archive
IQads: De cand lucrati la el si cand credeti ca o sa se termine?
Cezar Popescu: Au trecut cativa ani buni de cand am initiat acest proiect insa, din varii motive, abia in noiembrie 2013 (sic!) m-am apucat propriu-zis de scanat, deci cam de trei luni. Timp in care am „dat gata” putin peste 1000 de placi. Daca estimarile mele sunt corecte si lucrez la fel de repede (sau incet, ar spune unii) probabil intr-un an de zile termin.
IQads: Care sunt principalele obstacole de care va loviti in evolutia proiectului?
Cezar Popescu: Vechea poveste: banii. Desi partea de tehnica este asigurata (integral din buzunarul meu) mai ramine de acoperit costul materialelor de arhivare. Pentru placile fotografice de sticla exista un standard ISO (18902:2007) ce prevede clar care sunt conditiile optime pentru arhivarea lor (umiditate, temperatura, materiale folosite pt plicuri, cutii etc). Toate acestea costa, uneori chiar foarte mult (de exemplu: numai plicurile cu patru aripioare, certificate PAT, la cea mai mica dimensiune, costa 28 euro, plus transport, plus TVA pentru 50 de bucati). Am facut mai demult un calcul si suma totala se afla intre 4500-5000 de euro.
Imagine din Costica Acsinte Archive
IQads: Care e implicarea Muzeului Judetean Ialomita in proiect?
Cezar Popescu: Dupa cum am spus, Muzeul Judetean Ialomita este proprietarul si administratorul fondului Acsinte. Intre mine si muzeul exista un contract de colaborate (sau voluntariat cum le place unora sa spuna) prin care ei imi ofera acces liber la placute intr-un birou de la sediul lor, iar eu ma ocup de restul (scanare, mediatizare, stringere de fonduri etc). Desi am auzit opinii conform carora muzeul nu se implica indeajuns in proiect (probabil cu referire la partea financiara), trebuie inteles ca bugetul lor unul limitat si cu siguranta au si alta lista de prioritati. Va invit pe site-ul lor sa vedeti exact ceea ce fac.
De asemenea, nu cred ca este corect sa fie trecute cu vederea realizarilor lor de pana acum legate de Acsinte: au editat o monografie si cartile postale de care am vorbit anterior, au realizat cateva expozitii cu pozele lui — cel mai bine ar fi sa ii intrebati direct pe ei, cunosc mult mai multe decat mine pe acest subiect.
IQads: Cine sunt oamenii din fotografiile lui Costica Acsinte? Putem vedea in colectie doar o patura sociala inalta, avand in vedere costurile pe care le implica un astfel de portret sau putem gasi acolo o imagine exhaustiva a modului in care aratau si traiau locuitorii Sloboziei de dupa Primul Razboi Mondial?
Cezar Popescu: Pai va invit sa vedeti singuri despre subiectii pozati de Acsinte. Fara nicio gluma, chiar va invit sa va uitati pe pozele lui, unele dintre ele sunt fascinante. Toate fotografiile pe care deja le-am scanat, le pun pe site-ul proiectului, pe Flickr Commons (unde cu mandrie pot spune ca suntem prima si singura "institutie" participanta din Romania) si pe pagina de Facebook a proiectului. Postez si twitter sub @costicaacsinte unde monitorizez si hashtagul omonim #costicaacsinte.
Raspunzandu-va totusi la intrebare, din ceea ce am gasit pana acum in pozele lui Costica Acsinte, pot spune ca a fotografiat oameni din toate categoriile sociale (se regasesc si nuntasi cu picioarele in mocirla din batatura, si tineri spilcuiti, si „patroni” de ateliere mestesugaresti, mori, birturi etc). Ba chiar am vazut si o echipa trimisa de celebrul Malaxa la lucrari in Slobozia.
Se mai gasesc fotografii ale unei Slobozii pierdute, cu cladiri care azi nu mai sunt in picioare. Sunt poze si de la statiunea Amara unde Acsinte se pare ca fotografia turistii.
Pe linga placile fotografice facute de Acsinte in civilie, exista insa si un album cu printuri din perioada in care a fost fotograf al Armatei Romane, in primul razboi mondial. In acest album am vazut fotografii cu Regina Maria, cu generalul Berthelot sau generalul Grigorescu (fost si ministru de razboi o perioada, cred) sau poze in care apare Regele Carol al II-lea. In timp va asigur ca toate acestea vor fi redate publicului larg, ne mai fiind rezervate doar vizitatorilor muzeului.
IQads: Povestea proiectului dumneavoastra a ajuns in Time. Cum schimba colectia lui Costica Acsinte peisajul fotografiei romanesti?
Cezar Popescu: Pozele lui Acsinte au existat si inainte de interviul din Time si au exact aceeasi putere de a schimba peisajul fotografiei romanesti ca si inainte. Totul tine de ce dorim noi sa facem mai departe, daca vrem sa le acordam sau nu importanta. Cine se simte atras de frumusetea lor o sa caute sa le vada indiferent unde si in ce forma. Este drept ca impactul avut de articolul celor de la Time-Lightbox si de ecourile lui a fost unul major si sper sa aiba si rezultate concrete. Ar fi ilar sa negi puterea presei si de aceea ma bazez ca voi gasi sprijin in media, popularizarea prin orice mijloace a fotografiilor lui Acsinte fiind pana la urma unul dintre scopurile principale atat ale mele personal, cat si ale Muzeului Judetean Ialomita.
