[Gustul pasiunii] Savori Urbane, retete bine gandite, fundal de rock'n'roll. "Ar trebui sa ne completam deviza cu «Nu ne batem joc de ingrediente»"

[Gustul pasiunii] Savori Urbane, retete bine gandite, fundal de rock'n'roll. "Ar trebui sa ne completam deviza cu «Nu ne batem joc de ingrediente»"
Diana si Oana gatesc Savori Urbane

"For those about to cook, we salute you!". Asa ar fi putut canta AC/DC daca s-ar fi priceput la gatit. Dar nu, versul adaptat apartine celor doua bucatarese care ademenesc lumea la Savori Urbane, Oana Igretiu si Diana Rajos-Nicolin, un fost director de vanzari si un avocat-traducator care s-au apucat sa gateasca la modul serios - si sa si scrie despre ce gatesc cu un obiectiv clar: educarea publicului in ce priveste alegerea ingredientelor si tehnicile corecte de gatit. 

Motiv pentru care, ne spune Oana, retetele de pe blogul lor ies de fiecare data - asta daca le respecti intocmai si abandonezi fara regrete atitudinea 'las' ca merge si cu margarina'. Apropo de AC/DC, fiecare reteta de pe blog are atasat un clip muzical, pentru mood, iar la final Oana si Diana adauga imagini cu preparatele reusite primite de la cititori, pentru ca "asta da curaj si altora sa incerce".

Oana a crescut intre Cluj, Sibiu si Timisoara, printre preparate tipic ardelenesti cu influente austro-ungare. "Totul avea GUST!". In adolescenta punea in practica retetele de prin reviste aduse din afara, iar pe la 17 ani si-a preparat singura meniul pentru petrecerea zilei ei de nastere - cu 20-30 de invitati. Dar nu se gandea sa faca din bucatarie o cariera; a mers in schimb catre domeniul auto, unde a petrecut circa 10 ani.

La inceputul lui 2014, Oana lansa Savori Urbane, punand piciorul in prag blogosferei culinare, ale carei resurse indeamna de multe ori incorect cititorii, spune ea. Dupa un an in care a dus simultan blogul si jobul din vanzari, a renuntat la cel din urma si a urmat un curs de specialitate pe cofetarie-patiserie la Bucuresti; asa a aparut Atelierul Gurmand, specializat pe torturi si prajituri gatite numai cu ingrediente naturale (atentie, fara a se ajunge la extrema bio).

Astazi, in cadrul seriei editoriale pe care o realizam alaturi de Selgros Romania, Oana ne impartaseste cateva din multele povesti legate de bucatarie pe care le are, vorbindu-ne si despre pasiunea care te poate aduce aproape de nivelul Expert in bucatarie:

Esti pasionat de gatit atunci cand iti muti scaunul in fata cuptorului si-ti tremura sufletul uitandu-te la primele macarons… care cresc! Sau la prima paine cu maia care-ti reuseste. Sa stiti ca la noi (in Ardeal si Banat) sunt la ordinea zilei combinatiile de friptura cu compot, supa de fructe sau sosul de visine servit cu rasol de vita. Combinatia de dulce-sarat-acrisor o invatam din copilarie. Nu ma mai suprinde un piept de rata servit cu dulceata de coacaze sau o mancare de porc cu gutui.

 

Gatitul timpuriu

Gatitul m-a insotit inca din frageda copilarie. Sunt nascuta in Cluj Napoca si mi-am petrecut vacantele la bunicii materni de la Sibiu. In ambele case se gatea exceptional, in stilul tipic ardelenesc, cu influente austro-ungare. Totul avea GUST! Gatitul era privit ca un lucru firesc pentru orice femeie. Adica n-ai cum sa nu stii sa gatesti!  In 1981 ne-am mutat in Arad unde am descoperit o alta bucatarie, fiind mai aproape de Ungaria. Paprika rulz!

Deprinderile se fac din copilarie, insa nu cu forta, ci prin angrenarea treptata a copiilor in activitatile din bucatarie. E un fel de “corporatie” si bucataria asta :) Jucandu-te, inveti una-alta, esti “promovat” la alt nivel si primesti “task-uri” mai dificile. De la folosirea mixerului ca sa bat spuma la taierea legumelor cu cutitul si, apoi, utilizarea focului in gatit, toate sunt etape fascinante pentru copii. Si uite asa, la 9-10 ani eram in stare sa fac o omleta decenta, o crema de vanilie (patissiere) sau sa decupez si sa asez in tavi zeci de islere.


Islere cu nuca si crema de ciocolata

Descoperirea ingredientelor, aromelor si gusturilor noi, deprinderea mai multor tehnici de gatit sau aranjarea mancarurilor pe platouri (platingul de azi) au intregit formarea mea culinara, transformandu-ma intr-o gurmanda notorie. In liceu am cunoscut-o pe Diana (venita de la Scoala Germana) si ne-am dat seama ca rezonam in gandire, muzica si bucatarie. Amandoua suntem vorbitoare de germana (Diana si de maghiara) si puneam in practica impreuna retete din carti de bucate sau din reviste nemtesti.

La 16-17 ani eram deja in stare sa-mi prepar singura meniul pentru ziua mea de nastere, pentru 20-30 de invitati. Apoi am plecat la Timisoara la Facultatea de Medicina si am ajuns sa gatesc pentru cativa colegi si prieteni (locuiam intr-o garsoniera si aveam o chicineta).

Mai tarziu am continuat ideea de “open house” si chiar dupa ce m-am maritat si s-a nascut fiica mea Marlene (in 1999) am continuat sa primesc cu mare drag in casa prietenii veniti sa asculte o muzica faina, sa vada un film de arta si sa manance “ceva bun de la Oana”. Jazz, rock, punk, fusion, Tarantino, Kusturica, Polanski, Wajda si multi altii. Imi place sa fiu entertainer :) Cam o data pe saptamana se cam aduna lumea la noi. 

 

Background de vanzari, inainte spre blog

Nu m-am gandit vreodata ca as putea face cariera in domeniul culinar. Mi se parea normal sa am job in alt domeniu si sa pastrez gatitul ca abilitate cotidiana (nici macar hobby). Nu intelegeam cum de exista lume care nu stie sa gateasca sau sa dea gust mancarii.

Au aparut blogurile/site-urile culinare si de multe ori ma luam cu mainile de cap citind tot felul de aberatii expuse acolo. De la ingrediente artificiale (“frisca” vegetala, margarina, supe la plic sau cub) pana la tehnici eronate de gatire (carnuri oparite-fierte pentru “scoaterea toxinelor sau prajite pana la epuizare, creme ingrosate cu prea mult amidon etc). Si mi-am dat seama ca nu este suficient sa comentezi ca sa schimbi asta, ci sa faci ceva concret.

Desi eram deja de peste 10 ani in business-ul auto, pot spune ca trecuse perioada de glorie (2006-2010) si ca vanzarile mergeau tot mai slab. Aveam timpi morti la serviciu (unde lucram de la 9.00-18.00) si prin iarna lui 2013 mi-a incoltit ideea unui blog culinar in care sa-mi exprim ideile, sa promovez ingredientele naturale (fara a trece in extrema bio), sa impartasesc lumii retetele vechi, de familie, dar si pe cele noi pe care le experimentam in prezent.

Am facut un “hei-rup” in concediul de Sarbatori si in 6 ianuarie 2014 am lansat Savori Urbane. Diana, prietena mea cea mai buna si fosta colega de scoala, mi s-a alaturat in acest proiect.


Covrigi bavarezi

 

Full-time pe gatit

Un an am mers in paralel cu jobul si blogul si nu mi-a fost usor deloc. Diana este in continuare avocat si traducator autorizat. Sunt responsabila de tot ceea ce inseamna partea tehnica (platforma, mentenanta). De la inceput m-am ocupat de alegerea temei, de interfata blogului si de intretinerea ei tehnica. Anul 2014 a fost dificil din acest punct de vedere iar prin mai-iunie m-am gandit serios la o conversie de cariera. Am decis sa fac un curs de specialitate in domeniul cofetariei-patiserie in toamna, dupa care mi-am dat demisia. Din 1 decembrie 2014, sunt freelancer.

Motivul a fost succesul de amploare de care s-a bucurat savoriurbane.com inca de la lansare. Ne dublam traficul de la o luna la alta, se adunau mii de fani pe pagina de Facebook, am fondat si grupul Savori Urbane. O nebunie generala! Marketingul invatat in cei 10 ani de vanzari m-a ajutat enorm in promovare; stiam ce inseamna identificarea si targeterea publicului, cuantificarea traficului, a retentiei.

 

Cursul de cofetar-patiser in Bucuresti

Aveam 41 de ani in 2014 si mi-am dat seama ca nu are rost sa ma apuc de cursuri profesionale de gatit (vorbesc de bucatarie generala) pentru ca nu am puterea si conditia fizica de a sta 12-16 ore in picioare intr-o bucatarie. Despre deschis propriul local nu putea fi vorba, asa ca m-am orientat spre ceva mai potrivit mie: cofetarie–patiserie.

Am ales cursurile Horeca School din Bucuresti la indemnul dragei mele prietene Laura Laurentiu (blogger la retetecalamama.ro). M-am impachetat, mi-am luat concediu (cu si fara plata) si, timp de 3 luni, am urmat aceste cursuri teoretice si practice. Am avut sansa de a fi repartizata la hotelul Howard Johnson (actualul Sheraton), la Chef Henrik Sebok. Am urmat un stagiu mai scurt si in bucataria inovatorului Chef Nico Lontras

Am deprins acolo mai mult partea de management a unei cofetarii, de aprovizionare, depozitare, alegerea furnizorilor, fluxul de productie, echipamente necesare si gestionarea comenzilor mai mari. A fost o placere sa vad ca, in rest, mi se confirma, practic, toate cunostintele anterioare. Bineinteles, am deprins si tehnici noi, retete sau prezentari mai moderne; dar baza o aveam.

Imi doream un mic atelier in care sa fac prajituri si torturi la comanda, in limita capacitatii mele. Fara program cu publicul, fara ore fixe. Asa am si facut: am deschis in Arad Atelierul Gurmand, specializat in comenzi de torturi si prajituri preparate doar cu ingrediente naturale. Nimic pe stoc, totul la comanda, tailor-made pentru fiecare client in parte.

Nu va puteti imagina senzatia de libertate pe care o ai cand parasesti o corporatie! Zburdam :)


Spanische Windtorte - Tort Vant Spaniol

 

Obiectivele blogului

Si eu si Diana postam poze cu mancare gatita de noi pe profilurile personale de Facebook, iar lumea ne intreba de retete; s-au cam adunat niste zeci de retete de prin 2009 incoace. Cu ele am inceput. Modul de lucru era clar: retetele prezentate pas cu pas, cu multe imagini intermediare, preparate doar din ingrediente naturale si urmand tehnici corecte de gatit.

A urmat multa documentatie in cazul retetelor consacrate, dorind sa oferim “originalul” (sau ceva cat mai apropiat) publicului nostru. Sa incerce si ei macar o data o crema de vanilie (patissiere), sosurile Bechamel, remoulade sau tartar facute dupa Larousse Gastronomique, un tort Dobos ca la “tata” lui (asa cum l-a creat Jozsef Dobos la 1885) sau un Cordon Bleu adevarat din carne de vitel (nu din piept de pui si denumit “Gordon”).


Reteta originala: Tort Dobos

Sau seria de “Prajituri de cofetarie” facute dupa Retetarul de cofetarie si patiserie din 1965. Sa vedem exact cum se fac Amandinele, Savarinele, fursecurile “Limbi de pisica” sau Tortul Maresal Joffre. Sau pastele a la carbonara care sunt maltratate la noi in fel si chip, cu bacon si smantana. De “improvizatii” e plin internetul. Sunt doar cateva exemple din cele peste 1200 de retete publicate pana in prezent.

Obiectivul principal? Incercarea de educare a publicului, de largire a orizontului culinar. De a explica cum se bate frisca naturala din smantana si de ce trebuie sa folosesti untul. 

 

Blogosfera culinara din Romania

Blogosfera culinara e mare si pestrita. Problema sta in seriozitate, discernamant si rigoare, chestii pe care le gasesti mai rar. Putini inteleg ca sunt luati ca exemplu, ca cititorii urmeaza orbeste sfaturile lor, de multe ori incorecte. Dar merg mai departe, aducand un mare deserviciu culturii gastronomice romanesti.

In secolul 21 exista cantare electronice, termometre de bucatarie (pentru carne, cofetarie), vase antiaderente, hartie de copt si… multa informatie. Cantar avea si strabunica mea Buia din Sibiu, nascuta la 1905. Insa tu alegi sa stai cu bucata de aluat in fata si sa o imparti “la ochi”. Si uite asa, in loc de 6 savarine (cate forme ti-ai pregatit) iti ies doar 5. Lucru care mi se pare jenant.

Ce sa cauti cu retete “la ochi”, cu faina “cat cuprinde” ca sa iasa un aluat “potrivit de moale”? De ce sa chinui gospodinele cu foi de prajitura “coapte pe dosul tavii” cand ai hartie de copt si le poti coace chiar in tava? Cum sa recomanzi coacerea painii la 170 C si testarea ei cu scobitoarea cand toti brutarii o coc la peste 230 C (cu o tavita de apa in cuptor care sa genereze aburi) si o verifica ciocanind-o cu degetele? De ce sa oparesti carnea si sa tampesti lumea cu teoria “scoaterii toxinelor din carne” cand acestea, daca ar exista, nu ar iesi prin aceasta operatiune barbara? De ce sa recomanzi imitatie vegetala de frisca cand ai smantana la indemana? Ca sa nu li se taie frisca cititorilor si sa nu ai comentarii negative? Nu mai bine ii inveti sa bata smantana pentru frisca?

Daca ai folosit margarina cu ani in urma si te jenezi acum, poti adauga:  “reteta se poate face si cu unt”. Nu a zis nimeni sa modifici chestiile in care ai crezut mai demult, poate din naivitate, din slaba informare sau pentru ca ai avut campanii cu margarina sau supe la plic sau cub.

Din fericire exista si bloguri culinare romanesti foarte faine, cu autori bine informati si constienti de influenta lor in randul publicului. Imi sunt prieteni dragi si ne vedem (cam rar, ce-i drept) ori de cate ori avem ocazia.

Impreuna cu ei simtim deja ca am inceput sa schimbam mentalitati, sa educam publicul, sa-l ajutam sa descopere retete si ingrediente noi si sa le foloseasca corect pe cele deja cunoscute. Selgros ne-a angrenat pe toti acestia intr-un proiect complex intitulat “Selgros cauta pasiunea”. S-a creat o colectie extrem de valoroasa de retete si articole tip reportaj.

 

Diferentierea Savori Urbane

Constiinciozitatea si rigoarea ne definesc cel mai bine. Lumea ne recomanda: “cauta la Savori Urbane pentru ca iti vor reusi retetele”. Sunt retete care reusesc mereu, daca le respecti, fara sa inlocuiesti ingrediente. Lumea e satula de ingrediente risipite si de esecuri in bucatarie. Mai cred ca blogul este notoriu pentru retetele de torturi si prajituri, retetele de paine de casa (care reusesc si unui incepator), mezeluri de casa fara conservanti artificiali (carnati, sunca, toba, leber, caltabosi, carnati unguresti etc), conserve pentru iarna (muraturi, zacusca, bulion, dulceturi si gemuri ca pe vremuri), dar si retete de mancare, fripturi, aperitive, sosuri sau supe-ciorbe.


Mezeluri facute in casa

La nivel de "specializare", bucataria austro-ungara e mostenita de la bunici si strabunici. Papricasul, gulasul unguresc traditional, tocana de ardei (lecso), galustele cu prune (gomboti), galustele de faina (knodel) sau retetele de patiserie (baigli, cremsnit, Linzer, Gerbeaud, strudel etc) sunt toate venite pe linia Viena-Budapesta.

Familiile noastre ne-au influentat in sensul asta. Mama Dianei a fost o avangardista, la fel si a mea. Amandoua se inspirau din reviste straine (care mai ajungeau in Arad pe sub mana) sau de la televiziunea maghiara. Ungurii aveau emisiuni de gatit de nivel european inca din anii ’70. Multe retete si moduri de prezentare de acolo au fost puse in practica de mamele noastre.

Eram in plina criza comunista si era greu sa procuri chiar toate ingredientele insa se pricepeau de minune sa improvizeze. Pe noi ne-a ajutat atunci si micul trafic de frontiera. Se aduceau din Ungaria de la branzeturi si mezeluri pana la unt, stafide, vanilie, ciocolata si alte delicatese.


Comitet dulce de primire

Sasii, svabii, ungurii, sarbii si evreii si-au pus amprenta asupra bucatariei locale, dandu-i o savoare deosebita. Retetele au ramas consemnat in caietele antice ale strabunicelor, caligrafiate in 3 limbi: romana, maghiara, germana. Sunt o comoara!


Cum aratau altadata retetarele

Apropo de revitalizarea unor retete vechi: daca Chanel, Dior sau Balenciaga au definit eleganta pe termen nedeterminat, asa sta treaba si in bucatarie. Inca se gatesc la nivel mondial retetele lui Escoffier sau Careme deoarece sunt “evergreens”. Bineinteles ca exista “La Nouvelle Cuisine”, precum si trendurile contemporane care marcheaza in mod foarte fericit bucataria actuala mondiala.

Retetele vechi sunt mai “grele”, mai consistente, mai pline de grasimi. Se pot ajusta conform noilor standarde de viata, avand in vedere ca nu mai suntem nevoiti sa mergem la cosit sau la taiat lemne si ca necesarul zilnic de calorii este un sfert fata de cel din secolele 17-19. 

 

Preferinte

Nu am bucatarii internationale preferate. Oricum, trendul mondial este “fusion”, asa ca ai sansa sa gasesti intr-o farfurie atat elemente asiatice, cat si europene. Totusi, parca bucataria frantuzeasca (mustind de unt) este pe sufletul meu. Diana este indragostita de cea austriaca.

In ce priveste gatitul, sa stii ca m-am cam plictisit de dulciuri (vezi activitatea de la Atelier); in schimb, gatesc mancaruri cu mare placere. Imi plac fripturile la cuptor, rumene si suculente, slow cooked, mai ales din piese care au si ceva os si grasime: coaste, piept de porc. Sunt mare amatoare de mancaruri din organe: limba, ficat, creier, momite. Imi plac sufleurile de legume cu branza si-mi reusesc foarte bine.

Nu prea fac sarmale (poate de 2 ori pe an) si nici chestii “mainstream” romanesti de genul salata de boeuf (macar sa fie cu vita nu cu piept de pui), ciorbe si borsuri (la noi se mananca supe) sau ostropel, ciulama (noi facem papricas sau gulas). Sunt diferente majore culinare intre cele 3 provincii istorice romane.

Sa mananc un singur fel de mancare pentru toata viata ar fi un cosmar! Totusi, cred ca as supravietui cu paine cu unt. Paine de casa facuta de mine.


Paine de casa, pas cu pas

 

Dezastre in bucatarie?

Mai, nu prea s-a intamplat nimic nasol in ultima vreme. Avem abilitatea de a “drege” anumite erori din mers (unde se poate, bineinteles) si indemnam lumea sa incerce sa transforme un preparat esuat in altul. Ne ingrozim de cata mancare se arunca la gunoi si cu cata seninatate se face asta: “- Nu mi-a crescut checul, l-am aruncat la gunoi”. What??? Pai nu te-ai gandit ca-l poti manca si asa, necrescut? Ca-i poti trage o glazura simpla si l-ai transformat intr-o prajitura?

 

Crafting in crearea unui meniu

Daca pe vremuri se faceau mese abundente, pe principiul “sa fie!” si sa mancam 3 zile leftovers bagate in diverse caserole prin frigider, acum prefer sa fac totul calculat la numarul de persoane. Bine, mesele prea incarcate le gasim si azi in restaurantele romanesti, mai ales la nunti, botezuri sau banchete. Mult prea multa mancare si multa risipa. Lumea inca e reticenta la minimalismul culinar (inclusiv la plating) si are impresia ca va ramane flamanda. Am vazut asemenea reactii cand am postat (in timp real) tasting-menu de la White Rabbit din Moscova, restaurantul condus de Vladimir Mukhin si cotat intre cele mai bune la nivel mondial. O feerie!


Restaurantul White Rabbit, Moscova

Bineinteles ca au fost portii mici, dar multe (12 courses). Unii dintre comentatorii de pe Facebook ne recomandau (am fost impreuna cu Laura Laurentiu si cu Carmen Georgescu de la Electrolux) ca ar fi bine sa mergem si la un burger sau la o pizza dupa. Sau ca n-ar da o oala de fasole cu ciolan pe chestiile pe care le mancam noi acolo :) 


Meniul: cate putin si foarte divers

Altfel, meniurile contemporane ar trebui intocmite in functie de ingredientele locale si de sezon. E de prost gust sa faci tort cu capsuni iarna (cand fructele n-au nici gust, nici aroma) sau sa servesti oamenii vara, pe canicula, cu tochitura moldoveneasca. Felurile ar trebui sa fie max. 3-4 si eventual coordonate dupa o tematica. Dar asta nu-i obligatoriu.

Important este sa existe echilibru intre proteine si vegetale, sa nu lipseasca elementele proaspete (salate, legume crunchy), condimentele si sosurile potrivite. Toate acestea sa fie gatite corect, prezentate intr-un mod atragator si asociate cu bauturile adecvate.

De exemplu, un vin rosu, bine ales, potenteaza savoarea platoului de branzeturi, fructe si nuci. Noi nu avem inca aceasta cultura a “pairingului” (nu doar de vinuri). La romani se incepe cu tuica la aperitive dupa care se trece pe vin de casa sau bere. Si cam atat. Nu exista cognacul sau lichiorurile de final, digestivele. Somelierii trebuie sa colaboreze strans cu bucatarii in acest sens.

 

Bucatari de urmarit

Ii admir pe Raymond Blanc, pe Gordon Ramsay, pe Marco Pierre White, Michel Roux si pe multi altii. Am descoperit chefi grozavi in serialul Chef’s Table si m-am indragostit iremediabil de Vladimir Mukhin, Francis Mallmann, Nancy Silverton sau de Ana Ros. De la noi imi plac mult chefii Nico Lontras, Joseph Hadad, Nicu Lica, Adi Hadean, Johnny Susala, Henrik Sebok. Toti au dus ceva nou in bucataria romaneasca sau mondiala, au modernizat-o, au reinterpretat retete vechi (ceea e foarte dificil) si le-au prezentat in  mod avangardist.

Nu doar chefii pot fi modelatori de opinie, ci si jurnalistii culinari. Nu pot sa nu consemnez activitatea sustinuta si eforturile depuse de Cosmin Dragomir (gastroart.ro) intru descoperirea traditiilor vechi culinare romanesti si promovarea lor.


Burger de vita cu cheddar si ceapa caramelizata

 

Regim de lucru pe blog

Nu planificam nimic pentru ca nu avem timp fizic de asta. Gatim, pozam si documentam. Avem mereu 100 de ciorne “in asteptare” si nu avem timp sa le publicam. Pentru ca tot timpul gatim altceva si vrem sa publicam numaidecat acel fel. In ultimele luni am cam publicat o reteta pe zi. Avem peste 1.200 de retete publicate in 3 ani si 9 luni de la lansare (adica aprox. 1350 de zile).

Gatitul si pozatul intermediar sunt floare la ureche! Urmeaza platingul si pozele finale, cand stai si cauti farfurii, tacamuri si textile si te grabesti sa nu se intunece afara si sa nu pierzi lumina naturala. Pe urma, partea grea: sortatul pozelor si scrierea articolelor. Sunt zile in care chiar n-ai chef sa scrii, n-ai inspiratie sau timp suficient. In alte zile ne punem si scriem cate 4-5 retete, una dupa alta.

Tinand cont de faptul ca avem peste 45-50.000 de vizitatori unici pe zi (am ajuns in fruntea clasamentului blogurilor culinare), peste 170.000 de fani ai paginii Savori Urbane de pe Facebook si inca 80.000 de membri in Grupul Savori Urbane, este foarte greu de gestionat volumul de mesaje si intrebari puse de cititori. In grup avem si 4 moderatori care ne ajuta. Pe blog trebuie noi sa citim si sa raspundem intrebarilor puse de cititori. Asta ne ia 4-5 ore zilnic, facem cu schimbul.


 New York Cheesecake si Macarons cu crema de zmeura

 

Highlights: retete dificile

Avem cateva retete mai laborioase care putem spune ca ne-au dat ceva de furca, mai ales cu privire la explicarea lor. Cred ca “Trio de homar: bisque, raviolo si saute” sau “Pastila de Kolomna – pasta de fructe” sunt doua exemple. Reteta din urma m-a si dus la Moscova, fiind una dintre castigatoarele concursului “Taste of Moscow” organizat de Electrolux Romania.


Pastila de Kolomna, desert vechi rusesc

 

Publicul

Din prima zi am instalat Google Analytics ca sa-mi dau seama daca ne citeste cineva si la ce se uita. Ne-au trebuit cam 2 ani ca sa ne dam seama ce cauta lumea, ce retete au trafic mare sau care nu li se par interesante. Traficul este influentat si de sezon (retete de vara, de toamna) sau de Sarbatori (Paste, Craciun). Postul ii afecteaza pe toti bloggerii culinari. Ca norocul ca nu avem o singura reteta de trafic, ci mult mai multe, care se schimba in functie de anotimp.

Avem un public peste medie (intelectual si financiar vorbind), cu varste intre 25-45 de ani. Sunt oameni obisnuiti, dar care mai scot nasul si prin strainatate si experimenteaza ingrediente si tehnici noi de gatit. De exemplu, inca din 2014 am publicat retete pentru slow cooker si multi si-au si cumparat aparatul. Ne cer recomandari de aparatura electrocasnica, de surse de aprovizionare cu ingrediente de calitate.

Am remarcat ca avem printre cititori atat gospodine incepatoare (care nu mai contenesc cu multumirile), cat si mai versate, care recunosc ca au descoperit chestii noi. N-ar trebui sa vorbesc la genul feminin pentru ca se vor ofensa barbatii, adica gospodarii.

Feedbackul este frecvent si foarte bun. Zilnic primim laude si multumiri de la cei care ne-au testat retetele. Ce poate fi mai fain?  Ganditi-va ca numai luna trecuta au fost 1.000.000 (un milion) de vizitatori unici care ne-au citit. Majoritatea revin :)

 

Incotro pe mai departe?

Drumul e deja trasat, noi trebuie doar sa-l urmam. Cat de departe se poate. Atat timp cat suntem in forma si avem timpul necesar, vom continua cu publicarea de noi retete pe blog. Nu avem targeturi impuse, nici ca numar si nici ca tip de retete. Jam Session in bucatarie - cu ingrediente oneste si muzici faine. Cred ca ar trebui sa ne completam deviza cu “Nu ne batem joc de ingrediente”.

 

Cum se formeaza maiestria culinara? Respectand mai intai regulile, mergand pe caile batute, ca apoi sa poti evolua. Pasiunea pentru gatit inseamna pasiune pentru tehnici si ingrediente, acesta ar fi motto-ul pe scurt al povestii de mai sus. Care ne-a ajutat sa aflam de cata pasiune ai nevoie ca sa cresti in maiestrie, chiar si daca profesia ta nu e de bucatar.

Cu alte cuvinte, seria editoriala pe care o realizam alaturi de Selgros Romania ne-a adus in compania inca unui membru al clubului pentru profesionisti si pasionati. De bunataturi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related