Cu o experienta de 20 de ani in domeniul marketing-ului si al comunicarii, din postura de Managing Director Sorin Ioan Blaga va fi responsabil de elaborarea planului de afaceri al agentiei si a strategiei de marketing si vanzari. El va fi si implicat direct in dezvoltarea afacerilor companiei si relatia cu partenerii si clientii grupului Wave Division, conform unui comunicat emis de BDR Associates.
Despre venirea in cadrul Wave Division, noul Managing Director a declarat:
"Vin dupa ani de experiente foarte intense din postura de client si sunt onorat de alegerea grupului Wave Division, foarte deschis la o schimbare de abordare in raport cu piata si clientii. Noua pozitie pe care o ocup acum este o provocare pentru cariera mea profesionala pentru ca ma alatur unei echipe de tineri profesionisti, ceea ce ma obliga pe mai departe la performanta si prestatie excelenta. Imi doresc sa aduc o contributie reala la cresterea afacerilor grupului, dezvoltarea portofoliului de clienti si a segmentului ei de piata”.
Dintre cei 20 de ani de experienta in marketing ai lui Sorin Ioan Blaga, 13 i-a petrecut in cadrul Philip Morris Romania. La acestia se adauga, ulterior, si cei patru ani in care a ocupat pozitia de Vicepresedinte de Marketing si Comunicare la Rompetrol. Timp de un an, Sorin Ioan Blaga a fost directorul de marketing al trustului Adevarul Holding. In prezent, el este cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA si al Masterului in Marketing, Publicitate si Relatii Publice organizat de SNSPA in parteneriat cu The University of Sheffield.






















