Maia Ștefănescu, Creative Director Oval, crede că BTL-ul stă încă foarte bine la capitolul incidență (mai ales în hypermarketuri), dar la calitatea experientelor (care să exprime esența brandului, să ofere plusvaloare consumatorului, dar să se mențină non-intruzive) șchiopatează. Clienții nu au foarte mari așteptări de la acțiunile de BTL, iar abordările agențiilor au contribuit activ la această stare de fapt. În același timp, BTL-ul e o rută sigură, încercată, în timp ce digitalul e încă privit cu reticentă de către unii clienți-cel puțin, din experiență agenției de față. Așa că, în primul rând, este de lucrat la convingerea clienților de a investi în blend-ul de comunicare online-offline, spune Maia.
Voi fi concisă: la raft. BTL-ul – această pasare deloc rară a publicității își face cuib sezonier printre, peste, dedesubtul și pe lângă rafturile magazinelor, sau insular, pe culoarele hypermarketurilor și ale mall-urilor care gem sub încărcătura creativă a activărilor de brand.
Poate n-am avut noi noroc în viață, dar de cele mai multe ori digitalul still fails to convince the client că „își merită banii”. Tirania stand-urilor și a cut-out-uri cuminți, aprobabile și de brand și de rețelele de magazine mai are până a se încheia. We’re good.






















