Poate aveti impresia ca oamenii goi nu au nevoie de costume, dar este o impresie gresita. E destul de greu sa imbraci oamenii cu propriul corp, spune Iuliana Vilsan. Chiar daca sunt actori. I-am imbracat asa in 1999, pentru spectacolul Zoon Erotikon, in regia Mihai Maniutiu. Au fost primele ei costume.
A ajuta corpul in dinamica lui sa se exprime fara sa transmita goliciune si nuditate, ci dimpotriva sa fie personaje pline de expresivitate cu un corp care transcede nuditatea este foarte greu.
Imi amintesc ca a fost un exercitiu foarte greu, de la momentul in care i-am dezbracat pe toti si erau doar corpuri fara haine, cele mai multe neasumate complet, inconstiente de valorile proprii, povesteste Iuliana.
Apoi, in tot ce a urmat, Iuliana a pastrat ceva important de la oamenii goi. A privit fiecare proiect in care s-a implicat ca si cum ar fi primul. Nu cauta niciodata sa dea o amprenta costumelor pe care le creeaza. Este preocupata de altceva: sa aiba sens ceea ce face.
Iuliana povesteste despre cautari si taietura, despre documentari si harta corpului uman, despre moarte, viata si cusaturi, despre texturi materiale si imateriale. Despre un mestesug pe cale de disparitie. Oricat ar incerca sa fie de optimista, ultimii ani i-au aratat ca imparatul este gol. Iar senzationalul nu il mai poate acoperi mult timp.























