Momentan, Cecilia Valsted și Lars Brask, fondatori IndieFrame, se mândresc cu 2.000 din cele 2,5 miliarde. Majoritatea, din România. Locul în care au găsit și o companie cu care să ducă la bun-sfârșit ideea lor, trecută înainte prin câteva etape nefericite.
Cecilia și Lars sunt producători de documentare și autorii Burma VJ, nominalizat la Oscar în 2009. De altfel, ideea platformei le-a venit chiar când lucrau la acest film.
După 7 ani și o implementare cu hopuri, dar final fericit, au lansat proiectul în România. Care este miza lui? De ce ar vrea oamenii să devină smartphone-reporteri? Și care e, de fapt, diferența față de celelalte platforme cu conținut video?
Cei doi cred că e mai multă nevoie ca oricând de versiunea oamenilor asupra evenimentelor, într-o lume în care propaganda câștigă teren.
În primul rând, noi nu suntem o platformă de conținut destinată publicului larg, nu suntem un site de știri. Suntem o platformă unde jurnaliștii și oamenii obișnuiți pot încărca știri, care pot fi ulterior achiziționate de companiile media – un fel de Uber pentru jurnaliști, mecanismul este similar.























