Sus, în capul scărilor, unde se face dans și filozofie

Sus, în capul scărilor, unde se face dans și filozofie

Nu ne putem pune toate întrebările importante din lume, dar le putem fura pe ale altora. Avem voie. Un exemplu: ce simți când urci o scară? Cum faci să privești experiența ca pe ceva complex și profund? Mergând mai departe: și de ce ai face-o, ce-ți iese din toată afacerea? O simplă scară poate însemna dans, psihologie, artă, arhitectură și, cum lesne se observă din aceste rânduri, filozofie.

Dar spuneam că întrebările de mai sus nu ni le-am pus noi. Ele aparțin Alinei Ușurelu și Irinei Marinescu. Dansul le-a adus împreună și tot dansul le-a făcut să caute și să experimenteze. Din mâna lor (și a echipei care le-a fost așături) a ieșit UpStairs.

Un proiect produs de Asociația pentru Teatru și Carte, care își propune să observe și să creeze. Upstaris este despre relația spațiu-corp văzută din unghiuri diverse. Este dans, scurtmetraj, fotografie și cadru propice pentru experiment. Este încă și mai mult de atât, dar le vom lăsa pe Alina și Irina să povestească acest ”mai mult”.

 

Care-i treaba cu asociația

Irina: Asociația Pentru Teatru și Carte (PETEC) este alcătuită din Smaranda Găbudeanu, Cristina Lilienfeld și Selma Dragoș. Din 2013 până în prezent se poate mândri cu spectacolele „Fapte Vitejești”, „Nu toți sunt eroi”, „LAY(ERS)” și „Pe bune”, producții care vizează și publicul matur și pe cel foarte tânăr.

PETEC propune activități de dezvoltare a creativității prin mijloace specifice artei spectacolului, cu un caracter pluridisciplinar, iar în acest an este gazda festivalului de Contact Improvisation ce va avea loc în perioada 16-22 iunie.

 

Inițiatoarele și întâlnirea lor

Irina: Dansul (ne-a adus împreună). Prin 2009, am început să experimentez cu dansul, iar în 2013 am decis că asta e ceea ce am vrut să fac și am investit în mod dedicat timpul liber în educația mea informală.

Ceea ce m-a dus spre întâlnirea cu mulți oameni faini care activează în domeniul cultural și mi-a adus în 2015 prima mea rezidența - RAP - pe producție de spectacol de dans - oferită de CNDB și Colectiv A.

Alina lucra la CNDB, ne-am văzut, ne-am plăcut și am făcut Up Stairs. Experiența de lucru cu Alina a fost formidabilă, ca un joc în care nu ne-am luat foarte în serios, dar am făcut tot demersul într-un mod responsabil, pe care ni l-am dorit profesionist. Este un parteneriat în care avem încredere una în cealaltă, ne completăm una alteia ideile,ne susţinem și ne motivăm.

Alina: Eu îi spun des Irinei că este cel mai bun partener de dans pe care l-am avut vreodată, iar asta reflectă nu doar perspectiva dansului. Up Stairs a însemnat și înseamnă pentru mine cea mai puternică experiență de până acum.

De când eram mică am iubit și am experimentat mișcarea în toate formele ei, de la balet, la street dance sau dancehall. Apoi, crescând ,am experimentat tot felul de domenii: Relații Internaționale, Management de proiect ș.a.m.d.

Întâmplător, am ajuns la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii și apoi la Centrul Naţional al Dansului București și am înțeles mai bine nevoile din copilărie și adolescență. Acum iubesc mișcarea din spatele aparatului de fotografiat/filmat și îmi doresc să dezvolt producția de video-dans în România.

Documentez spectacole de dans și performance, fac materiale de promovare pentru ele și, din când în când, mai provoc dansatorii la tot felul de experimente. Chiar acum pun la cale unul fain :)

 

Inception „Up Stairs”

Irina: Ideea Up Stairs a apărut dintr-o joacă, într-un atelier de dans film condus de Jevan Chowdhury la Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) în 2015. Vorbisem cu Alina în timpul verii să facem împreună un proiect vizual-performativ și rămăsese în stand by. Așa că, atunci când a trebuit să facem echipe și să realizăm o filmare de 20 de secunde, am zis că acesta e momentul.

Alina: Încercam să dansăm pe o scară cu cameră și corp și am început să ne punem întrebări legate de adaptarea la spațiu și fluiditatea mișcării. O joacă ce s-a transformat într-un proiect cu mulți adepți :))

 

 

Ideea și scopul

Irina: Conceptul este relația corp–spațiu. Am vrut să provocăm curiozitate și să oferim un cadru de conștientizare a felului în care spațiile și mediul construit ne mișcă. Și în câte feluri se poate întâmpla acest lucru – mental, senzorial, motric. Iar mai departe, ce se întâmplă după această conștientizare? Există o curiozitate în a aborda altfel contextul urban?

Alina: Cum ne folosim simțurile în raport cu spațiul și ce tip de informații ne aduc ele la nivel de mișcare, cum transformăm această experiență cotidiană în ceva creativ?

Sau mai simplu: ce simțim când urcăm o scară? Ori mai complex: cum privești experiența aceasta din mai multe perspective (psihologie, dans contemporan, arhitectură, arte vizuale)?

 

Echipa de lucru

Irina: De la idee, la scriere de proiect, decis strategii de comunicare sau promovare, cerut oferte, făcut parteneriate, adunarea și coordonarea echipei, documentația proiectului (contracte, bugete), toate au fost făcute împreună cu Alina.

Mai departe, pe scheletul pe care l-am format, fiecare membru al echipei, 9 la număr, a contribuit la viziunea proiectului, în diferitele sale forme și rezultate și s-a născut acest corp comun.

Felul în care am colaborat cu fiecare ne-a depășit așteptările. Echipa a fost alcătuită din Andreea Novac – PR și comunicare, Corina Cimpoieru – cercetare, Cristian Vieriu – editare, Florin Ciocan – sound design, Lavinia Pollak – fotografii, Veniamin Micu – identitate vizuală, Vlad Dumitrescu – filmare.

 

Extensiile proiectului-experiment

Irina: Scurtmetrajul este modalitatea artistică prin care am vrut să călătorească mesajul, atelierul este modalitatea practică de a expune conceptul interdisciplinar, iar documentarul își dorește să explice acest parcurs.

Mai departe, prezentarea filmelor generează un context pentru discuție și promovarea temei Up Stairs. Practic toate piesele proiectului se susțin reciproc.

Ideea inițială a fost de a reda experiența noastră. Unul din vehicule era cel artistic, scurtmetrajul, unde am vrut să experimentăm diferite raportări la spații. Cum tot avea o valență educativă, de ce să nu aducem împreună mai multe discipline care, de fapt, se completează?

Dansatorii nu sunt îndeajuns expuși la conceptele arhitecturale, arhitecții nu beneficiază de o educație a corporalității (și nu numai arhitecții). Cum se înțeleg toate aceste trăiri, prin psihologie și cum poate fi decontextualizată corporalitatea prin imagine.

 

Povestea cu finanțarea

Alina: Acum nu m-aș mai stresa atât de mult :)

A fost cât de cât coerent pentru că și eu și Irina veneam cu experiențe din sfera practică, eu - instituție publică și ceva noțiuni de management de proiect, ea - corporație, foarte atentă la ”terms & conditions”.

Am învârtit ideile pe toate părțile până am ajuns la forma finală a proiectului. Am avut temeri și, din păcate, prea puțin sprijin administrativ (am făcut singure contractele și dosarul de decont), dar am învățat foarte multe lucruri.

Cu Ministerul Culturii am avut o relație plăcută, ba chiar am fost lăudate pentru atitudinea noastră și dosarul de decont. Dacă ar fi să expun greutățile, în primul rând, documentația pusă la dispoziție de Ministerul Culturii a fost plină de neclarități, apoi treaba aceasta cu contribuția proprie este a naibii de dificilă pentru o mână de oameni care au venituri decente.

Legat de sponsorizări, i-am avut alături de noi pe cei de la Control Club, care ne-au pus la dispoziție spațiul și necesarul tehnic pentru lansarea scurtmetrajului și pe cei de la ZELIST care ne-au făcut viața mai ușoară cu dosarul de presă pentru decont, care a avut 190 de pagini :)))

 

Procesul de lucru la scurtmetraj

Alina: Inițial am căutat un traseu, o poveste, un sens (prin ianuarie 2016) și am ajuns la acest concept de sus-jos, lumină-întuneric, închis-deschis, natură-tehnologie pentru a crea o circularitate, o ciclicitate și posibilitatea de perspective diferite ale și asupra spațiului în care se experimentează.

Apoi am definit conceptele fiecărui spațiu pe care ni-l dorim: claustrare-monument-ruină-natură-tehnologie. Pasul următor a fost să găsim scările care să se potrivească acestor concepte, iar aici am avut un bun sfătuitor, Alex Iacob aka Reptilianul.

Apoi am ales performerii și ne-am apucat de treabă, filmările au durat 5 zile, iar apoi, în post-producție, a fost nebunie. Un total de aproape 11 luni cu emoții și senzații de nedescris.

 

Ideea și implementarea

Alina: A fost un experiment pentru că performerii au văzut doar o fotografie cu spațiul ales pentru ei. A fost o supriză pentru fiecare să ajungă în spațiu. Au avut la dispoziție cam o oră jumate să exploreze spațiul prin intermediul simțurilor și să genereze mișcare pornind din acest punct.

Interviurile cu ei de după filmări sunt foarte interesante. Cel mai dificil a fost pentru Catrinel, pentru că ea a fost în toate, iar la final mi-a mărturisit că își simte corpul foarte greu. Nu am făcut decât să le delimitez spațiul de desfășurare și să îi ajut să se contopească cu el.

Practic sunt 5 spații și 6 performeri, o mulțime de informații senzoriale și improvizații pe temă, care reflectă posibilități de raportare la spațiu dar și de reconstrucție a acestuia.

 

Pe teren, cu documentarea

Alina: Aici Corina Cimpoieru ar putea să răspundă mai bine. Nevoia de documentare a subiectului a apărut după participarea noastră la Conferința Psihoarhitectura, la finalul lui 2015, unde l-am întâlnit pe domnul profesor Dan Coma care ne-a infuzat cu informații noi și interesante legate de multitudinea de perspective asupra spațiului.

De acolo poate și pluridisciplinaritatea proiectului. Am învățat mai multe despre simbolul scării, am descoperit lucrul altor coregrafi cu noțiuni de arhitectură, am ajuns și la esențializarea mișcării.

Un alt demers pentru documentare au fost interviurile pe care le-am luat unor oameni care au o experiență diferită, în raport cu spațiul: Codruța Iana (arhitect, coordonator al conferinței Psihoarhitectura), Eva Radu (artist plastic, a pictat scara/ strada Xenofon), Andreea David (coregraf, fost arhitect), Roxana Cuciumeanu (antropolog, a documentat ideea de scară de bloc), Alex Iacob (explorator urban) și Cristian Glovaschi (unul din membrii fondatori ai comunității parkour din România).

 

Castingul și dansatorii aleși

Alina: Inițial eu cu Irina și Andreea Novac am făcut câteva propuneri, apoi eu am avut ”cuvântul final”, pentru că, fiind primul film pentru mine, aveam nevoie șă știu că omul care se află în fața camerei corespunde nevoilor proiectului.

Am vrut să fie versatili, să aibă puterea să scape de pattern-urile lor de mișcare, să înțeleagă și să folosească conceptul în profunzime, să fie mai mult decât creatori de fraze de mișcare. Și se pare că am avut o intuiție bună, bazată și pe vizionarea de zeci de spectacole la Centrul Dansului. Filmările și lucrul cu ei sunt niște amintiri de neuitat.

Irina: Am pornit de la ideea de a înregistra cum se modifică percepția și mișcarea fiecăruia în raport cu istoria corpului și a locului. Cum trăiește fiecare performer spațiul și cum pot cele 5 spaţii să se unească prin percepția celui de-al șaselea performer; ce se schimbă și ce rămâne la fel.

Cum erau destul de multe variabile ale acestui experiment și aveam un timp limitat pentru filmări (costuri echipament, disponibilitatea spațiilor), am luat decizia de a lucra cu oameni care au experiență în dans și în fața camerei de filmat.

Fiecare dintre ei a simțit că i s-a potrivit scara aleasă, și cred că intuiția și experiența ne-au ajutat să facem cele mai bune alegeri: Catrinel Catană a fost creatoarea traseului unificator, Cristina Lilienfeld – creatoarea scării natură, Carmen Coțofană – creatoarea scării tehnologie, Istvan Teglas – creatorul scării ruină, Irina Strungăreanu – creatoarea scării claustrare, Momo Sanno – creatorul scării monument.

 

Aventura cu scouting location

Irina: După o primă fază de plimbat prin oraș, citit pe net, întrebat cunoscuți, arhitecți și asociații de profil despre scări care să se potrivească ideilor noastre, am ajuns la o listă scurtă și am înaintat propuneri de parteneriat instituțiilor de care aparțineau spațiile.

Alina: Timp de 2-3 luni, cât mergeam prin oraș, fie că mergeam cu mașina sau pe jos, cu treabă sau nu, analizam tot ce era în jurul meu. Într-o zi, când mă întorceam de la CNDB, am observat în oglinda din stânga scara circulară de pe acoperișul Camerei de Comerţ :))) (am fost și acolo).

Am încercat și la Palatul Parlamentului, dar am fost prea mici și prea sărace. Am stat cu emoții până în ultimul moment, dar am avut noroc de parteneri faini pentru locurile de filmare: Muzeul Pompierilor - Foișorul de foc, Muzeul Municipiului București - Palatul Șuțu, România Film – Teatrul de vară Capitol și Magazinul Victoria.

 

 

Producția

Alina: Producție/proiect, idem :) Echipă mică, dar puternică și vibrantă, pe lângă cei despre care a scris Irina ar mai fi de adăugat facilitatorii atelierului VOLUM. Corp în Spațiu, respectiv: Mina Sava și Corina Croitoru (de-a Arhitectura), Valentina de Piante, Andreea Novac (care nu întâmplător a fost și PR), Crista Darie, Simona Deaconescu și din nou, eu :))

 

Oamenii cu imaginea și sunetul

Alina: Best people in the world. Tineri, frumoși, entuziaști. Pe fotografie am avut-o pe Lavinia Pollak, e absolut minunată și inedită în abordare, iar felul ei de a fi ne-a dat o stare de euforie permanentă.

Fotografiile făcute de ea n-au ajutat super mult în promovare, au rămas în memoria vizuală a oamenilor. Au reprezentat un fundament la nivel de identitate a proiectului.

Imaginea filmului este rezultatul muncii mele și a lui Vlad Dumitrescu, care a fost un sprijin tehnic puternic și a adus filmul cu picioarele pe pământ, având mult mai multă experiență ca mine.

Editare, marca Cristian Vieriu, visător și absolvent de UNATC, face și muzică, a avut multă răbdare cu noi și a avut un aport important în forma finală a filmului.

Iar ultimul, dar nu cel din urmă este Florin Ciocan, care a făcut compoziția muzicală și îmi este un partener de viață minunat :)) A fost un început greu pentru el pentru că nu face asta de multă vreme, dar provocator, drept urmare, marea majoritate a oamenilor care au văzut filmul identifică compoziția muzicală ca fiind element central în transmiterea emoției.

 

Promovarea și canelele alese

Alina: Toate :)) Am făcut spot radio, am folosit social media la maxim, site, interviuri, materiale foto-video, materiale publicitare. Nu am avut bani și de producție de spot TV, că îl făceam și pe ăla.

Cele mai bune rezultate au venit din faptul că, împreună cu Irina, Andreea și Minu (Veniamin Micu) am construit o strategie, totul a fost planificat, unitar, materialele furnizate au fost de calitate, iar asta a reprezentat o notă de profesionalism pe care ne dorim s-o vedem tot mai mult în proiectele culturale din România.

Comunicarea directă cu oamenii reprezintă o modalitate esenţială de promovare pe care mulți o uită. Una peste alta am reușit să transmitem în masă entuziasmul și plăcerea noastră de a crea și lucra împreună.

 

Lansarea

Irina: Primăvara aceasta. Cu ocazia lansării documentarului vom demara și o a doua parte a experimentului Up Stairs. Țineți aproape, cum s-ar zice.

Dacă avem răspunsuri favorabile, va fi prezentat la festivaluri de film naționale și internaționale anul acesta. Deocamdată nu este disponibil online, dar vom anunta toate evenimentele care urmează pe pagina noastră de facebook și pe site-ul proiectului.

 

Continuarea experimentului

Irina: Vom continua cu o instalație performativă, care ne dorim să ofere o experiență directă, senzorială, și cu o a doua ediție a atelierului Volum. Corp în spațiu. Posibil și în alt oraș decât București.

Alina: Am făcut un experiment pe experiment și a ieșit bine. Am luat bucăți din film și le-am readaptat, așa că, pe lângă instalație, vom avea și episoade ale poveștii Up Stairs :) Ne mai vin idei pe parcurs, deja ne imaginăm un al doilea film,dar cum sunt mai multe nevoi artistice, ne înarmăm cu răbdare. Timp avem.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related