Grafica si Tipar se pozitioneaza dincolo de serviciile standard oferite de companiile de productie tipografica, intelegand ca printul trebuie sa-si depaseasca conditia pentru a tine pasul cu evolutia comunicarii, creativitatea trebuind sa faca parte integranta din orice serviciu pe care il ofera.
Am stat de vorba cu Ana Doaga (Brand Manager, Grafica si Tipar) despre evolutia brandului, actualitatea printului si structura portofoliului de clienti. Chiar daca majoritatea clientilor lor sunt cei finali, Ana ne-a povestit ca, din partea productiei, se vede necesitatea unei colaborari mai stranse cu oamenii din agentii.
Un sfat pentru agentii: sa isi viziteze mai mult producatorii, pentru a intelege dificultatile aducerii la viata a unei idei. Sa ceara consultanta, inainte de a “definitiva” in sedinta lor interna un proiect, care arata bine pe hartie sau in simulare.
Si, in caz ca v-ati intrebat, printul, in forma lui de productie tipografica, nu-i nicidecum mort, ci se transforma. Ne explica Ana mai jos:
Fiindca obiectivul nostru este sa venim in intampinarea nevoilor departamentelor de marketing si comunicare ale partenerilor nostri, noi, cei de la Grafica si Tipar, oferim servicii integrate de branding si creatie, productie tipografica, publicitara si executie materiale de marketing. Astfel, indiferent ca au nevoie de un manual de identitate vizuala in baza caruia sa execute proiecte de marketing, tiparituri sau promotionale, fie ca pregatesc un eveniment si solicita materialele aferente sau o noua campanie sustinuta prin print, clientii nostri stiu ca se pot baza pe noi pentru conceptul, executia si implementarea ideilor care ii ajuta sa comunice eficient si atragator cu publicul lor.



















