[Povesti de fotografi] Alina Ușurelu: Îmi doresc ca oamenii care cumpără afişe înrămate de la IKEA să se gândească de două ori şi să vină să vadă ce fotografi talentaţi avem

Cu cât fotografiem mai mult, cu atât privim mai puțin parcă. În prezentul acesta în care oamenii fac poze tot timpul și le postează peste tot, ceea ce e paradoxal, crede Alina Ușurelu, e că oamenii nu mai dau timp şi atenţie unei imagini, nu o mai analizează, doar reacţionează imediat şi fug. Dar, până la urmă, ține de fiecare dintre noi cum dozează timpul şi informaţia şi cum se adaptează la trenduri şi tehnologii, adaugă Alina.

Amprenta ei în fotografie e Deformarea, transformare a realităţii. Influențată de dans, îi place să decompună în timp real ceea vede şi să recompună. Alina are un background multicultural şi activează în scena internaţională de dans contemporan şi performance. A absolvit masterul ”Spectacol. Multimedia. Societate.” și apoi a început să fotografieze spectacole de dans contemporan. A fotografiat şi a realizat materiale video pentru peste 50 de spectacole de dans contemporan, festivaluri de dans şi teatru independent din România şi din străinătate. În 2016 a lansat scurtmetrajul de dans contemporan Up Stairs, în 2017 a co-fondat Asociaţia Developing Art şi a creat proiectul Exposing Movement. În 2020, a primit o rezidenţă de creaţie la PerfocraZe International Artist Residency -p IAR, Kumasi, Ghana, unde au creat performance-ul See you soon şi a început să lucreze la proiectul Don‘t bite your tongue, o instalație performativă care chestionează filtrele de percepţie asupra sexualităţii şi identităţii sexuale.

Cred că principalul rol al fotografiei a rămas tot cel de arhivare a memoriei, culturii şi istoriei, cu atât mai mult cu cât tehnologia evoluează. Apoi, dacă ne gândim la inteligenţa artificială, are un rol important în dezvoltarea capacităţii de comunicare şi de identificare a realităţii pentru roboţi. Pe lângă scris, e un instrument esențial pentru cercetare şi nu în ultimul rând un mod de exprimare al omului. O extensie a ochilor noştri şi mod prin care ne putem crea proiecţii şi avatare, spune Alina

Despre menirea fotografiei în 2021 se va vorbi mult și la Walk & Shoot Fest, festivalul de fotografie aflat la a doua ediție, care se va desfășura între 21 și 30 mai și în cadrul căruia vor avea loc 9 ateliere foto,  10 conferințe online, o expoziție și un târg de fotografie.

În rândurile următoare vorbim cu Alina Ușurelu despre ce aduce nou festivalul anul acesta, dar și despre intersecția dintre fotografie și dans, imagine și corp, intimitate, spațiu personal și public, deconstrucție, artă și transformare. 

Walk & Shoot 2021

La festival am pus la cale multe lucruri, pe lângă atelierele foto gândite sub forma unor experienţe cu care comunitatea Walk & Shoot este deja obişnuită, avem o serie de discuţii pe teme foarte diverse menite să exploreze acest gol uriaş în România. Vom vorbi despre etică, drepturi de autor, femei, jurnalism şi multe alte subiecte complementare fotografiei insuficient discutate public.

Unul dintre evenimentele care îmi este foarte drag este evaluarea de portofolii din cadrul festivalului - o ocazie să te vezi cu 5 specialişti să primeşti feedback, iar la final, cele mai bune 3 portofolii sunt publicate în reviste, mie mi se pare genial. Mi-aş fi dorit să particip la aşa ceva când eram debusolată şi nu ştiam ce să fac cu ceea ce creez.

Sunt atât de necesare aceste întâlniri. Sper ca tinerii fotografi şi artişti să se înscrie la povestea asta. Şi cumva, aşa, cireaşa de pe tort este târgul cu printuri foto de autor de la unteatru. Mi se pare foarte curajos să faci asta acum. WS-print e un proiect care îşi propune să continue pe piaţă în contextul în care 90% din fotografii din România trăiesc din contracte de prestări de drepturi de autor, practic îşi vând serviciile, dar nu şi fotografiile.

Îmi doresc ca oamenii care cumpără afişe înrămate de la IKEA să se gândească de două ori şi să vină să vadă ce fotografi talentaţi avem, sigur o să găsească o imagine mult mai potrivită şi mai cool decât acolo.

Declicul care te-a îndreptat spre fotografie

Detaliile oraşelor şi călătoriile. Eram în liceu şi facultate şi mergeam des prin ţară la diverse întruniri cu liceeni şi studenţi. Nu exista dată în care să nu mă plimb singură pe străzi şi să observ tot felul de lucruri. La un moment dat am găsit într-un sertar de acasă o cameră video handycam şi m-am hotărât să o iau cu mine peste tot. Aia a fost unealta mea până când am primit primul meu aparat DSLR, în ultimul an de facultate. De atunci s-au mai schimbat lucrurile care mă atrag în fotografie, unul foarte prezent şi puternic în ultimii 6 ani este dansul, defapt suprinderea mişcării în fix şi bidimensional.

Dance Wonderer de Cosmin Manolescu. Foto @Alina Uşurelu

Cum priveai fotografia la început și cum o privești acum

Nu ştiam nimic despre fotografie. Tot ce făceam era pur intuitiv. La câţiva ani după ce am început să fac asta m-am înscris la un curs de formare de 6 luni şi am fost uimită. Abia atunci am început să înţeleg cum şi de ce iau deciziile pe care le iau atunci când fotografiez. Acum este mult mai mult despre procesul de dinainte şi după declanşare. Îmi tot imaginez feluri în care pot prezenta fotografia publicului, altfel decât ca un simplu print pe perete.

Amprenta ta în fotografie

Deformare. Transformare a realităţii. Îmi place tare mult să decompun în timp real ceea văd şi recompun, cred că vine de la dans treaba asta. Dansul m-a provocat foarte mult să mă reinventez pentru că mi-am dorit foarte mult să surprind cât mai profund gestul şi mişcarea şi atunci am început să folosesc foarte mult expunerea lungă şi expunerea multiplă. Apoi am luat tehnica şi am dus-o şi la alte subiecte, e mai provocator şi necesită mai multă atenţie.

Foto @Alina Ușurelu

Temele care te obsedează

Casa. Copilăria. Viaţa - în sensul de lume naturală. Sexualitatea. Proiecte sunt multe scrise pe hârtie, nu toate au legătură directă cu fotografia, dar se îmbină cu toate mediile pe care le explorez. Cel care îmi ocupă cel mai mult timp în ultima vreme şi nu prea îmi dă voie să-mi fac de cap în creaţie efectiv, este ALTelier - un spaţiu gestionat de artişti la intersecţia dintre arte vizuale şi performative, unde sunt şi manager şi curator şi artist alături de partenerul meu Andrei Cincan (scenograf şi arhitect). Aici avem un laborator foto analog, primul din Bucureşti deschis publicului larg să experimenteze printarea pe hârtie argentică. Şi tot aici o să avem o stagiune de spectacole 1 la 1, laboratoare de practici comune, expoziţii şi lecturi performative cu ajutorul sfântului artiştilor independenţi - AFCN. Pe lângă spaţiu şi festival, vreau să continui proiectele începute în 2020, Don’t bite your tongue şi See you soon şi pun la cale un spectacol nou şi un proiect de intervenţie urbană.

Foto @ Alina Ușurelu

Ce ai descoperit despre tine ca artist, la granița dintre arta vizuală și performance

Cred că aş spune ca om, nu ca artist. Sau poate că la noi, artiştii, graniţa asta dintre personal şi profesional e aproape inexistentă. În primul rând mi-am descoperit corpul şi ce pot face cu el. Am descoperit că e vital să îl ascult, să îl antrenez şi să îi dau voie să se exprime. Apoi faptul că fotografia am început-o mai serios prin intermediul dansului contemporan, probabil că asta m-a direcţionat către transdisciplinaritate. Toate mediile astea artistice, dacă le priveşti detaşat, au foarte multe lucruri în comun. 

Ce fac eu nu este deloc pretenţios. E intuitiv şi e mereu într-o relaţie directă cu publicului, îl pune în situaţia de a participa la act. Lucru care este de multe ori stânjenitor sau respingător faţă de public, mai ales cel din România care este obişnuit să se așeze confortabil pe scaun şi să privească.

Reverse Discourse de Ioana Marchidan. Foto @ Alina Uşurelu

Alege trei fotografii din 2021 și spune-le povestea 

Aş alege 3 fotografii care sunt reprezentative pentru 2021.

1. Seria Self Portrait: Hiking the city a lui Eduard Constantin care explorează oraşul într-un mod inedit pe timp de pandemie.

2. Seria de fotografii şi video-uri semnate de Mihaela Drăgan, Virginia Lupu şi Mihaela Mincă care îşi imaginează un viitor al vrăjitoarelor parte din expoziţia Future is a safe place hidden in the which’s braids. Aici puteţi vedea o parte din fotografiile Virginiei.

3. Seria de autoportrete Mirrors ale Ninei Claire, o artistă din Norvegia care împleteşte foarte fain performance-ul şi fotografia. Când mă uit la fotografiile ei pot vedea un proces terapeutic cu sine.

Ghid personal de etică

Îmi pare foarte importantă intimitatea şi siguranţa. Apoi, orice public, cer acordul celui fotografiat. Există şi posibilitatea de a face un acord scris, de curând am aflat şi am început să aplic. Dar cel mai important este ca cel/ cea care apare în fotografiile mele să se simtă bine, să trăiască o experienţă alături de mine şi să ştie care va fi parcursul fotografiilor în care apar. Când vine vorba de fotografiat oameni random pe stradă, încă am o problemă, cred că am ratat sute de cadre din cauza asta, că îmi apare gândul ăla: dacă nu e ok? Dacă omul respectiv nu vrea să fie fotografiat? Şi nu tot timpul mă simt confortabilă să mă duc să îi întreb, oricum nu ar mai fi acel instantaneu.

Din proiectul Don't bite your tongue. Foto @Alina Uşurelu

You create the scene. Atelierul de la Walk & Shoot Fest

 Ne vom folosi de negative, forme şi obiecte ca să compunem imagini pe hârtia foto argentică, apoi vom proiecta lumină pe ele şi le vom fixa pe hârtie. Va fi un laborator de experiment în care posibilităţile de joacă şi creativitate sunt infinite. 

Prezentul în care toata lumea face poze 

E distractiv, dar nu o să intru în teoriile de captare a atenţiei de către reţelele sociale. Sunt mult documentare pe Netflix care vorbesc despre asta. Cred că şi una şi alta. Acum două zile am filmat ploaia aia frumoasă de vară în slow motion cu telefonul şi i-am arătat-o unui prieten arhitect. Mi-a zis că i se pare că acum telefonul este mult mai autentic şi mai actual decât un aparat foto, că oamenii încep să ştie să fotografieze mai bine. Cred că e şi obositor şi interesant în egală măsură. Ţine de fiecare dintre noi cum dozează timpul şi informaţia şi cum se adaptează la trenduri şi tehnologii. E totuşi o chestie care mă deranjează, pe lângă faptul că mi-ar plăcea să petrec mult mai puţină vreme pe reţelele sociale şi să mă feresc cât de mult pot de reclame, oamenii nu mai dau timp şi atenţie unei imagini, nu o mai analizează, doar reacţionează imediat şi fug, paradoxal, nu?

Foto @ Alina Ușurelu

Rolul fotografiei în 2021

Cred că principalul ei rol a rămas tot cel de arhivare a memoriei, culturii şi istoriei, cu atât mai mult cu cât tehnologia evoluează. Apoi, dacă ne gândim la inteligenţa artificială, are un rol important în dezvoltarea capacităţii de comunicare şi de identificare a realităţii pentru roboţi. Pe lângă scris, e un instrument esențial pentru cercetare şi nu în ultimul rând un mod de exprimare al omului. O extensie a ochilor noştri şi mod prin care ne putem crea proiecţii şi avatare.